Investitori greci interesaţi de infrastructura Capitalei - Afaceri & Finanţări | Ecologic

Afaceri & Finanţări

Investitori greci interesaţi de infrastructura Capitalei

13 February 2015 - 02:23 PM Afaceri & Finanţări

Întâlnirea primarului general Sorin Oprescu cu investitoriiPrimarul general Sorin Oprescu s-a întâlnit în data de 21 ianuarie 2015 cu investitori greci interesaţi să investească în proiecte de infrastructură în Bucureşti, la întrevedere luând parte şi ambasadorul Greciei în România, Grigorios Vassiloconstandakis.

Sorin Oprescu şi reprezentanţii direcţiilor de Infrastructură şi Investiţii din cadrul Primăriei Generale le-au prezentat investitorilor principalele proiecte privind dezvoltarea infrastructurii oraşului, precum şi investiţii care pot fi derulate în parteneriat public-privat, cum ar fi realizarea de parcări noi, consolidarea clădirilor cu risc seismic, introducerea canalizării pe toate străzile Capitalei sau reorganizarea serviciului de distribuţie a energiei termice. „Bucureştiul s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 25 de ani. Consider că este un oraş care a ştiut să îşi prezinte oferta locurilor de muncă, dar şi oferta privind posibilităţile de investiţii. În acelaşi timp, Bucureştiul a înţeles importanţa utilizării capitalului străin, iar acest lucru contribuie la dezvoltarea oraşului chiar şi în perioadă de criză. Ne dorim ca prin investiţii să continuăm să creştem gradul de interes al Bucureştiului în ceea ce priveşte tranzacţiile financiare, având grijă ca oraşul nostru să arate ca un oraş european“, a precizat Oprescu.

ecologic



Alte articole in rubrica Afaceri & Finanţări