Pollutec 2009, un succes în ciuda crizei economice - Actualitate | Ecologic

Actualitate

Pollutec 2009, un succes în ciuda crizei economice

14 January 2010 - 09:29 PM Actualitate

În perioada 1 - 4 decembrie 2009, s-a desfăşurat la Paris unul dintre cele mai importante evenimente de mediu din Europa, Pollutec 2009.
La expoziţia care s-a întins pe o suprafaţă de peste 40.000 de metri pătraţi au participat 1412 firme din 36 de ţări. Numărul vizitatorilor a fost mai mare de 40.000.
În ciuda dificultăţilor economice actuale, expoziţia din anul acesta şi-a ţinut promisiunea de a oferi industriei, autorităţilor locale, constructorilor, agricultorilor, transportatorilor şi distribuitorilor o gamă unică de soluţii, ca răs- puns la provocările majore de mediu, economice şi sociale, depoluare, optimizarea resurselor, energie şi schimbări climatice, gestionarea riscurilor şi achiziţiile publice etice.
Pollutec rămâne un târg de referinţă la nivel mondial pentru profesioniştii din domeniul mediului.
România nu a participat la acest eveniment nici ca ţară, nici măcar prin vreo firmă, cât de mică, în condiţiile în care alte ţări ca Germania, Ungaria, Canada, Austria, Elveţia şi Statele Unite ale Americii au fost prezenţe marcante la acest eveniment.

Ecologic la Pollutec 2009
Pentru prima oară însă la un eveniment de asemenea importanţă o revistă de mediu din România, ecologic, a fost aleasă partener media, alături de alte cunoscute publicaţii europene: Environnement Magazine, GREENBUSINESS, Green News, Habitat Naturel, Le Journal de l'Environnement, Recyclage Récupération, Environnement & Technique, Infoenviro, Eureka, Le moniteur, Recycling Tehnology, Recycling International, Waste Management World etc.
Publicaţia noastră a fost apreciată nu numai de către vizitatori, ci şi de către reprezentanţii ţărilor participante, interesaţi de politicile de mediu din România, de industria de reciclare.

„Captator de tendinţe“
Ediția 2009 a Pollutec a oferit o gamă largă de soluții pentru provocările majore ale dezvoltării durabile: cum să conservăm resursele, cum să economisim mai multă energie, cum să protejăm mai eficient mediul înconjurător prin diferenţierea tipurilor majore de poluare (apă, aer, deșeuri, situri şi soluri) şi cum să luptăm astfel împotriva schimbărilor climatice.
Din 2007, Pollutec Horizons, expoziția pentru soluții de mediu în sprijinul dezvoltării durabile, a devenit un adevărat „captator de tendinţe“, capabil de a oferi cele mai inovatoare tehnologii, ca răspuns la marile probleme de mediu, economice şi sociale, cum ar fi poluarea și tratarea, optimizarea resurselor, formele de ener- gie şi schimbările climatice, gestionarea riscurilor sau achiziţiile responsabile. Pollutec Horizons este expresia şi traducerea în practică a conceptului „să gândim, să producem şi să consumăm într-un mod diferit“.
În asociere cu ADEME şi cu mulţi alţi parteneri reprezentativi din sectoarele de mediu de importanță majoră (apă, energie, deșeuri), anul acesta au fost dezbătute subiecte de actualitate, cum sunt mobilitatea, eficienţa energiei, energiile regenerabile, lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră, calitatea aerului sau depoluarea zonelor urbane.
Noi tehnici şi aplicaţii sunt mereu în curs de dezvoltare în domeniul conservării mediului, aducând răspunsuri inovatoare la toate aceste probleme majore. Pollutec Horizons a adus în prim-plan și a promovat aceste noutăți care, în afară de sectoarele interesate în mod tradiţional, cum ar fi industria sau comunităţile, se aplică în prezent în noi domenii, cum sunt agricultura, construcțiile, transporturile, comerţul şi distribuţia.
Această ediţie a pus accentul, în special, pe cele mai promi-țătoare aplicații de mediu din domeniul biotehnologiei, precum şi pe cele legate de fluide supercritice şi de membrane. Ediţia 2009 a continuat, desigur, să promoveze tehnologiile prezentate în ediţiile anterioare, precum fotoca- taliza sau cele referitoare la tratarea suprafețelor.
Sectorul Energiilor și al Schimbărilor climatice a fost prezentat, și în acest an, ca o prioritate de dezvoltare, alături de energiile regenerabile și de noile soluții de mobilitate, prin crearea unei secțiuni dedicate eficienței energetice, care a cuprins aproximativ douăzeci de firme specializate în realizarea bilanțurilor energetice şi în managementul energiei.
Accentul a fost pus, de asemenea, pe alte tematici bine cunoscute ale Pollutec Horizons, cum ar fi reciclarea şi recuperarea materialelor, calitatea aerului de interior, preveni- rea şi gestionarea riscurilor, recuperarea apei de ploaie, controlul poluării zonelor şi a solului.
La ediţia din acest an Canada a fost ţara invitată, fiind considerată ţara anului pentru numeroasele companii implicate în dezvoltarea tehnologiilor de protecţie a mediului, la standul acesteia fiind organizate un număr mare de conferinţe care au avut ca temă inovaţiile şi politicile de mediu canadiene.

