Aerul poluat continuă să afecteze ecosistemele din Europa - Dezvoltare durabilă | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Dezvoltare durabilă

Aerul poluat continuă să afecteze ecosistemele din Europa

10 September 2014 - 03:45 PM Dezvoltare durabilă

Frumuseţea naturiiÎn ciuda numeroaselor măsuri de reducere a efectelor agenţilor poluanţi asupra biodiversităţii şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, emisiile conţinând compuşi ai azotului şi sulfului expun în continuare ecosistemele europene la niveluri de poluare mai ridicate decât cele sustenabile. Este un nou semnal de alarmă tras de către Agenţia Europeană de Mediu (AEM), care a dat publicităţii la sfârşitul lunii iunie două rapoarte referitoare la emisiile poluante din atmosferă. ecologic

Primul raport, intitulat „Efectele poluării aerului asupra ecosistemelor europene“ evaluează proporţia ecosistemelor de pe continent expusă la poluanţi conţinând compuşi de azot şi de sulf peste niveluri sustenabile.

Masele de aer poluat generate de industrializarea din ultimul secol s-au deplasat pe distanţe apreciabile, trecând peste graniţele naţionale. Depunerile atmosferice ale poluanţilor au cauzat acidificarea a mii de lacuri şi râuri euro- pene. Specii precum păstrăvul brun şi somonul de atlantic au avut puternic de suferit din această cauză, oamenii de ştiinţă trăgând un semnal de alarmă încă din anii ’60 ai secolului trecut. Temerile au fost alimentate ulterior şi de efectele poluării din pădurile Europei Centrale, la începutul anilor ’70.

EutrofizareAdoptarea, în 1979, a Convenţiei de la Geneva privind poluarea transfrontalieră a aerului de către Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE) a constituit o acţiune firească vizând cuantificarea ameninţării potenţiale la adresa biodiversităţii şi impunerea unor măsuri raţionale pentru reducerea emisiilor şi limitarea efectelor poluării.

Încheierea convenţiei a fost urmată, două decenii mai târziu (în 1999), de adoptarea Protocolului de la Göteborg privind reducerea acidifierii, eutrofizării şi reducerii nivelului de ozon troposferic, prin care s-au adoptat limite convenţionale privind poluarea, favorizând declanşarea discuţiilor de către factorii responsabili cu referire la deteriorarea ecosistemelor prin poluare.

Protocolul a fost urmat în 2001 de adoptarea Directivei privind plafoanele naţionale ale emisiilor, prin care au fost stabilite ţinte până în 2010 referitoare la impactul acidifierii şi eutrofizării asupra ecosistemelor. Ţintele au luat în consuderare nivelurile de dioxid de sulf, de oxizi de azot şi de amoniac, substanţe care cauzează acidifierea apelor.

În decembrie 2013 Comisia Europeană a publicat un proiect conţinând un pachet de reglementări („European Clean Air Package“) care conţine, printre altele, obiective propuse pe termen lung privind limitele maxime ale emisiilor care se încadrează în toleranţa manifestată de ecosisteme. Obiectivul princi- pal îl constituie reducerea emisiilor poluante cu 35% până în 2030.

În cadrul strategiei şi legislaţiei europene privind protecţia biodiversităţii, reţeaua Natura 2000 (creată prin Directiva Habitate din 1992) ocupă un loc central. Ea a fost completată cu Directiva Păsări din 1979.

Efectul acidifierii precipitaţiilor asupra vegetaţiei (sursa: witsendnj.blogspot.com).Trecând peste introducerea mai bogată conţinând succesiunea reglementărilor adoptate la nivel european (dar pe care am considerat-o necesară), menţionăm că scopul primului raport publicat de AEM este evaluarea pentru întregul continent a modului în care ecosistemele acvatice şi terestre au fost afectate de acidifiere şi eutrofizare până în prezent şi estimarea evoluţiei acestor factori până în 2020 în concordanţă cu amendamentele aduse Protocolului de la Göteborg, precum şi măsurile care ar putea fi luate până în 2030.

