Start la reciclare, start la premii! - Actualitate | Ecologic

Actualitate

Start la reciclare, start la premii!

14 September 2016 - 08:21 PM Actualitate

BaterelsummercampNe aflăm aproape de jumătatea lunii septembrie, clopoțelul sună de intrare și se strigă iar catalogul pentru câteva milioane de copii din toată țara. Fie că sunt emoționați și sfioși, bucuroși să își reîntâlnească colegii, nostalgici deja după cea mai lungă recreație, nerăbdători să acumuleze noi cunoștințe, elevii debutează încrezători în noul an școlar 2016 – 2017. Printre cei care se întorc la cursuri, se numără și 60 de tineri cu o sclipire mai aparte: câștigătorii ediției 2016 a campaniei "Baterel și Lumea Non-E" care tocmai ce au revenit din taberele și excursiile în care au trăit experiențe de neuitat!

Implicarea activă, seriozitatea și eforturile depuse în colectarea unor cantități impresionante de deșeuri electronice și baterii uzate nu au rămas nerăsplătite pentru elevii de la Școala Gimnazială nr. 22 din Galați, Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu din Pitești și Școala Gimnazială nr. 7 din Timișoara care și-au petrecut finalul vacanței explorând minunățiile naturii într-un summer camp la Predeal, iar colegii mai mari de la Colegiul Tehnic de Marină din Constanța și cei de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Baia Mare s-au bucurat de o aventură nebănuită în parcul de distracții Gardaland din Italia.

Mereu alături de cei mai dedicați și silitori copii, Baterel pășește anul acesta cu succes în clasa a VI-a și anunță o campanie cum nu a mai fost vreodată: ,,Start la reciclare, start la premii!” este deviza sub care se lansează o nouă ediție a campaniei naționale de informare, responsabilitate socială și stimulare a colectării selective în unitățile de învățământ din România, ,,Baterel și Lumea Non-E”.

Baterelsummercamp

Programul de educație ecologică de care au beneficiat până în prezent peste 25.000 de elevi, îmbină cu succes componenta didactică cu cea aplicată, dar și digitală, participanții având la dispoziție o platformă online unică la nivel național www.magazinbaterel.ro prin care își pot administra întreaga activititate din cadrul campaniei și cel mai important, își pot alege și comanda premiile dintr-o selecție de câteva sute de rechizite, jocuri și cărți. MagazinBaterel.ro este un concept de magazin online care folosește un sistem de plată prin puncte, urmărind astfel stimularea și recompensarea elevilor pentru comportamentul responsabil față de mediu. Mai mult decât atât, cei înscriși beneficiază și de un ghid pentru profesori, un manual pentru copii, dar și lecții demonstrative, activități practice și invitații la alte evenimente organizate pe parcursul anului.

,,În cadrul proiectului Baterel și Lumea Non-E, ne-am propus să generăm o reformă la firul ierbii în ceea ce privește educația ecologică, promovând activ conceptul de economie circulară în școlile din România.  Așa cum am promis, ne respectăm angajamentul de a investi continuu în educația tinerelor generații, susținând orice inițiativă a elevilor și încurajând deprinderea obieceiurilor de gestionare responsabilă a resurselor. Suntem permanent orientați către nevoile și dorințelor celor mici, de aceea încercăm să îi surprindem oferindu-le mereu experiențe de învățare inedite și interactive, stimulăm creativitatea, premiem performanța și nu în ultimul rând, îi încurajăm să își exploateze corect potențialul, asigurându-i că ei sunt cei care pot face diferența”, a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ.

Participanţi la campania "Baterel şi Lumea Non-E"

Cea de-a VI-a ediție a programului ,,Baterel și Lumea Non-E” se va defășura în perioada 12 septembrie 2016 – 15 iunie 2017, iar pe lângă premiile pe care și le pot alege accesând www.magazinbaterel.ro în baza punctelor acumulate ca urmare a predării deșeurilor electrice și bateriilor uzate, elevii îndrumați de dascăli se pot înscrie la următoarele categorii de competiții: desene pentru grădinițe, clasa pregătitoare și clasele I – IV, proiecte în echipe de minim 2 – maxim 5 elevi pentru clasele V – VIII și IX – XII, promovare în rândul comunității la categoria ,,Baterel Ambasador”, dar pot concura și pentru premiul de originalitate. La finalul campaniei, primii 10 câștigători din fiecare palier de vârstă și categorie de concurs vor pleca în tabere tematice, iar selecția de 15 ambasadori va porni în căutarea unor aventuri extreme într-un parc de distracții renumit din Europa. De asemenea, școlile care vor obține cele mai bune rezultate la componenta de colectare deșeuri electrice și baterii uzate, vor fi premiate cu dotări în valoare de 1000, 800 și 500 de euro. Detaliile de înscriere și regulamentul complet al campaniei sunt disponibile pe www.magazinbaterel.ro.

Campania ,,Baterel și Lumea Non-E” este un proiect național de conștientizare, responsabilitate socială și colectare selectivă, organizat de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (S.N.R.B.) și care se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Educației și Cercetării Științifice, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.



Alte articole in rubrica Actualitate