578 milioane de lei pentru POS CCE - Afaceri & Finanţări | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Afaceri & Finanţări

578 milioane de lei pentru POS CCE

10 May 2015 - 12:26 PM Afaceri & Finanţări

Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene (foto: Agerpres)Conform datelor oficiale ale Ministerului Fondurilor Europene, absorbţia fondurilor europene pe POS CCE a ajuns la 57,33% (1,454 miliarde euro) la finalul lunii martie, nivel similar cu cel din februarie. Totodată, rata absorbţiei fondurilor europene pe POS Mediu 2007-2013 se ridica la 42,28%, la finalul lunii martie, valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană fiind de 1,866 miliarde de euro, iar la POSDRU: 46,53% (1,617 miliarde euro declaraţiile de cheltuieli).

POS Transport a avut o absorbţie curentă de 58,47% (2,507 miliarde euro declaraţii de cheltuieli transmise). „Primul lucru pe care am reușit să-l facem de când am preluat mandatul de ministru, a fost să semnăm proiecte în valoare de aproximativ 578 milioane de lei pe POS CCE, proiecte care au fost declarate câștigătoare în trecut și erau eligibile pentru finanțare, dar care, din cauza faptului că nu au existat surse bugetare, nu au putut fi semnate“, a  declarat Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene.

Rata absorbţiei curente a crescut cu 1,31 puncte procentuale de la finalul anului trecut până în martie 2015, ajungând la 53,12%, iar valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană se ridică la de 10,124 miliarde euro.

Ramona Buciu



Alte articole in rubrica Afaceri & Finanţări