Un raport al Comisiei Europene care ne face de râsul lumii - Actualitate | Ecologic

Actualitate

Un raport al Comisiei Europene care ne face de râsul lumii

08 May 2012 - 02:17 PM Actualitate

groapa_wideRomânia este, conform unui ultim studiu publicat de Comisia Europeană, ţara care stă, e adevărat după Bulgaria, cel mai rău în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale dintre toate ţările Uniunii Europene. Raportul, publicat la Bruxelles în data de 16 aprilie 2012, ne face de râs ca ţară şi ca popor. Şi după ce arunci măcar o privire peste cele 180 de pagini nu poţi să te întrebi de ce, tu cetăţean, ai plătit atâta amar de ani, înalţi funcţionari ai unui minister al mediului cărora nu le-a păsat şi nici nu le va păsa vreodată decât de leafa lor şi mai ales de ce avantaje le poate aduce funcţia. Nimeni nu se aştepta ca prin acest minister să găsim cine ştie ce genii, să asistăm la lansarea vreunui proiect de gestionare a deşeurilor unic la nivel european sau a unei strategii cu totul şi cu totul revoluţionare.  Ne aşteptam poate ca unele modele europene care şi-au dovedit eficienţa să fie implementate şi la noi. De-a gata, fără prea mari eforturi intelectuale. Nu, nu s-a întâmplat nici acest lucru. Ceea ce depăşeşte însă orice imaginaţie este faptul că ei nu au fost în stare nici măcar să transmită la Bruxelles datele pe care oficialii europeni ni le-au cerut. Iar rezultatele se văd în raportul care ne face de râs. O ţară frumoasă unde, după raportările ministerului, există numai câteva organizaţii de preluare de responsabilităţi, în care se reciclează 1% şi unde restul deşeurilor se depune la groapă. O ţară care refuză cu obstinaţie să aplice taxe de salubritate şi taxe de depunere la groapă a deşeurilor, fiindcă interesele personale, cele legate de funcţii şi de căpătuială depăşesc cu mult interesul naţional.

Aur din gunoi - cum transformă unele state membre deşeurile într-o resursă

Statele membre cu cele mai bune performanţe reciclează în proporţie de până la 70 % şi nu îngroapă aproape nimic, în vreme ce altele continuă să depoziteze în gropi de gunoi peste trei sferturi din propriile deşeuri. Cum au reuşit statele cu cele mai bune performanţe să transforme deşeurile dintr-o problemă într-o resursă?

Un nou raport publicat în data de 16 aprilie 2012 de Comisia Europeană oferă o explicaţie: prin combinarea unor instrumente economice.

O combinaţie de taxe şi interdicţii legate de depozitarea şi incinerarea deşeurilor, scheme de responsabilizare a producătorilor şi sisteme de plată în funcţie de deşeurile generate (pay-as-you-throw) s-a dovedit a fi instrumentul cel mai eficace pentru îndreptarea fluxurilor de deşeuri în direcţii mai sustenabile. Aceste instrumente economice vor trebui introduse în mai mare măsură în toate statele membre, pentru ca Uniunea Europeană să îşi îndeplinească obiectivele stabilite în „Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor“ - reducerea la zero a depozitării deşeurilor la gropile de gunoi, maximizarea reciclării şi reutilizării şi limitarea recuperării de energie din incinerarea deşeurilor nereciclabile.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Deşeurile sunt prea valoroase ca să fie pur şi simplu aruncate, iar dacă sunt gestionate corect, valoarea respectivă poate fi restituită economiei. În prezent, şase state membre îmbină o depozitare a deşeurilor la gropile de gunoi care este aproape de zero cu rate ridicate de reciclare. Nu numai că exploatează valoarea deşeurilor, dar au creat sectoare industriale prospere şi multe locuri de muncă în acelaşi timp. Acest raport arată modul în care au reuşit: cu ajutorul unei game de instrumente economice, au făcut ca prevenirea, reutilizarea şi reciclarea să devină mai atractive din punct de vedere economic. Acum, şi împreună cu statele membre şi autorităţile locale, avem responsabilitatea comună de a ne asigura că aceste instrumente sunt utilizate în mod eficace şi se răspândesc în întreaga UE. Acesta este unul dintre obiectivele principale ale Foii de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor“.

Experienţa din statele membre arată că o combinare a instrumentelor următoare este cea mai bună modalitate de îmbunătăţire a gestionării deşeurilor:

- Taxele şi/sau interdicţiile legate de depozitarea şi incinerarea deşeurilor - rezultatele studiului sunt inechivoce: ratele de depozitare şi incinerare a deşeurilor au scăzut în ţările în care interdicţiile sau taxele au dus la creşterea costurilor de depozitare şi incinerare.

- Sistemele de plată în funcţie de deşeurile generate (pay-as-you-throw) s-au dovedit foarte eficiente în ceea ce priveşte prevenirea generării de deşeuri şi au încurajat cetăţenii să participe la colectarea separată a deşeurilor.

- Schemele de responsabilizare a producătorilor au permis mai multor state membre să colecteze şi să redistribuie fondurile necesare pentru îmbunătăţirea colectării separate şi a reciclării. Raportul cost-eficacitate şi transparenţa diferă însă foarte mult între statele membre şi între fluxurile de deşeuri, şi toate aceste scheme trebuie planificate şi monitorizate cu atenţie.

