ECOTIC lansează „Stația de Reciclare“, o campanie de colectare DEEE în mediul rural - Actualitate | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Actualitate

ECOTIC lansează „Stația de Reciclare“, o campanie de colectare DEEE în mediul rural

09 July 2016 - 01:00 PM Actualitate

Caravana EcoticDupă lansarea recentă a unei campanii naționale de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în mediul urban - ORAȘE CURATE, Organizația ECOTIC, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iași (ADIS) și Agenția pentru Protecția Mediului Iași inițiază o campanie dedicată mediului rural. „Stația de Reciclare“ oferă un nou start Caravanei ECOTIC, care va străbate satele din județul Iași și va încuraja oamenii să predea echipamentele electrice vechi.

Experiența ultimilor ani și datele din studiile realizate de Organizația ECOTIC arată că există o nevoie la fel de mare de informare asupra necesității colectării și reciclării DEEE, atât la oraș, cât și la sat. Dacă în mediul urban infrastructura de colectare este mai bine dezvoltată, în mediul rural era nevoie de o soluție pentru ca echipa ECOTIC să poată ajunge, informa și colecta DEEE. Soluția s-a numit Caravana ECOTIC! Aflată la finalul proiectului finanțat prin programul Life + al Uniunii Europene, Caravana ECOTIC este din nou acolo unde se simte cel mai bine - pe drum!

Caravana Ecotic

Astfel, în perioada 14-15 iunie 2016, Caravana ECOTIC a staționat în Comuna Ciurea, sat Lunca Cetățuii, județul Iași, iar rezultatele sunt impresionante pentru cele 2 zile de campanie: 100 de persoane care au predat peste o tonă de DEEE. Locuitorii sunt informați asupra prezenței „Stației de Reciclare“ în localitatea lor și sunt încurajați să predea DEEE, prin primirea de premii instant precum și prin organizarea unei tombole cu premii inspirate: o motocoasă, două incubatoare de ouă și trei truse cu diferite scule pot fi câștigate de cei care vor preda minim 5 kg cumulate de deșeuri de echipamente electrice și electronice.

Traseul Stației de Reciclare în luna iunie a fost următorul:

 Comuna Ciurea, sat Lunca Cetățuii, 14 - 15 iunie;
 Comuna Miroslava, sat Miroslava, 17 - 18 iunie;
 Comuna Scânteia, sat Scânteia, 20 - 21 iunie;
 Comuna Mogoșești, sat Mogoșești, 23 - 24 iunie;
 Comuna Voinești, sat Voinești, 26 - 27 iunie.

Pentru mai multe detalii, www.ecotic.ro.

Asociaţia Ecotic



Alte articole in rubrica Actualitate