Ministrul Borbély, în vizită la Tuborg - Actualitate | Ecologic

Actualitate

Ministrul Borbély, în vizită la Tuborg

07 March 2011 - 09:59 PM Actualitate

tuborg-universitatea-ecologic-minister-conferinta-163_lrMinistrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a vizitat fabrica de bere Tuborg din localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov, în luna decembrie 2010. Prin acest eveniment s-a urmărit recunoaşterea meritelor şi eforturilor companiei Tuborg privind protecţia mediului.
„Nu întâmplător am acceptat invitaţia dumneavostră. Tuborg este o companie model şi un exemplu de urmat în ceea ce priveşte implicarea unui investitor privat în problemele de mediu. Vizitând fabrica şi discutând cu specialiştii dumneavoastră am apreciat modul în care emisiile de CO2 sunt recuperate şi refolosite în procesul de producţie, reducând considerabil eliberarea acestora în aer, utilizarea sistemului de tratare a apei uzate, cogenerarea şi managementul deşeurilor“, a declarat Borbély. Pe timpul vizitei, ministrul a fost condus de Shachar Shaine, preşedintele United Romanian Breweries Bereprod (URBB) şi a inclus accesul în punctele cheie ale centrului de producţie în care compania a investit constant cu scopul de a asigura protejarea mediului.
Compania Tuborg este implicată şi într-un program social intitulat „Umbrela Verde“, care vizează implicare în protecţia mediului, fiind un program de educare a publicului şi consumatorilor şi care promovează un mediu mai curat.     R. Preda



Alte articole in rubrica Actualitate