Diferenţe considerabile între statele membre

Există diferenţe semnificative între statele membre în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Potrivit unui raport publicat de Eurostat la 27 martie, cele mai avansate şase state membre - Belgia, Danemarca, Germania, Austria, Suedia şi Olanda - depozitează în gropi de gunoi mai puţin de 3% din propriile deşeuri municipale. La cealaltă extremă, nouă state membre continuă să depoziteze în gropi de gunoi peste 75 % din propriile deşeuri municipale. Statisticile recente publicate de Eurostat  arată că se realizează progrese în unele dintre noile state membre, în care ratele de reciclare cresc în prezent foarte repede. De asemenea, în mai multe state membre au scăzut cantităţile de deşeuri municipale generate, probabil ca urmare şi a încetinirii creş- terii economice.

Instrumente economice necesare pentru îndeplinirea obiectivelor UE

Pentru ca UE să îşi atingă ţintele stabilite în legislaţia privind deşeurile şi ţintele referitoare la eficienţa energetică, va fi necesară utilizarea acestor instrumente în toate statele membre. Din acest motiv, în cadrul unei revizuiri a ţintelor UE referitoare la deşeuri, ce va avea loc în 2014, va fi evaluată posibilitatea ca utilizarea acestor instrumente să dobândească, în unele cazuri, un caracter juridic obligatoriu. De asemenea, Comisia include buna gestionare a deşeurilor printre condiţiile pentru primirea anumitor fonduri europene.

Deşeurile sunt o bună afacere

Între timp Comisia Europeană încurajează statele membre să aplice cu eficacitate sporită legislaţia existentă referitoare la deşeuri. Sectoarele industriale din UE care se ocupă cu gestionarea deşeurilor şi cu reciclarea au avut în 2008 o cifră de afaceri de 145 de miliarde euro, reprezentând aproximativ 2 milioane de locuri de muncă. Punerea integrală în aplicare a politicii UE în domeniul deşeurilor ar putea crea încă 400.000 de locuri de muncă în UE şi o cifră de afaceri anuală suplimentară de 42 de miliarde euro. O mai bună gestionare a deşeurilor ar contribui la atingerea mai multor obiective şi ţinte ale Strategiei Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.

În Uniunea Europeană 40% din deşeuri ajung la gropile de gunoi

Potrivit unui raport publicat la sfârşitul lunii martie de EUROSTAT, în anul 2010 în cele 27 de state membre, pentru fiecare persoană au fost generate 502 kg de deşeuri municipale şi au fost tratate 486 de kg. Tratarea s-a făcut în mai multe moduri: 38% au fost depozitate, 22% au fost incinerate, 25% reciclate şi 15% compostate.

Totalul deşeurilor municipale generate variază semnificativ între ţările membre. În Cipru, cantitatea de deşeuri generată pe persoană a fost de 760 de kilograme, iar în Luxemburg, în Danemarca şi Irlanda  ea a avut valori cuprinse între 600 şi 700 de kilograme pe persoană,

În Olanda, Malta, Austria, Germania, Spania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Portugalia valorile au fost între 500 şi 600 de kilograme pe persoană. În Finlanda, Belgia, Suedia, Grecia, Slovenia, Ungaria şi Bulgaria valorile s-au situat între 400 şi 500 de kg, în timp ce valori de sub 400 de kilograme s-au înregistrat în Lituania, România, Slovacia, Cehia, Polonia, Estonia şi Letonia.

Metodele de tratare diferă substanţial între ţările membre. În 2010 ţările cu cel mai ridicat procent de depozitare la gropile de gunoi au fost Bulgaria cu 100%, România cu 99 %, Lituania cu 94% şi Letonia cu 91%.

Rate mari de incinerare au fost observate în Danemarca (54%), Suedia (49), Olanda (39), Germania (38%), Belgia (37%), Luxemburg (35%) şi Franţa (34%). În zece state membre incinerarea este egală sau mai mică cu 1%.

Reciclarea este metoda cea mai folosită în Germania (45%), Belgia (40%), Slovenia (39%), Suedia (36%), Irlanda (35%) şi Olanda (33%).

Statele membre cu cea mai ridicată rată de compostare sunt: Austria (40%), Olanda (28%), Belgia (22%), Luxembourg (20%), Danemarca (19%) şi  Spania (18%). Folosirea împreună a reciclării şi compostării deşeurilor municipale pentru mai mult de 50% din totalul de deşeuri municipal se întâlneşte în: Austria (70%), Belgia şi Germania (fiecare cu  62%), Olanda (61%) şi Suedia (50%). În cinci state membre mai puţin de 10% din deşeuri sunt reciclate sau compostate.

Datele centralizate sunt prezentate în tabelul de mai jos, cuprinzând destinaţiile deşeurilor municipale colectate în anul 2010.

tabel-1

„Folosirea instrumentelor economice şi perfomanţele în managementul deşeurilor“ - Raportul final din 10 aprilie 2012 al Comisiei Europene - Direcţia Generală Mediu (DG ENV)

Vă prezentăm în continuare un scurt rezumat al Raportului final al Direcţiei Generale Mediu (DG ENV) din cadrul Comisiei Europene „Folosirea instrumentelor economice şi perfomanţele în managementul deşeurilor“.

