Pe cine credem?

Remarca făcută în numărul precedent al revistei la adresa agenţiilor internaţionale de rating, dar şi scurta enumerare a factorilor care pot influenţa preţurile metalelor primare pe pieţele internaţionale au avut un singur rol, acela de a sublinia necesitatea respectării unui principiu de bază care este aplicat de o viaţă în alte domenii: imposibilitatea îndeplinirii simultane atât a rolului de jucător, cât şi a celui de arbitru. Este ca şi în cazul în care eşti posesor al unui tablou, pentru care soliciţi o expertiză, pentru că ai dubii. Expertul chemat pentru aceasta îţi spune că tabloul nu este decât o reproducere, dar se oferă să îl achiziţioneze. Îl crezi pe cuvânt?

Aurul, ultimul performer

Chiar la începutul acestei luni, mass-media occidentală a remarcat prezentarea unui clip la principalul canal chinez de televiziune deţinut de stat, conform căruia, concomitent cu relaxarea legislaţiei referitoare la deţinerea de către cetăţeni a metalelor preţioase, aceştia sunt încurajaţi să economisească şi să investească prin cumpărarea de aur şi de argint. Dacă îndemnul ar fi urmat de cei 1,3 miliarde de chinezi, care ar începe să cumpere argint sau aur chiar în cantităţi mici, închipuiţi-vă ce ar însemna acest lucru pentru piaţă! Argintul oferit este tras în lingouri de 500 grame, 1, 2 sau 5 kilograme şi are o puritate de 99,9%. Statistica arată că aurul a fost în 2007 de circa 50 de ori mai scump decât argintul, dar în ultimul timp a ajuns mai scump de aproape 70 de ori, ceea ce înseamnă că arginul ar fi o investiţie excelentă pentru cetăţean, fiind subevaluat şi având potenţial de creştere. În ceea ce priveşte aurul, consumul intern chinez tinde să îl depăşească pe cel al Indiei, fapt care poate constitui un indicator de trend. Mai mult, în prezent cetăţeanul chinez poate să îşi tranzacţioneze aurul pe o piaţă externă, lucru de neconceput acum câţiva ani, dar cu profunde posibile implicaţii.

Această mişcare a executivului chinez poate să fie legată de o posibilă nouă strategie, aplicată în viitorul apropiat, referitoare la conversia în aur a uriaşelor rezerve valutare de care dispune. Ea ar putea fi legată şi de intenţia statului asiatic de scădere a rolului dolarului american atât în regiune, cât şi în cadrul schimburilor economice internaţionale şi, poate, şi de intenţia statelor din zonă de a crea o monedă comună.

Fără o legătură expresă cu această ştire, agenţiile internaţionale au făcut cunoscut publicului, pe data de 8 septembrie a.c., că preţul unciei de aur a depăşit pragul psihologic de 1000 de dolari SUA. Analiştii sunt de părere că depăşirea acestei bariere de preţ poate fi pusă pe seama slabei performanţe a dolarului şi pe neîncrederea cauzată investitorilor de rezultatele numeroşilor stimuli care întârzie să se facă simţiţi. Dar certitudine este o altă ştire care a devenit publică pe aceeaşi dată: dolarul SUA a ajuns să fie tranzacţionat la cel mai slab curs de referinţă din ultimele luni faţă de moneda euro.

Situaţia metalelor primare

La începutul lunii august a.c., importurile chineze de cupru rafinat au depăşit pentru a cincea lună consecutiv toate recordurile, ajungând la aproape 379 de mii de tone, conform autorităţii vamale din această ţară. Importurile de nichel au depăşit 41 de mii de tone (faţă de 25 de mii de tone înregistrate în luna mai), iar cele de aluminiu au fost de aproape 268 mii de tone (259 mii de tone în mai).

După scăderea accentuată din semestrul doi al anului 2008, cuprul a înregistrat cea mai importantă revenire din toate metalele primare, iar întrebarea analiştilor este dacă această creştere este sau nu sustenabilă. Bloomberg vorbea, la începutul lunii august, despre depăşirea pragului psihologic de 2,50 dolari SUA pe livra de cupru, dar observatorii din piaţă au răspuns „acid“ agenţiei că în ultimele 46 de săptămâni a publicat numai 23 de predicţii corecte din totalul de 50! Or fi astrele de vină? Poate că şi actuala criză are şi părţile ei bune...

