Strategia generală de descentralizare a fost adoptată - Actualitate | Ecologic

Actualitate

Strategia generală de descentralizare a fost adoptată

11 May 2017 - 01:14 PM Actualitate

Sevil SHHAIDEH Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor EuropeneGuvernul a adoptat în data de 12 aprilie a.c. Strategia generală de descentralizare. Vicepremierul, Sevil Shhaideh, a declarat: „strategia se referă la descentralizarea competențelor în șapte domenii, respectiv agricultură, educație, sănătate, cultură, mediu, tineret și sport și turism. (...) Autoritățile locale vor primi competențe exclusive de implementare. Tot ceea ce ține de reglementări naționale, control, inspecție rămâne atributul exclusiv al autorităților centrale. Avantajul descentralizării (...) este de aducere a tuturor serviciilor publice mai aproape de cetățeni“.

Potrivit lui Sevil Shhaideh, în trei luni de la adoptarea strategiei, toate ministerele de linie vor aproba analize de impact, iar în maximum șapte luni se vor adopta legile sectoriale, pe fiecare domeniu de descentralizare. În cazul protecției mediului, descentralizarea vizează elaborarea strategiilor județene în domeniu, parcurgerea procedurilor privind actualizarea, revizuirea avizelor, acordurilor și autorizațiilor de mediu, realizarea lucrărilor de întreținere și ecologizare a plajelor turistice.

Agerpres



Alte articole in rubrica Actualitate