Acest raport prezintă rezultatele unui studiu care vine în revizuirea Strategiei tematice privind deşeurile, strategie care a fost finalizată în octombrie 2010 şi publicată pe site-ul Direcţiei Generale Mediu din cadrul Comisiei Europene, în ianuarie 2011. În cadrul acestui studiu, a fost analizată utilizarea instrumentelor economice pentru îmbunătăţirea modului de gestiune a deşeurilor municipale. Obiectivul studiului este cel de a analiza legătura dintre performanţele sistemelor de gestionare a deşeurilor din statele membre UE şi utilizarea acestor instrumente economice. În cadrul acestei analize este explorată posibilitatea unei abordări europene comune în utilizarea instrumentelor economice cu privire la gestionarea deşeurilor. Studiul îşi propune să ofere informaţii şi analize pentru a sprijini Comisia Europeană cu privire la urmărirea implementării raportului publicat în luna ianuarie 2011, raport referitor la „Strategia tematică privind prevenirea şi reciclarea deşeurilor“.

Instrumentele economice abordate de studiu

Studiul nu şi-a propus să acopere întreaga gamă de instrumente economice care sunt utilizate în sectorul de deşeuri în UE-27, de aceea a fost ales un set limitat de instrumente economice, tocmai pentru a se permite realizarea unei cercetări substanţiale. Instrumentele economice investigate au fost alese în urma discuţiilor cu Comisia Europeană. Astfel au fost studiate următoarele instrumente economice:

1. Tarifele pentru depozitarea şi tratarea deşeurilor:

a. Impozite şi taxe pentru depozitarea deşeurilor (cu restricţiile/interdicţiile impuse);

b. Impozite şi taxe pentru incinerare (cu restricţiile/interdicţiile impuse);

2. Sistemul „Pay-as-you-throw” (Plăteşti ce arunci);

3. Schemele de preluare a responsabilităţii a producătorilor pentru fluxurile de deşeuri specifice (în special ambalaje, DEEE, VSU şi baterii).

Impozitele şi taxele pentru depozitarea deşeurilor

Studiul face o distincţie între impozitele pentru depozitarea deşeurilor (o taxă percepută de către o autoritate publică pentru eliminarea deşeurilor) şi taxele la „poartă“ (o taxă stabilită de operatorul depozitului de deşeuri pentru prestarea de servicii). Impozitul pentru depozitare deşeurilor şi taxa la „poartă“ reprezintă suma totală de eliminare a deşeurilor în depozitele de deşeuri.

Optsprezece state membre au în prezent impozite pentru depozitarea deşeurilor (numărul acestora va creşte la 19, deorece în 2012 Lituania va introduce un impozit similar). Nivelul de impozitare variază foarte mult, de la 3 euro pe tonă în Bulgaria, până la 107,49 euro pe tonă în Olanda. Conform datelor existente, suma totală plătită pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi pentru o tonă de deşeuri municipale în Uniunea Europeană variază de la 17,50 euro în Lituania până la 155,50 euro în Suedia.

Analiza sugerează că există o legătură între taxe mai mari de depozitare a deşeurilor şi cantităţile mai mici care ajung la gropile de gunoi. Cu cât taxele sunt mai mari, cu atât cantităţile sunt mai mici.

Statele membre se împart în trei categorii:

1. Statele membre care impun taxe mari pentru depozitare şi au cantităţi mici de deşeuri municipale depozitate (Austria, Belgia, Germania, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Suedia);

2. Statele membre cu taxe medii spre mari, care au cantităţi medii de deşeuri (Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Slovenia, Marea Britanie);

3. Statele membre cu taxe mici şi procente mari de depozitare (Bulgaria, Cehia, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Cipru, Estonia, Spania).

Toate, cu excepţia ultimelor trei dintre aceste state membre, au cheltuieli totale cu depozitarea deşeurilor care se ridică la mai puţin de 40 euro şi depozitează mai mult de 60% din deşeurile municipale.

groapa2_rrStatele membre din prima categorie, au restricţii la depozitarea deşeurilor municipale nesortate sau netratate; mai multe state membre din a doua categorie au, de asemenea, restricţii de depozitare a deşeurilor municipale (nesortate sau netratate); iar din a treia categorie doar Estonia, Slovacia şi Lituania intenţionează să introducă astfel de restricţii. Se demonstrează astfel că şi restricţiile de depozitare a deşeurilor nesortate sau netratate duc la micşorarea cantităţilor depuse la gropile de gunoi.

S-a observat o corelaţie directă între taxele de depozitare mari şi cantităţile mari de deşeuri municipale reciclate şi compostate.

Evident că există şi alte politici (inclusiv cele de a promova reciclarea, pentru a încuraja prevenirea, sistemele de răspundere extinsă a producătorului şi a schemelor „Plăteşti ce arunci“), care influenţează, de asemenea, ratele de compostare şi reciclare a deşe-urilor. Se pare că statele membre care sunt mult mai dornice în a îndeplini un obiectiv de reciclare de 50% sunt cele care au impus taxe care se ridică la aproximativ 100 euro pe tona de deşeu.