Conferinţe, forumuri, seminarii
Pe tot parcursul Salonului Pollutec 2009 s-au desfăşurat nu mai puţin de 150 de conferinţe, seminare şi forumuri!
La aceste evenimente au participat atât expozanţii cât şi vizitatorii, fiind prezentate cele mai noi tendinţe în ce priveşte tehnologiile de protecţia mediului cât şi opinii cu privire la nevoia de schimbare a atitudinii faţă de mediu şi de implicare în combatea fenomenelor ce duc la schimbările climatice, fenomene din ce în ce mai resimţite în ultimii ani.
Ca teme de discuţii putem enumera eficacitatea energetică, managementul energiei, dezvoltarea durabilă, emisiile, epurarea apelor, biotehnologie, reciclarea deşeurilor, biomasă, captura şi stocarea carbonului, energii regenerabile, programe europene, finanţări etc.

pollutec-img_9680

Inovaţia, deviza Pollutec 2009
La târg, companiile au prezentat un număr mare de invenţii, produse care, folosite pe scară largă, pot aduce un beneficiu mediului înconjurător.
Atlanta Office Products SA a prezentat biroul cu patru sertare realizat din materiale prietenoase cu mediul, 100% biodegradabile şi compostabile. Air Sur-Ensci a prezentat microfiltrul pentru purificarea aerului FATS, care combină cu succes fotocataliza cu procesele de filtrarea a aerului. Filtrul poate fi folosit la automobile, în birouri şi în transport. Alternativ Plastics a prezentat plasticul oxo-biodegradabil, material care va fi lansat pe piaţă anul viitor, iar IPM France SARL a prezentat tehnologia de demetalizare a CD-urilor şi a DVD-urilor. Nici componenta automobilelor verzi nu a fost lăsată la o parte, la Pollutec fiind prezentată o gamă largă de autovehicule în mare majoritate electrice, produse care se adresează în special transportului în oraşe, pe distanţe mici.

Regiunile Franţei prezente la Pollutec 2009
Pollutec Horizons a fost un eveniment mult aşteptat de regiunile franceze. Acestea au avut o prezenţă în creştere evidentă, reprezentând 20% din salon ca suprafaţă şi aproximativ 25% ca număr de expozanţi. Aceste pavilioane regionale au propus o ofertă multisectorială, acordând o atenţie deosebită, în cazul unora dintre acestea, asupra tematicilor particulare.
Regiunea Picardia şi Regiunea Nord Pas de Calais, două regiuni prezente din punct de vedere istoric la Pollutec, au participat încă o dată la Pollutec Horizons şi au fost însoţite de mai multe societăţi pentru a prezenta o ofertă diversificată. Regiunea Nord Pas de Calais a organizat „Speed Business Meetings“, reuniuni rezervate expozanţilor pavilioanelor colective franceze şi internaţionale al căror obiectiv a fost crearea dinamicilor şi conexiunilor între societăţile din diverse regiuni.
Regiunea Champagne-Ardenne a prezentat know-how-ul în domeniul chimiei verzi în prezenţa polului de competitivitate IAR (Industrie & Resurse agricole), iar Regiunea Poitou-Charentes a pus accentul pe tematica mobilităţii, precum şi pe Planul de energie solară, care urmăreşte dezvoltarea producţiei descentralizate de energie regenerabilă, consolidarea autonomiei energetice a teritoriilor şi dezvoltarea ocupării forţei de muncă şi a activităţii economice în domeniul fotovoltaic.
Cel mai mare stand regional a fost cel al Regiunii Ile de France. Aceasta a celebrat 10 ani de parteneriat cu Rhénanie-Nord-Westphalie (NRW), o regiune germană cu care aceasta a încheiat un acord de cooperare descentralizată.
Au fost organizate conferinţe comune pe patru teme: cartierele ecologice, construcţia durabilă, tratarea apelor şi mobilitatea. Acestea au vizat favorizarea schimburilor comerciale între locuitorii Ile de France şi vecinii germani.

