Peste 1500 de dosare acceptate la Casa Verde 2016 - Actualitate | Ecologic

Actualitate

Peste 1500 de dosare acceptate la Casa Verde 2016

09 June 2017 - 08:59 AM Actualitate

"Casa Verde"Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că a acceptat peste 1500 de dosare înscrise la programul Casa Verde 2016. Depunerea dosarelor a avut loc în perioada 10-24 octombrie 2016, iar lista finală a beneficiarilor a fost publicată pe site-ul AFM pe 12 mai 2017.

Cetățenii au putut cere de la stat fonduri de până la 3.000 de lei pentru a-și instala acasă panouri solare nepresurizate, până la 6.000 de lei pentru a-și monta panouri solare presurizate și până la 8.000 de lei pentru instalarea unor pompe de căldură (exclusiv pompe de căldură aer-aer). Sunt eligibile pentru finanțare cheltuielile de achiziție a sistemelor de încălzire cu energie regenerabilă și cele cu montajul și punerea în funcțiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, dar numai dacă sunt făcute după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă.

Beneficiarii trebuie să se prezinte la agențiile județene de protecția mediului pentru a semna contractul de finanțare nerambursabilă. Acesta are o valabilitate de 12 luni de la data semnării, iar proiectul de schimbare a sistemului de încălzire trebuie finalizat în zece luni, după care beneficiarii pot depune cererea de decontare în termen de alte 10 luni.

Scopul programului „Casa Verde“ este de a stimula cetățenii să folosească sisteme de încălzire a locuinței pe bază de energie regenerabilă, fie prin instalarea unui nou sistem, fie prin adaptarea ori înlocuirea sistemelor clasice.

ecologic



Alte articole in rubrica Actualitate