Primul sistem automat destinat sortării deşeurilor reciclabile - Actualitate | Ecologic

Actualitate

Primul sistem automat destinat sortării deşeurilor reciclabile

07 February 2013 - 03:10 PM Actualitate

sistem_rrSita Finlanda Ltd., o filială a furnizorului de servicii de mediu Suez Environment, împreună cu ZenRobotics Ltd., un producător finlandez de echipamente automatizate pentru industria de reciclare, au anunţat încheierea unui acord care vizează realizarea a ceea ce s-ar putea denumi primul sistem inteligent destinat automatizării proceselor complexe de sortare a deşeurilor reciclabile. ZenRobotics urmează să furnizeze Sita două linii pentru sortare, una de mare capacitate şi una cu acţionare rapidă. Astfel, Sita Finlanda urmăreşte utilizarea unei linii inteligente complete de sortare, testele pentru realizarea liniei fiind făcute încă din anul 2011. Linia este destinată prelucrării deşeurilor din construcţii şi demolări, rata de recuperare crescând după introducerea liniei de la 70% la 90%. Obiectivul propus de Suez Environment este realizarea unei rate de recuperare de peste 95%.

Sistemul realizat de ZenRobotics este descris ca unul care dispune de inteligenţă artificială, fiind destinat în mod direct prelucrării deşeurilor rezultate din construcţii şi demolări. Producătorul sistemului dispune de propria reţea de distribuţie în 49 de ţări de pe glob.

M. J.



Alte articole in rubrica Actualitate