Raportul publicat la începutul lunii august de către International Copper Study Group (ICSG) subliniază faptul că producţia mondială de cupru rafinat a crescut, în perioada 1999-2008, cu 25%. În acelaşi interval, producţiile Chinei şi ale Indiei aproape că s-au triplat, iar creşteri importante s-au înregistrat şi la producţiile obţinute de Chile, Australia, Japonia, Coreea de Sud, Federaţia Rusă şi Zambia.

Revenirea preţului cuprului a înregistrat deja jumătate din căderea suferită în 2008, iar întrebările analiştilor devin îndreptăţite, ochii lor fiind îndreptaţi înspre „factorul chinez“, dar tinzând să afirme că există o corelaţie între indexul universal FTSE şi preţul cuprului (cel mai bun performer) cu cel al aluminiului (cel mai slab datorită stocurilor mari existente, dar care a crescut cu 43% faţă de minimul înregistrat în februarie 2009). Părerile tind să atribuie acest trend acţiunilor speculative de pe piaţă, dar şi aşteptărilor legate de relansarea activităţii în ţările cu economii dezvoltate. La începutul lunii august, pe burse se înregistra o diferenţă între preţurile spot şi cele la termen de trei luni, ultimele fiind însă infirmate de „foamea“ extremă a economiei chineze pentru metalele primare. Deşi stocurile mondiale de cupru au avut tendinţa de epuizare datorită importurilor masive ale Chinei, creşterea producţiei din aceeaşi ţară poate indica însă o cerere sustenabilă a acestui metal, în ciuda stagnărilor de preţ estimate de unii analişti. Piaţa are însă o problemă fără răspuns deocamdată: când se va tempera cererea chineză de cupru? Cum va reacţiona piaţa în acel moment? se va întâmpla acest lucru în viitorul apropiat? Dacă răspunsul este afirmativ, probabil că istoria petrecută în timpul vârfului crizei, când producţia companiilor miniere a fost drastic redusă, se va repeta. Acest lucru linişteşte oarecum investitorii şi producătorii, deopotrivă.

Stocurile globale sunt mai mici în prezent faţă de cele existente înainte de declanşarea crizei. În cazul epuizării lor, va trece o oarecare perioadă de timp până când va fi reluată activitatea în perimetrele miniere unde s-a oprit exploatarea resurselor. În acest interval, poate fi creată o anumită presiune pe piaţă, luată în calcul de analişti. În urma datelor publicate de ICSG în ultimul său raport, referitoare la scăderea producţiei compa- niilor miniere cu 3,8% în perioada 2009-2013, ar rezulta un deficit de circa 1,2 milioane tone de cupru faţă de estimarea anterioară. Odată cu cererea tot mai mare din partea economiilor convergente, însoţită de potenţiala creştere a cererii după revenirea economiilor occidentale din criză, deficitul estimat de ICSG va constitui un factor de influenţare a pieţei şi a preţurilor la cupru. Totodată, concomitent, este posibilă o creştere a activităţii unităţilor de rafinare şi, implicit, o creştere a preţurilor de producţie, care constituie încă o presiune asupra preţului final al cuprului. Rio Tinto estimează că cererea de cupru se va dubla în următorii 15 ani, fiind necesare încă 12 Escondidas (cea mai mare mină de cupru din lume) pentru a o acoperi. Dar trebuie ţinut cont şi de faptul că cele mai mari exploatări se găsesc în zone de risc politic şi comercial (Coreea de Nord, Rusia, Pakistan şi Mongolia). Dar după trecerea celor 15 ani, vor trebui căutate zăcăminte noi. Iată de ce numărul necesar de Escondidas poate fi considerat mic. Este adevărat, marii producători au în evidenţe zăcăminte din care ar putea fi extrase peste 100 de milioane de tone, în cadrul a peste 70 de proiecte. Se pune însă întrebarea care va fi numărul celor care vor fi exploatate în final.

Elementele de analiză prezentate par să susţină în viitor o evoluţie pozitivă a preţului cuprului. Cererea globală de materii prime, printre care şi cupru, va continua să se situeze pe o pantă crescătoare, odată cu accentuarea procesului de urbanizare înregistrat în numeroase ţări în curs de dezvoltare.