Studiile de caz realizate în trei state membre şi anume Marea Britanie, Austria şi Germania arată că există mai multe modalităţi de reducere a depozitări deşeurilor. Este dificil să se „elimine depozitarea deşeurilor“, doar prin intermediul unei singure taxe.

Efectul taxelor introduse a fost cel de a elimina depozitarea în favoarea recuperării deşeurilor, însă recuperarea nu s-a ridicat la nivelul propus deoarece o mare parte din deşeuri au luat drumul incinerării şi tratării mecano-biologice .

În România, la ora actuală nu există vreo taxă impusă de autorităţile publice pentru depozitarea deşeurilor municipale, există doar taxa la „poartă“ colectată de operatorul depozitului de deşeuri, care variază între 2,8 şi 4,60 euro pe tonă. Totodată nu există nici un fel de restricţie cu privire la tipul deşeurilor depozitate, nesortate sau netratate.

Impozitele şi taxele pentru incinerare

Studiul face o distincţie între taxele de incinerare (o taxă percepută de către o autoritate publică, de eliminare a deşeurilor) şi taxele la „poartă“ (o taxă stabilită de operatorul incineratorului pentru prestarea de servicii). Suma impozitului şi a taxei la „poartă“ reprezintă taxa totală de eliminare a deşeurilor prin incinerare.

Doar şase state membre au la ora actuală taxe de incinerare în loc de eliminare a deşeurilor municipale (Olanda nu are un impozit pentru incinerare; Cehia are în vedere introducerea unei taxe de incinerare; Suedia a introdus un impozit în 2006, care a fost anulat în 2010). Nivelul de impozitare variază foarte mult, de la  2,40 euro pe tonă în Franţa, la 54 euro pe tonă în Danemarca. Suma totală plătită pentru incinerarea unei tone de deşeuri municipale în Uniunea Europeană variază de la 46 euro în Cehia, până la 174 euro în Germania.

ambalaje_lrDin cauza lipsei unor informaţii privind modificarea nivelului de taxe de incinerare, nu a fost posibilă analizarea impactului ratei de impozitare asupra valorii de incinerare a deşeurilor municipale tratate prin acest procedeu.

S-a observat şi faptul că un trend crescător al taxelor pentru incinerare este asociat cu un procent mai mare de reciclare şi compostare a deşeurilor municipale. În statele care au introdus impozitul la depozitare, cât şi la incinerare, s-a observat că cel pentru depozitare este mai mare decât cel pentru incinerare. Cercetările relevă faptul că doar două state au introdus restricţii cu privire la incinerarea unor anumite tipuri de deşeuri (Luxemburg şi Letonia).

În România nu există impozite pentru incinerarea deşeurilor şi niciun fel de restricţii cu privire la deşeurile incinerate.

Sistemele „Plăteşti ce Arunci“

Studiul a fost făcut în 17 state membre în care există sistemul„Plăteşti ce Arunci“.

Pentru deşeurile municipale multe alte state membre taxează colectarea şi eliminarea deşeurilor din locuinţe prin uniformizarea taxelor municipale. Se pare că numai în trei state membre, şi anume Austria, Finlanda şi Irlanda există sisteme „Plăteşti ce Arunci” implementate la nivel naţional.

Modalităţile de taxare în cadrul sistemelor „Plăteşti ce Arunci“ sunt diferite şi indică o mare varietate de abordări:

• Taxa anuală fixă pe locuinţă variază între 40 de euro în localităţile Miravet şi Rasquera, Spania, până la 2415 euro pentru o pubelă de 1100 litri în Stuttgart, Germania;

• Taxe pentru achiziţionarea sacilor de gunoi, care variază de la 0,65 de euro pentru un sac de 17 litri în Argentona, Spania, la 5,50 de euro pentru un sac de 70 litri în Stuttgart, Germania;

• Taxe pentru golirea unei pubele (între 120-140 litri) variază de la 0,50 euro (în contextul unei scheme care combină elemente de vo-lum şi frecvenţă) în localitatea Ribeauvillé, Franţa, la 4,20 euro în nordul oraşului Helsinki, Finlanda;

• Taxe pe kilogramul de deşeu care variază între 0,17 euro în Slovacia şi 0,36 euro în Suedia.

Sistemele „Plăteşti ce Arunci“ diferă foarte mult pe teritoriul Uniunii Europene. În unele ţări, şi anume Austria, Germania, Finlanda, Irlanda şi Italia, aceste sisteme sunt bine dezvoltate, iar aceste exemple ilustrează varietatea de abordare şi impactul acestora asupra gestionării deşeurilor municipale.

