66 de proiecte prin Programul LIFE - Afaceri & Finanţări | Ecologic

Afaceri & Finanţări

66 de proiecte prin Programul LIFE

06 July 2017 - 09:18 AM Afaceri & Finanţări

Până în prezent, 4.170 de proiecte de mediu, în valoare de 3,4 miliarde de euro, au fost finanțate prin Programul LIFE, dintre acestea 66 fiind accesate de România, arată datele oferite de Ministerul Mediului în cadrul evenimentului „LIFE Infoday 2017“.

Pentru exercițiul financiar 2014 - 2020, bugetul LIFE este mai mare ca oricând și ajunge la 3,46 miliarde de euro, față de cele 2,14 miliarde de euro din perioada anterioară, 2007 - 2013.

Din bugetul total de 3,46 miliarde euro alocate perioadei actuale, 2,59 miliarde euro sunt destinate subprogramului Mediu și 0,86 miliarde euro subprogramului Acțiune pentru climă. Cel puțin 2,8 miliarde euro vor fi alocate proiectelor LIFE finanțate prin granturi pentru acțiuni sau prin instrumente financiare inovatoare, iar aproximativ 700 de milioane de euro vor fi direcționate către proiectele integrate.

Cel puțin 55% din resursele alocate proiectelor finanțate prin granturi pentru acțiuni în cadrul subprogramului Mediu vor fi utilizate pentru proiecte care sprijină conservarea naturii și a biodiversității, în timp ce maximum 620 milioane de euro vor fi utilizate de DG Mediu și DG Acțiune climatică pentru dezvoltarea politicilor și granturilor operaționale.

Programul LIFE este coordonat de Comisia Europeană, care a delegat implementarea unor componente Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.

ecologic



Alte articole in rubrica Afaceri & Finanţări