Datele centralizate pe baza măsurătorilor efectuate începând cu sfârşitul anilor ’70 (referitoare la bogăţia de specii, în procente, existentă în situri Natura 2000) relevă o evoluţie de la 71 (în 1980) la 80 de procente (în 2010) pentru media statelor UE, cu o ţintă de 86% pentru 2030 (pentru România rezultatele sunt asemănătoare: 70% în 1980, 82% în 2010, respectiv o ţintă de 87% pentru 2030). Fără îndoială că acest trend pozitiv nu s-ar fi putut atinge fără punerea în aplicare a măsurilor de prevenţie declanşată încă din anii ’80.

Al doilea raport dat publicităţii de către AEM cuprinde un inventar al emisiilor din ţările Uniunii Europene, emisii care cad sub incidenţa Convenţiei de la Geneva privind poluarea transfrontalieră („European Union emission inventory report 1990–2012 under the UNECE Convention on Long-range Transboundary Air Pollution“). Raportul, care este publicat anual, prezintă date, informaţii şi analize privind inventarul emisiilor, tendinţele privind producerea emisiilor la nivel global şi local şi procentul cu care contribuie fiecare stat membru la emisiile globale, analize sectoriale şi tendinţe de generare a emisiilor pentru principalele categorii de poluanţi, precum şi informaţii referitoare la corectarea unor date statistice şi soluţii propuse pentru adoptarea îmbunătăţirilor activităţii de colectare şi analizare a datelor.

Tendinţa principală înregistrată în perioada 1990-2012 la nivelul UE-28 este de scădere semnificativă a emisiilor. De exemplu emisiile de dioxizi de sulf au fost în 2012 cu 84% mai mici în comparaţie cu 1990. Această reducere este rezultatul conjugat al mai multor măsuri: înlocuirea unor categorii de combustibili care conţineau sulf, introducerea în procesele industriale a unor soluţii de filtrare a emisiilor, precum şi modificarea compoziţiei combustibililor. Au scăzut concomitent şi emisiile corespunză- toare altor trei categorii principale de poluanţi responsabili pentru formarea de ozon la nivelul solului: oxidul de carbon (66%), compuşii organici volatili (60%), respectiv oxizii de azot (51%).

Reducerea emisiilor de amoniac a fost mai puţin accentuată (numai 28%), dar, fiind mai puternică în termeni absoluţi în Polonia, Olanda, Germania şi România. Toate celelalte ţări (cu excepţia Spaniei) au raportat reduceri.

Tendinţele înregistrate în perioada 2011-2012. Emisiile oxizilor de azot şi de sulf au scăzut cu 3,4% şi respectiv cu 9,7%. Cele de amoniac s-au redus cu 1,5%. Emisiile substanţelor volatile organice au scăzut cu 2,9%, iar cele ale oxidului de carbon cu 3,2%.

Scăderi mai importante ale emisiilor oxizilor de azot au fost raportate de Italia, Grecia şi Spania, sectorul transporturilor determinând în principal această tendinţă. Cele mai importante reduceri ale emisiilor substanţelor volatile organice au fost raportate de către Germania şi Franţa, unde au fost implementate reguli mai stricte şi un control îmbunătăţit, scăzându-se consumul de compuşi petrolieri şi utilizarea unui număr crescut de catalizatoare auto. Reducerile cele mai importante ale emisiilor oxizilor de sulf în cifre absolute s-au înregistrat în Bulgaria, România şi Spania (provenind din sectorul energetic). Emisiile de oxid de carbon s-au redus cel mai mult în Franţa, Italia şi Marea Britanie, transportul rutier, procesele industriale şi sectorul energetic contribuind la obţinerea acestui rezultat. Cele mai importante reduceri ale emisiilor de amoniac s-au înregistrat în termeni absoluţi în agricultura din Franţa, Germania şi Polonia.

