De la „Radarul pădurilor“ la „Radarul balastierelor“ - Actualitate | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Actualitate

De la „Radarul pădurilor“ la „Radarul balastierelor“

20 December 2014 - 03:15 PM Actualitate

BalastierăMinistrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a declarat că va propune extinderea sistemului „Radarul pădurii“ şi în alte domenii, principalul vizat fiind cel al balastierelor.

„Sistemul este foarte bun, va fi perfecţionat în continuare şi eu mă gândesc că sisteme similare pot fi implementate şi în alte domenii. Din punctul meu de vedere, mă gândesc să îl extindem cumva și spre balastiere“, a spus Doina Pană.

Ministrul consideră că, printr-o astfel de măsură, nu s-ar mai permite exploatările din albiile râurilor peste normele aprobate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. „E un sistem care îşi dovedeşte eficacitatea şi, în orice zonă în care avem semne de întrebare sau avem reclamaţii că lucrurile nu merg cum trebuie, ar fi benefic. Eu, pe domeniul meu, mă gândesc să mă duc şi spre zona de ape. Este o problemă reală și în plus aici au existat reclamaţii numeroase din partea pescarilor, a ecologiştilor, a cetăţenilor și mă gândesc că nu ar strica să încercăm un astfel de sistem pentru balastiere, un radar al balastierelor. Astfel putem să contolăm ce se exploatează față de cât a aprobat Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale“, a declarat Doina Pană. Potrivit acesteia, un astfel de sistem ar putea intra în vigoare încă de anul viitor, însă este nevoie, în prealabil, de crearea unei baze de date exacte.

Andrei Mincu



Alte articole in rubrica Actualitate