În Austria, creşterea taxelor pentru sistemul„Plăteşti ce Arunci“ a avut doar un mic efect de reducere în generarea deşeurilor, deoarece acesta nu este singurul factor care duce la generarea deşeurilor. În Finlanda, rezidenţii care transformă acasă gunoiul menajer în compost economisesc mai mult decât cei care separă gunoiul compostabil pentru colectarea selectivă, dar mai mult decât cei ca- re nu separă gunoiul menajer. În Germania, în urma aplicării unei scheme „Plăteşti ce Arunci“  bazată pe greutate, în provincia Aschaffenburg, s-a observat o reducere semnificativă la generarea de deşeuri în locuinţe. În primul an de la introducere, cantitatea generată de deşeuri a scăzut de la 22.000 de tone la 12.000 de tone, şi a ajuns în prezent în jurul a 8000 de tone. Nu a fost observată o creştere a aruncării ilegale de deşeuri. În Irlanda, sistemul„Plăteşti ce Arunci“ bazat pe greutate a dus la o reducere cu 49% a generării gunoiului menajer în primul an de la introducere, faţă de sistemul cu taxă fixă (în jur de 23% pentru aceeaşi perioadă).

În Italia, sistemul„Plăteşti ce Arunci“ a avut rezultate diferite, deşi cele mai de succes implementări au avut rezultate impresionante. În provincia Treviso, cantitatea de deşeuri sortate în locuinţe a crescut cu 12,2% după introducerea acestui sistem.

Raportul nu conţine însă niciun fel de informaţii cu privire la implementarea sistemului „Plăteşti ce Arunci“ în România, deşi sistemul de colectare a deşeurilor menajere de la populaţie funcţionează în unele zone.

Sistemele de preluare a responsabilităţii producătorilor de ambalaje

Sistemele de preluare a responsabilităţii producătorilor de ambalaje au fost identificate în 24 de state membre (în Marea Britanie se foloseşte sistemul de credite comercializabile pentru ambalaje). Danemarca, Ungaria şi Olanda aplică sistemele de taxare şi sistemele de depozitare-rambursare, care nu pot fi definite ca sisteme „pure“ de preluare de responsabilităţi. Aceste scheme obligă în esenţă producătorii de ambalaje să suporte financiar implementarea schemelor de reciclare a deşeurilor de ambalaje. Punctul central al studiului sunt schemele de taxare a producătorilor. Datele obţinute de la schemele de taxare a producătorilor arată paleta imensă de taxe pe tona de ambalaj pus pe piaţă în statele membre. Taxele încasate pentru hârtie variază de la 8,37 euro pe tonă în România, la 175 euro în Germania; taxele pentru sticlă variază de la 4,80 euro pe tonă în Franţa, până la 260,93 euro în Lituania; taxele pentru lemn variază de la 0,40 euro pe tonă în Finlanda, la 80 euro în Polonia; taxele pentru aluminiu variază de la 7,26 euro pe tonă în România, la 573,10 euro în Olanda; taxele pentru ambalajele din metal variază de la 3 euro pe tonă în Finlanda, la 282,18 euro în Suedia, iar taxele pentru plastic variază de la 20,54 euro pe tonă în România, la 1296 euro în Germania. Eficienţa şi realizările acestor sisteme depind, de asemenea, de proporţia costurilor de colectare, sortare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje care sunt acoperite de contribuţiile producătorilor.

Cercetările arată că doar în trei ţări (Austria, Belgia şi Germania) contribuţiile schemelor de taxare a producătorilor acoperă în întregime costurile de colectare, selectare şi reciclare ale autorităţilor locale/societăţilor de colectare a deşeurilor. Acest lucru va fi realizat şi în Finlanda, după ce va fi implementată în 2013 noua lege a deşeurilor.

În alte state membre este neclar dacă acest cost este acoperit în întregime de producători.

Pentru toate statele membre s-a încercat identificarea unei corelaţii între performanţa de recuperare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje şi taxele plătite în cadrul sistemelor de preluare de responsabilităţi. Totuşi nu au fost observate modele în acest sens: unele scheme ieftine au demonstrat mari niveluri de recuperare şi reciclare (de remarcat Belgia şi Luxemburg), în timp ce alte scheme scumpe au generat niveluri minime de recuperare şi reciclare (de remarcat Estonia şi Polonia). Aşa cum în Belgia schema acoperă 100% din costurile de colectare şi reciclare a ambalajelor, aceasta arată ineficienţa unor sisteme din alte state membre. În plus, trebuie luaţi în calcul şi alţi factori, cum ar fi politica cu privire la deşeuri şi condiţiile geografice diferite.

Pentru România sunt menţionate în raport ca sisteme de preluare de responsabilitate a producătorilor de ambalaje societăţile ECO-ROM AMBALAJE, INTERSEROH, E-COLOGIC 3R, SOTA GRUP21 şi ECO-X. Însă acest raport nu menţionează cât acoperă din costul de colectare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje producătorii care sunt reprezentaţi de aceste societăţi.

Scheme de preluare a  responsabilităţii producătorilor pentru DEEE

deeeuri

Schemele de preluare a responsabilităţii producătorilor pentru DEEE au fost identificate în 25 de state membre. Cu toate acestea, s-au dovedit dificil de identificat date comparabile cu privire la costurile acestor scheme; modul în care costurile sunt determinate variază în statele membre, iar în unele cazuri acest tip de informaţii este disponibil numai pentru membrii schemelor respective.