Raportul nu se limitează numai la categoriile de emisii menţionate mai sus, analizând şi alte tipuri de emisii poluante. Emisiile metalelor grele (plumb, cadmiu şi mercur), de dioxine şi furani, de hexaclorbenzen, de bifenili policlorinaţi (PCB) au scăzut şi ele substanţial faţă de 1990, cu valori de 60% sau mai mari. Cea mai importantă reducere a fost obţinută în cadrul proceselor industriale, progresele datorându-se tratării apelor industriale, îmbunătăţirii modului de lucru al incineratoarelor şi a rafinării metalelor în topitorii. Cu excepţia cuprului şi a seleniului, ale căror emisii au rămas constante în ultimii ani, reduceri semnificative ale emisiilor s-au înregistrat la arsenic (64%), crom (74%), nichel (67%) şi zinc (42%). Reducerile emisiilor compuşilor organici volatili s-au situat între 39 şi 51%.

Prezenţa particulelor în suspensie din atmosferă a înregistrat şi ea o diminuare cu 55% faţă de 1990. La nivelul UE-28, prezenţa PM-10 şi PM-25 este redusă cu 19% faţă de anul 2000. Reducerile sunt datorate măsurilor luate în industrie, în sectorul energetic şi în cel al transporturilor.

Măsuri adecvate de reducere a emisiilor nu se pot lua fără a se face un inventar adecvat al principalelor surse de provenienţă, principalele categorii fiind managementul deşeurilor, agricultura, producţia şi utilizarea solvenţilor, procesele industriale, transporturile (rutiere sau nerutiere), clădirile şi instalaţiile comerciale, administrative şi locative, consumul industrial de energie, precum şi producerea şi distribuţia de energie.

Progresele în atingerea ţintelor pentru 2010 prevăzute în Protocolul de la Göteborg. Plafoanele stabilite pentru fiecare stat prin protocol vizează nivelul emisiilor oxizilor de azot, al compuşilor organici volatili, al oxizilor de sulf şi al amoniacului. În afara plafoanelor stabilite pentru fiecare ţară în parte există şi un plafon pentru întreaga Uniune Europeană, care este ea însăşi parte a protocolului. Raportul anual publicat de către AEM analizează nivelul emisiilor conform prevederilor Directivei 2001/81/CE. Prin aceasta, plafoanele stabilite pentru fiecare ţară sunt ori egale, ori mai ambiţioase cu plafoanele fixate prin Protocolul de la Göteborg. În raport, controlul conformării pentru fiecare ţară se bazează pe cantităţile de combustibil comercializate, mai puţin pentru Austria, Belgia, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie (care au utilizat ca bază cantităţile de combustibil consumat în zone geografice date). Datele pentru Spania sunt culese în conformitate cu Programul European de Monitorizare şi Evaluare pentru emisiile transfrontaliere. Ultimul raport al AEM analizează plafoanele pentru anul 2012, care se situează sub plafoanele prevăzute în protocolul de la Göteborg.

Date şi indicatori care vizează România

Emisii anualeTotalul emisiilor de oxizi de azot aparţinând României a scăzut constant de la 457 gigagrame în 1990, la 226 gigagrame în 2012. Scăderea pe întreaga perioadă este de 51%, dar în 2012 faţă de anul precedent s-a înregistrat o creştere de 1,5%.

Scăderea emisiilor compuşilor organici volatili a fost aproape nesemnificativă: de la 362 gigagrame în 1990 la 357 gigagrame în 2012 (este un indicator îngrijorător, media corespunzătoare UE-28 de reducere a emisiilor fiind de 60%). Faţă de anul anterior, în 2012 aceste emisii au avut o tendinţă de majorare cu 0,6%.

Emisiile oxizilor de sulf au scăzut de la 871 gigagrame în 1990 la numai 260 gigagrame în 2012, adică cu o rată de 70% (rata medie a UE-28 a fost de 84%).

Emisiile de amoniac au scăzut de la 300 gigagrame (1990) la 159 gigagrame (2012), adică cu o rată de 47%, superioară mediei de 28% a UE-28.

Situaţia particulelor în suspensie PM-2,5 este descurajantă: faţă de 82 gigagrame înregistrate în 1990, în 2012

s-a înregistrat o majorare cu 37%, până la 113 gigagrame (în condiţiile unei medii înregistrate la nivelul UE-28 de –19%). Situaţia este oarecum asemănătoare în cazul particulelor PM-10, al căror nivel a crescut din 1990 în 2012 de la 106 la 128 gigagrame (+21%, faţă de o medie de –19% la nivelul UE-28).

