140.000 de metri cubi de lemn confiscaţi - Actualitate | Ecologic

Actualitate

140.000 de metri cubi de lemn confiscaţi

11 November 2015 - 03:19 PM Actualitate

În perioada ianuarie-septembrie 2015, poliţiştii au confiscat aproximativ 140.000 de metri cubi de material lemnos din cauză că nu au existat documente legale justificative, informează Agerpres. Astfel, în cadrul acţiunii „Scutul Pădurii“, Poliţia Română a organizat 21.351 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate cu circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos. Poliţiştii au verificat 7.865 de obiective de interes, respectiv 1.708 exploatări forestiere, 1.220 de instalaţii de debitat, 719 depozite, 1.775 de târguri, pieţe şi oboare, 611 ocoale şi cantoane silvice, precum şi 1.832 de alte obiective. De asemenea, poliţiştii au controlat 51.734 de mijloace de transport încărcate cu material lemnos. Au fost sesizate 5.010 infracţiuni silvice, fapte pentru care sunt cercetate 1.711 persoane, iar dintre acestea 487 au fost depistate în flagrant delict. Totodată, au fost aplicate 15.641 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.543.870 de lei şi au fost confiscaţi 139.361,74 metri cubi material lemnos, în valoare de 22.885.520 de lei.

Este important de precizat faptul că tăierile ilegale de arbori au fost diminuate semnificativ în urma unor astfel de acţiuni, dar şi prin iniţierea unor demersuri pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu şi prin implementarea unor aplicaţii informatice (I Wood Tracking şi S.U.M.A.L. - instituit prin H.G. 470/2014 pentru urmărirea trasabilităţii lemnului recoltat din păduri şi pentru furnizarea de informaţii statistice).

Agerpres



Alte articole in rubrica Actualitate