În ciuda lipsei de informaţii referitoare la sumele percepute producătorilor, marea majoritate a sistemelor DEEE stabilesc nivelul taxelor în funcţie de cantităţile introduse pe piaţă de către producători (fie pe unitate, fie pe kg sau tonă). Conform acestui sistem, producătorii plătesc proporţional cu cota lor de piaţă pentru produsele electronice vândute în statele membre. În Irlanda, taxele se bazează pe cifra de afaceri realizată de către societate din vânzarea de electronice şi durata de timp de când compania desfăşoară această activitate pe piaţa irlandeză. În Germania, nivelul taxelor variază în funcţie de contractele negociate cu firmele de gestionare a deşeurilor. Cercetarea indică faptul că taxele sunt aduse la cunoştinţa consumatorilor (ele sunt afişate la punctul de vânzare), în Belgia, România şi Slovacia (în România, taxa nu va mai fi afişată la punctul de desfacere după februarie 2013).

Eficienţa şi eficacitatea sistemelor depinde de proporţia costurilor de colectare, reciclare şi valorificare a DEEE, care sunt acoperite de contribuţiile producătorilor. Acest studiu a constatat că sistemele din opt state membre (Austria, Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Irlanda, Letonia şi Polonia) acoperă integral costurile acestor activităţi, odată ce DEEE-urile au fost livrate la punctele de colectare specifice, prin contribuţiile plătite de către producători. În Finlanda, producătorii acoperă integral costurile de gestionare a DEEE în afacerile de tip business-to-consumer; pentru cele de tip business-to-business, producătorii şi utilizatorii finali pot conveni modul în care îşi împart contribuţiile pentru acoperirea costurilor. În alte state membre nu este clar dacă contribuţiile producătorilor a-coperă costurile totale.

În ceea ce priveşte performanţele sistemelor de management al deşeurilor, rata de colectare medie a DEEE a fost de 31,5% din greutatea produselor electronice şi electrocasnice puse pe piaţă (pentru cele 25 de state membre pentru care datele au fost disponibile, mai puţin pentru Bulgaria, care pare să importe cantităţi mari de DEEE şi, prin urmare, cifrele nu ar fi cele reale). Faţă de anul 2006, când procentul a fost de numai 23%, s-a înregistrat deci o creştere. Este însă posibil să se fi colectat cantităţi mai mari şi să nu fi fost raportate, o parte a acestor cantităţi să nu îndeplinească cerinţele de raportare sau să fi fost exportate ilegal. În cazul în care DEEE-urile sunt colectate selectiv, acestea sunt reciclate: în cele 23 state membre în care ratele de reciclare pot fi calculate, rata medie a fost de 75,8%.

Pentru toate statele membre au fost făcute încercări de a corela taxele plătite de către producători în cadrul sistemelor de management, cu performanţa proceselor de colectare/reciclare. Pe baza datelor comparabile disponibile numai pentru trei state membre, acolo unde contribuţiile sunt calculate în funcţie de numărul de unităţi, contribuţia este mai mare dacă gradul de recuperare şi reciclare este mai mare. În cadrul schemelor unde contribuţiile sunt determinate în funcţie de costurile per kg, pare a nu exista nicio legătură între costuri şi gradul de reciclare. Pentru schemele destinate produselor de dimensiuni mici, se pare că nu există nicio corelaţie între nivelul contribuţiilor şi ratele de colectare şi reciclare, indiferent dacă calculul se face pe unitate sau pe kg. Oricum, această analiză a fost făcută pe baza unui set restrâns de date şi din această cauză nu poate fi considerată drept o imagine de ansamblu a costurilor şi eficienţei schemelor respective. Schema suedeză El-Kretsen a fost evidenţiată drept o poveste de succes.

Pentru România, în raport sunt menţionate ca scheme de preluare a responsabilităţii DEEE-urilor doar asociaţiile ECO TIC şi RO-REC (n.r. - deşi acestea sunt într-un număr mult mai mare) însă, la fel, este observată lip-sa de informaţii în ceea ce priveşte costurile acoperite de producători.

Schemele de preluare a responsabilităţii producătorilor pentru VSU

Astfel de scheme de preluare a responsabilităţii au fost identificate în 24 de state membre. Toate schemele presupun preluarea VSU fără costuri pentru proprietarul final (în unele cazuri, cu condiţia ca acestea să fie intacte sau să nu fi fost modificate). Câteva state membre (Belgia, Bulgaria, Danemarca, Grecia, Letonia, Lituania, Olanda, Portugalia, Marea Britanie) au organizaţii care coordonează preluarea şi recuperarea VSU-urilor în numele producătorilor. Referitor la contribuţiile financiare ale acestora în cadrul schemelor existente există puţine informaţii, iar a- cestea nu pot fi comparate între diferitele state membre.

vsuuri

În Cehia, persoana care înmatriculează un autovehicul la mâna a doua este obligată la plata unei contribuţii bazate pe standardul EURO în care se încadrează vehiculul. În Danemarca, proprietarul autovehiculului plăteşte anual o taxă din care se asigură plata proprietarilor care îşi duc autovehiculele vechi la dezmembrare. În Finlanda, producătorul sau importatorul plăteşte o taxă globală, plus o taxă mai mică pentru fiecare autovehicul comercializat. În Olanda se plăteşte o taxă de fiecare autovehicul nou înmatriculat de către proprietar, iar în Portugalia se plăteşte o taxă care depinde de numărul de autovehicule vândute. În Slovacia se plăteşte o taxă per kg de vehicul, către un fond de reciclare.