Emisiile de monoxid de carbon au scăzut cu 17%, de la 1239 gigagrame (1990) la 1033 gigagrame (2012).

Emisiile metalelor şi ale metalelor grele sunt, pentru România, la cote reduse, ele având reduceri semnificative în 2012 faţă de 1990 mai ales datorită reducerii semnificative atât a numărului facilităţii industriale, cât şi a volumului de activitate a acestora. Ca pondere în totalul emisiilor la nivelul UE-28, emisiile României sunt doar de câteva procente (datele au fost centralizate în tabelul de la pagina următoare). Ceea ce trebuie urmărit de către autorităţi este ca zonal concentraţiile emisiilor să nu depăşească limite nerezonabile din cauza poluărilor accidentale.

Emisiile de dioxine şi de furani au valori absolute relativ mari faţă de alte ţări din UE, în ciuda unei reduceri semnificative cu 95% (de la 3073 Mg în 1990 la 168,6 Mg în 2012). Cota corespunzătoare României în cadrul UE în 2012 era de 9,5%. Alte emisii cu valori absolute relativ mari şi cu o cotă la nivelul UE-28 de 12,4% sunt cele ale hidrocarburilor aromatice policiclice. Ele au scăzut de la 274,3 Mg în 1990 la 129 Mg în 2012 (cu 53%). Ca surse pentru cele două categorii de emisii sunt considerate întreprinderile industriale (siderurgie) şi consumul combustibilului de tip cărbune.

Asupra unei grupe de patru hidrocarburi aromatice policiclice se atrage atenţia în ceea ce priveşte emisiile, deoarece pentru toate ele au crescut cu mai mult de 100% în România în 2012 faţă de 1990. Mai mult, cotele revenite ţării noastre la nivelul UE-28 sunt mari: benzo(a)piren - 21%, benzo(b)floranten - 26,9%, benzo(k)floranten - 37,7%, respectiv indeno(1,2,3-cd)piren (sau fenilen- piren) - 20,2%. Aceste cote ar putea totuşi să fie supraestimate, deoarece pentru fiecare dintre ele datele nu sunt disponibile pentru câteva ţări.

O altă grupă de trei hidrocarburi cu efecte potenţiale negative asupra sănătăţii umane este constituită din HCB (hexaclorobenzen), HCH (hexaclorociclohexan) şi PCB (bifenil policlorinat). Pentru prima, datele indică o reducere de aproape 100% a emisiilor, iar pentru a doua culegerea de date este abia la început. Pentru PCB (substanţă cunoscută drept toxică de mai mulţi ani şi cu un potenţial cancerigen însemnat) datele pentru România indică o reducere de la 134,7 Gg în 1990 la 52,9 Gg în 2012 (– 61%), cota corespunzătoare ţării noastre în totalul emisiilor UE-28 situându-se abia la 1,4%.

Pentru luarea unor măsuri realiste în vederea reducerii emisiilor în anii următori, Agenţia Europeană de Mediu a propus şi a implementat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de colectare şi analiză a datelor statistice. Concret, acestea se referă la:

- raportarea unor seturi complete de date, pentru toate categoriile de emisii;

- corectarea datelor raportate pentru anii anteriori, atunci când se consideră necesar, pentru creşterea calităţii statisticii urmărite;

- revizuirea procedurilor actuale de completare a datelor şi măsurătorilor lipsă sau neefectuate în centralizarea statisticilor;

- completarea măsurătorilor cu mai multe informaţii explicative referitoare la tendinţele înregistrate şi la datele recalculate;

- extinderea studiilor în situaţiile în care cotele-parte ale unor ţări depăşesc niveluri rezonabile, iar datele furnizate de alte ţări sunt incomplete sau lipsesc, deoarece ar putea fi necesar ca aceste cote-parte să fie recalculate după întregirea seturilor de date;

- creşterea calităţii datelor furnizate de fiecare ţară.

ecologic



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă