A fost adoptată Legea privind regimul deşeurilor - Actualitate | Ecologic

Actualitate

A fost adoptată Legea privind regimul deşeurilor

23 May 2011 - 01:31 PM Actualitate

recycling_lrLa iniţiativa Ministerului Mediului şi Pădurilor, în cadrul şedinţei din 6 aprilie a.c., Guvernul României a adoptat Legea privind regimul deşeurilor.
Deoarece sunt prevăzute reglementări menite să asigure protecţia mediului, legea instituie obligaţia de a trata deşeurile într-o manieră care să nu aibă efecte negative asupra acestuia şi a sănătăţii populaţiei, prin încurajarea punerii în aplicare a ierarhiei deşeurilor şi reducerea consumului de resurse.

Prin implementarea prevederilor acestei legi se urmăreşte clarificarea responsabilităţilor factorilor implicaţi în sistemul de gestionare a deşeurilor, aplicarea ierarhiei deşeurilor în calitate de ordine a priorităţilor în cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de prevenire a generării şi de gestionare a deşeurilor, precum şi sprijinirea utilizării materialelor reciclate. De asemenea, se introduc noţiunile de încetare a statutului de deşeu, prevenire şi pregătire pentru reutilizare. Un alt element de noutate constă în introducerea răspunderii extinse a producătorului pentru a consolida reutilizarea, prevenirea, reciclarea şi valorificarea deşeurilor.Un alt element prezent în Legea privind regimul deşeurilor constă în facilitarea colectării separate şi tratarea adecvată a biodeşeurilor în vederea producerii de compost fără riscuri pentru mediu şi a altor materiale bazate pe bio-deşeuri.

ecologic



Alte articole in rubrica Actualitate