La începutul lunii iulie a fost dat publicităţii cel mai recent raport al Fortis Bank, „Asian Metals Monthly“, realizat de VM Group din Londra. Tema principală o constituie existenţa unei diversităţi a opiniilor referitoare la poziţia actuală faţă de vârful recesiunii globale. Recent, George Soros a afirmat că «ce a fost mai rău, a trecut», dar semnalele concrete în sprijinul acestei afirmaţii nu apar, în condiţiile în care estimările Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale rămân negative pentru acest an. Metalele primare au beneficiat însă până acum de o revenire remarcabilă, în bună măsură bazată pe estimările pozitive ale evoluţiei economiei chineze.

Conform analiştilor Gary Mead, Carl Firman şi Matthew Turner din cadrul VM Group, cu excepţia cifrelor mai slabe ilustrând exporturile din luna mai, economia chineză a înregistrat creşteri record ai indicatorilor privind investiţiile în infrastructură, vânzările de locuinţe şi de autoturisme şi importurile de materii prime. Deşi toţi aceşti indicatori reflectă o situaţie pozitivă, ei nu pot fi însă consideraţi drept un semnal al sfârşitului recesiunii globale.

Teoria „decuplării“, potrivit căreia economia chineză este suficient de puternică pentru a nu fi afectată de recesiune nu s-a putut confirma. Şi economia chineză resimte o serie de efecte ale crizei. Ceea ce consideră analiştii că ar fi necesar în acest moment este o planificare a acţiunilor pentru pentru „alinierea“ economiei mondiale la cea chineză (sună interesant? Este părerea analiştilor care au redactat raportul).

Evoluţia pieţei aluminiului ţine cont inevitabil de situaţia economiei chineze. Politica de sprijinire a producătorilor locali prin crearea de stocuri strategice s-a dovedit satisfăcătoare, într-adevăr, dar prin aceasta riscurile au fost mutate undeva, în viitor, ele putând constitui o problemă structurală a pieţei aluminiului. Prin această mişcare adoptată de China, piaţa a devenit opacă, neputându-se aprecia în mod real raportul cerere-ofertă. Aluminiul rămâne din punct de vedere structural cel mai „slab“ între metalele primare, iar creşterea preţului de 9 procente înregistrată în luna iunie este bazată mai mult pe speranţă şi mai puţin pe realitate. Lăsând la o parte ordinele speculative, nu pot exista motive pentru care preţul pe tona de aluminiu să treacă de pragul de 1200 dolari SUA. De aceea, riscurile sunt de partea cumpărătorilor, probabilitatea unei scăderi a preţului de tranzacţionare fiind de luat în seamă.

În ceea ce priveşte celelalte metale tranzacţionate pe bursele internaţionale, se subliniază neputinţa aurului de a depăşi vârful înregistrat anterior, în 2009, al cărui preţ a început să scadă concomitent cu întărirea dolarului SUA. Analiştii consideră că sunt puţine şanse ca cei care au pariat pe moneda americană să piardă. S-a observat că variaţia preţului aurului face o pereche bună cu evoluţia dolarului. Când acesta variază într-un sens, preţul aurului variază şi el, dar în sens opus. Acest trend este luat în considerare de mulţi investitori, mai ales de cei care efectuează tranzacţii în moneda americană şi care consideră tranzacţiile concomitente cu aur drept o măsură de reducere a riscului. Fiind de aşteptat în continuare întărirea dolarului SUA, preţul unciei de aur este estimat la nivelul înregistrat în luna aprilie. Odată ce acest nivel va fi atins, toţi jucătorii vor urmării evoluţia cererii fizice şi nu a ordinelor de tranzacţionare pe burse. Pe termen scurt, preţul aurului la bursa londoneză este estimat între 880 şi 950 dolari per uncie.

Preţul argintului a variat mult, aceasta fiind una dintre caracteristicile metalului. Ca trend global însă, variaţiile au fost mai accentuate în comparaţie cu cele ale aurului. Cum va reacţiona el în continuare pe piaţă depinde de cursul dolarului (a cărui întărire va determina o diminuare a preţului de tranzacţionare) şi de percepţia legată de ieşirea din recesiune. Acest tablou generează scenarii volatile,

care se vor modifica concomitent cu publicarea evoluţiei indicatorilor economici. Evaluările pe termen scurt lipsesc, iar cele pe termen lung sunt în general pozitive şi ţin cont de reducerile drastice ale producţiei adoptate de companiile miniere. Preţul pe termen scurt se va încadra între 12 şi 15 dolari SUA per uncie.

Legat de cupru, analiştii consideră că se apropie pericolul apariţiei supraofertei. Preţurile ridicate din ultimele luni au determinat companiile miniere să îşi reia producţia şi investiţiile stopate anterior, concomitent cu demararea unor noi proiecte. Persistă întrebarea dacă stimulentele acordate în industria chineză au putut contrabalansa contracţia cererii din ţările dezvoltate. Predicţiile pe termen scurt situează preţul tonei de cupru între 4900 şi 5650 dolari SUA.

Producătorii de zinc au reacţionat mult mai ferm la recesiune în comparaţie cu ceilalţi producători, în sensul aplicării celor mai drastice reduceri ale producţiei (evaluate la 15% din producţia anului 2008). Aceasta a creat premiza unei creşteri mai puternice a preţului, analiştii luând în considerare inclusiv cererea din partea producătorilor de oţel galvanizat.

Producătorii de plumb au operat şi ei reduceri ale producţiei (circa 10% din producţia anului trecut). Se estimează un surplus pe piaţă evaluat la 165.000 tone în 2009 şi la 84.000 tone în 2010.

La nivel global, raportul apreciază că economia chineză a fost afectată de criza globală, dar a continuat să aibă o creştere pozitivă. Cum va continua să influenţeze economia acestei ţări piaţa metalelor pe termen mediu şi lung este greu de apreciat în acest moment.

Continuarea studiului o puteţi consulta la rubrica „Afaceri & Finanţări“ de pe pagina de internet a revistei, la adresa www.ecologic.rec.ro.

Marian Jianu