În ceea ce priveşte performanţa sistemelor de gestionare a deşeurilor din VSU, în anul 2008, 22 de state membre au îndeplinit sau au depăşit ţinta de reciclare stabilită de Directiva privind VSU pentru anul 2006 (cu excepţia Ciprului, Franţei, Irlandei şi Poloniei; pentru Malta nu sunt date disponibile). Opt state membre (Belgia, Estonia, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia) au atins sau au depăşit deja ţinta de reciclare stabilită pentru anul 2015. De asemenea, 18 state membre au îndeplinit sau au depăşit în 2008 ţinta de reutilizare şi recuperare stabilită pentru anul 2006 (Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Ungaria, Irlanda, Polonia şi Marea Britanie nu au atins ţinta, iar pentru Malta nu există date). Austria este singura ţară care a depăşit ţinta stabilită pentru 2015 pentru recuperare şi reutilizare.

gropi-neconforme

Din cauza lipsei datelor comparabile referitoare la schemele de responsabilitate a producătorilor, nu au putut fi trase concluzii le- gate de performanţa acestor scheme în ceea ce priveşte colectarea, recuperarea şi reciclarea/reutilizarea VSU, precum şi de impactul schemelor de responsabilitate a producătorilor.

În cazul României se poate observa lipsa de informaţii în cazul colectării şi reciclării VSU-urilor, deoarece nu a fost aplicată nicio schemă de preluare a responsabilităţii producătorilor. La noi a fost introdus de către autorităţile statului, prin Fondul pentru Mediu, Programul „Rabla“,  prin acesta fiind susţinuţi financiar cetăţenii care aduc societăţilor de colectare şi reciclare VSU-urile.

bateriiSchemele de preluare a responsabilităţii producătorilor de baterii

Studiul a identificat scheme de preluare a responsabilităţii producătorilor de baterii în 24 de state membre. Cu toate acestea, s-a dovedit extrem de dificilă găsirea de date comparabile.

Schemele presupun taxe plătite de producători pe baza cantităţii de baterii puse pe piaţă, ori pe kg, ori pe numărul de unităţi, ori în funcţie de cota de piaţă. Statele membre determină costurile pe baza tipului de baterie, dar sistemul de clasificare a bateriilor diferă de la ţară la ţară, de exemplu: baterie de consum/pentru vehicule/industrială, în Austria şi Lituania; conţinutul chimic al bateriei (plumb-acid/nichel-cadmiu/alcalină/zinc-carbon/litiu/litiu-ion) în Letonia şi Portugalia; dimensiunea şi greutatea bateriei în Cipru şi Slovacia.

Deoarece termenele stabilite în Directiva pentru baterii nu au trecut, nu s-au centralizat date privind gradul de colectare şi reciclare a bateriilor. Din cauza acestui lucru, nu a fost posibilă realizarea unui set de concluzii cu privire la performanţa statelor membre în raport cu colectarea şi reciclarea bateriilor şi a impactului schemelor de responsabilitate a producătorilor.

În cazul României, raportul nu prezintă nici un fel de informaţii cu privire la schemele de preluare a responsabilităţii producătorilor de baterii.

lacuriScheme de preluare a responsabilităţii producătorilor altor categorii de deşeuri

Deşi nu a constituit un obiectiv al studiului, s-a încercat identificarea schemelor de preluare a responsabilităţii producătorilor, pentru a se putea furniza o imagine de ansamblu a responsabilităţii producătorilor în cadrul UE-27 (deşi ea nu are valoare practică, informaţiile cuprinse nefiind complete). Alte categorii de materiale care constituie subiect al schemelor de responsabilitate cuprind o gamă largă, începând cu colectarea anvelopelor şi a hârtiei (mai frecvent), până la substanţe chimice (rar). Dintre materialele acoperite de schemele de preluare a responsabilităţii, cele mai des întâlnite sunt cele pentru anvelope (15 state membre), hârtie şi carton (nouă state membre), uleiuri (incluzând uleiurile minerale şi de motor, uleiul de gătit şi lubrifianţii) (şapte state membre), precum şi colectarea şi depozitarea substanţelor medicinale vechi (două state membre).

Realizarea scenariilor

În cadrul studiului s-a încercat identificarea efectelor potenţiale, cantitative şi calitative, ale implementării unor seturi noi de instrumente economice în sectorul deşeurilor. Un scenariu iniţial a fost realizat pentru modelul generării deşeurilor municipale solide, potrivit acestuia cantitatea medie de deşeuri generată anual de fiecare locuitor putând creşte de la 446 kg la 532 kg. Se anticipează că numai în şapte state membre generarea deşeurilor municipale solide va fi decuplată de consumul casnic.