Buy & Care 2009
pollutec-img_9835În cadrul aceluiaşi târg a avut loc şi cea de-a treia ediţie a Salonului Buy & Care, în colaborare cu Pollutec Horizons. Acest salon a promovat integrarea criteriilor ecologice şi sociale în achiziţiile profesionale. Salonul a găzduit peste 100 de expozanţi în 3000 m2 de spaţii de expunere şi peste 6000 de cumpărători publici şi privaţi.
Buy & Care a oferit cumpărătorilor publici şi privaţi ocazia de a descoperi produse şi servicii care prezintă un real beneficiu ecologic şi social, care răspunde cerinţelor unei etichete ecologice oficiale sau sunt recunoscute pentru de- mersurile lor de eco-concept.
Ediţia 2009 a rezervat un loc special ofertei pentru birouri (mobilier, accesorii, articole de birotică, consumabile) şi a primit actori importanţi care acţionează pe toată piaţa europeană. Se poate nota prezenţa Atlanta Office Product, M Real, Oxford-Groupe Hamelin, Bic, Lexmark sau Steel Case.
Ramura textilă a fost reprezentată de societăţile Mulliez şi Cepovett, ambele membre ale Programului Fibre Citoyenne, desfăşurat de ONG-ul Yamana. Acest program vizează asistarea companiilor producătoare de textile şi responsabile de comenzi în integrarea dezvoltării durabile în practicile lor profesionale.
Sectorul producătorilor auto, axă majoră a salonului şi veritabilă punte de legătură cu Pollutec Horizons, a beneficiat de prezenţa operatorilor de autovehicule electrice utilitare pentru colectivităţi şi industrie (Goupil), de scootere (Véléance) şi de noi vehicule (Reva, Newteon) graţie parteneriatului semnat cu Avere (Asociaţia Producătorilor de Vehicule Hibrid şi Electrice). În sfârşit, industria de marketing (obiecte promoţionale) a găzduit societăţi precum Gova Distribution, Pockus Biolap sau Cecop.

Premiile şi trofeele Polutec

Pentru al 7-lea an consecutiv, atribuirea EEP Awards (Trofeele europene pentru inovaţie în domeniul mediului înconjurător) a fost organizată de către European Environ- mental Press (EEP), care cuprinde 17 publicaţii specializate de mediu, în parteneriat cu salonul Pollutec Horizons şi EFAEP (Asociaţia federaţiilor de specialişti în domeniul mediului înconjurător din Europa). Presa europeană specializată a reconpensat cele mai bune inovaţii în domeniul mediului înconjurător.
Inovaţiile au fost analizate în funcţie de criteriile următoare:
- Inovaţia şi gradul de îmbunătăţire.
- Problematica legată de mediul înconjurător şi incidenţă europeană.
- Costul, calitatea şi fiabilitatea.
- Bonus: originalitatea.
Laureaţii din acest an au fost:
• Aur: NHEOLIS, Turbine eoliene - Franţa;
• Argint: A4F - AlgaFuel SA, Bioenergia şi fixarea CO2 cu ajutorul algelor - Portugalia;
• Bronz: Grundfos A/S, Reducerea noxelor la autovehicule - Danemarca.
Totodată au fost acordate Premiile pentru Tehnologie
Inovatoare în domeniul Mediului 2009, Premiile pentru comunicare cu privire la eticheta ecologică şi Premiile pentru concepţia ecologică a standurilor.

pollutec_eep_awards_06

Pollutec 2009 în cifre
• Suprafaţa totală a expoziţiei: 43.860 mp;
• Suprafaţa standurilor: 20.323 mp;
• Numărul total al standurilor: 992, din care 694 au aparţinut ţării organizatoare, Franţa, iar 298 au aparţinut firmelor internaţionale;
• Numărul total al expozanţilor: 1412, dintre care 988 din Franţa şi 424 internaţionali;
• Numărul ţărilor reprezentate: 36 (exclusiv Franţa);
• Vizitatori: peste 40.000.

Activităţi de protecţie a mediului prezentate la
Pollutec 2009:

• Tratamente de depoluare: 1350 de expozanţi;
• Optimizarea resurselor: 952 de expozanţi;
• Analiză, măsurare şi monitorizare: 437 de expozanţi;
• Energie şi Schimbări climatice: 470 de expozanţi;
• Managementul şi prevenirea riscului: 304 de expozanţi;
• Dezvoltare sustenabilă: 388 de expozanţi;
• Legislaţie, Audit şi Consultanţă: 158 de expozanţi;
• Joint ventures, Instituţii, Cercetare, Educaţie şi Training: 538 de expozanţi.
• Peste 150 de forumuri, conferinţe, seminare şi prezentări.

Ţări prezente la Pollutec 2009: Algeria, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Liban, Luxembourg, Maroc, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Korea de Sud, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, UAE, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.



Alte articole in rubrica Actualitate