Rata tăierilor este mai mare decât cea a împăduririlor - Actualitate | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Actualitate

Rata tăierilor este mai mare decât cea a împăduririlor

11 March 2014 - 02:29 PM Actualitate

Lucia VargaMinistrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, Lucia Ana Varga, a susţinut în 18 ianuarie, la Arad, că rapoartele Curţii de Conturi arată că rata tăierilor ilegale din păduri este de două ori mai mare decât cea a împăduririlor sau a regenerărilor naturale şi a afirmat că măsurile coercitive luate împotriva pădurarilor corupţi sunt insuficiente.

„Sunt situaţii în care pădurarii au fost prinşi ca fiind complici cu hoţii de lemne, dar li se aplică doar 10-15% diminuări de salarii. Drept urmare, din păcate, în România, fenomenul tăierilor ilegale mai este încă prezent. Asistăm la situaţii în care, deşi am cerut celor care fac controlul, Inspectoratelor Silvice, să înăsprească pedepsele, nu există temei legal suficient de bine fundamentat, astfel încât să putem lua măsurile care se impun pentru curăţirea sistemului. Este absolut necesară aprobarea legii de modificare a Codului Silvic, pentru că odată cu această modificare toate infracţiunile silvice vor fi tratate conform Codului Penal, ca orice altă infracţiune. Sperăm ca atunci numărul dosarelor trimise organelor competente să primească mai puţine NUP-uri (Neînceperea Urmăririi Penale - n. r.) şi într-adevăr hoţii să fie pedepsiţi“, a declarat ministrul Lucia Ana Varga.

Ea a arătat că, în conformitate cu un Raport al Curţii de Conturi, rata tăierilor ilegale este de două ori mai mare decât rata împăduririlor sau a regenerărilor naturale, iar din 1990 până în 2011 au fost tăiate ilegal 80 de milioane metri cubi de lemn, pagubele fiind de aproximativ 5 miliarde de euro.

Ramona Buciu



Alte articole in rubrica Actualitate