S-au realizat două scenarii:

- Scenariul A: Toate statele membre ajung la un nivel al taxei pentru depozitul de deşeuri municipale de cel puţin 40 euro pe tonă, ceea ce ar genera o redirecţionare a deşeurilor din-spre depozitele municipale către reciclare, compostare şi incinerare, păstrându-se în linii mari distribuţia actuală între aceste metode de tratare;

- Scenariul B: O variantă a Scenariului A, care include o majorare a taxei pentru depozitul de deşeuri municipale şi o combinaţie între alte instrumente economice (dintre care plata pentru cantitatea de deşeuri generată şi responsabilitatea extinsă a producătorului pot fi cele mai importante; aceste instrumente favorizează colectarea selectivă şi reciclarea, iar conform Scenariului B, reciclarea şi compostarea sunt destinaţii finale pentru toate categoriile de deşeuri redirecţionate dinspre depozitele de deşeuri).

Rezultatele exerciţiului au fost după cum urmează.

Conform Scenariului A, cantitatea de deşeuri municipale care nu va mai ajunge în anul 2025 la depozitele de deşeuri municipale va fi de 43 milioane de tone în ţările UE-27 dacă este comparat cu scenariul iniţial, sau de 19 milioane de tone, dacă este comparat cu cantităţile atinse în 2008. Din totalul de 291,5 milioane de tone de deşeuri generate şi colectate în 2025, 29,4% vor ajunge la depozitele de deşeuri, 23,2% vor fi incinerate, 12,6% vor reprezenta hârtie şi carton de reciclat, 2,6% vor ajunge la reciclarea materialelor plastice, 5,3% la reciclarea sticlei, 1,7% la reciclarea metalelor, 16,8% vor avea alte opţiuni (neprecizate) de reciclare, 7,5% vor ajunge la compostare, 0,5% vor fi utilizate la compostare în cadrul gospodăriilor, iar 0,3% vor suferi asimilare anaerobică.

Impactul agregat asupra mediului al Scenariului A poate fi rezumat după cum urmează:

- reducerea totală a emisiilor de CO2: 60.732.006 echivalent tone CO2, sau 48.123.286 echivalent tone CO2 dacă se ţine cont şi de realizarea compostului;

- reducerea totală a consumului de resurse naturale: 251.074 echivalent tone antimoniu;

- reducerea totală a consumului de combustibili fosili: 11.401.382 tone.

scrapConform Scenarului B, cantitatea de deşeuri municipale care nu va mai ajunge în anul 2025 la depozitele de deşeuri municipale va fi de 43 milioane de tone în ţările UE-27 dacă este comparat cu scenariul iniţial, sau de 19 milioane de tone, dacă este comparat cu cantităţile atinse în 2008, similar cu Scenariul A. Diferenţele apar însă la modurile în care vor fi tratate deşeurile care nu mai ajung la depozitele de deşeuri municipale. Din totalul de 291,5 milioane tone de deşeuri solide generate şi colectate în anul 2025, 29,5% vor ajunge la depozitele de deşeuri municipale, 19,5% vor fi incinerate, 13,7% vor reprezenta deşeuri reciclabile de hârtie şi carton, 2,8% vor fi deşeuri de materiale plastice, 5,9% deşeuri din sticlă, 1,8% deşeuri metalice, 17,9% vor avea alte opţiuni (neprecizate) de reciclare, 7,9% vor fi utilizate la realizarea compostului, 0,5% vor fi utilizate la compostare în cadrul gospodăriilor, iar 0,4% vor suferi asimilare anaerobică.

Impactul agregat asupra mediului al Scenariului B poate fi rezumat astfel:

- reducerea totală a emisiilor de CO2: 63.929.509 echivalent tone CO2, sau 51.597.749 echivalent tone CO2 dacă se ţine cont şi de realizarea compostului;

- reducerea totală a consumului de resurse naturale: 337.833 echivalent tone antimoniu;

- reducerea totală a consumului de combustibili fosili: 15.346.929 tone.

Opţiuni politice

Pe baza rezultatelor studiului, a fost realizată o selecţie a opţiunilor potenţiale de politică propuse pentru examinare de către Comisie, pentru a susţine o utilizare „optimă“ a instrumentelor economice de către statele membre. Trebuie remarcat faptul că aceste opţiuni se bazează pe datele obţinute şi utilizate în cadrul acestui studiu şi, prin urmare, trebuie să fie luate în considerare lipsa unor date atunci când se analizează opţiunile.

În implementarea diverselor opţiuni de politică pot fi aplicate unele principii generale, şi mai cu seamă:

- libertatea menţinerii unei anumite flexibilităţi pentru statele membre în implementarea instrumentelor economice în cel mai adecvat mod pentru propriile condiţii specifice (respectarea principiului subsiriadităţii);

- asigurarea unui echilibru adecvat între instrumentele de reglementare (obiective, standarde tehnice, interdicţii) şi instrumentele economice;

- identificarea căilor optime de utilizare a veniturilor generate de instrumentele economice;

- asigurarea unui cadru clar de aplicare a politicii pentru viitorul previzibil, în care activitatea de management al deşeurilor poate funcţiona, pentru a se permite investiţii raţionale în infrastructură;

- respectarea principiilor economice din industria de management al deşeurilor, prin dezvoltarea instrumentelor economice cu luarea în considerare a costurilor;

- înţelegerea deplină de către statele membre a costurilor şi beneficiilor externe ale diferitelor opţiuni de management al deşeurilor;

- solicitarea către statele membre de a-şi implementa un sistem optim de raportare în general, şi al instrumentelor economice în particular.

ecologic



Alte articole in rubrica Actualitate