Verde pentru „Programul Rabla“ 2015 - Dezvoltare durabilă | Ecologic

Dezvoltare durabilă

Verde pentru „Programul Rabla“ 2015

13 March 2015 - 04:24 PM Dezvoltare durabilă

Vehicule scoase din uzÎncepând cu jumătatea lunii martie s-ar putea da startul pentru Programul „Rabla 2015“, iar timp de zece zile, începând cu data de 16 febuarie a.c., Ghidul de finanţare al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional a fost în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Programul din acest an are alocat un buget de 200 de milioane de lei, cu 33% mai mult față de anul precedent. Astfel, vor fi puse la dispoziția românilor 25.000 de tichete electronice dintre care 20.000 vor fi adresate persoanelor fizice, iar 5000 persoanelor juridice. Cuantumul primei de casare se păstrează la fel ca anul trecut, la 6500 de RON, cu precizarea importantă că valoarea eco-bonusurilor destinate achiziției de maşini mai puțin poluante s-a triplat. Un beneficiar care doreşte o maşină mai puțin poluantă poate obține maximum două eco-bonusuri, în situația în care maşina aleasă respectă cumulat două dintre condițiile stabilite prin ghid la acest capitol. „Accesarea a două eco-bonusuri va duce la o sumă de 9500 de RON pe care AFM o va susține în sistem nerambursabil în acest caz“, a subliniat ministrul MMAP, Graţiela Gavrilescu.

Ca şi noutate pentru anul acesta este faptul că o persoană înscrisă în program poate să cedeze altei persoane dreptul său asupra primei de casare pentru achiziţionarea unui autovehicul nou.

Ramona Buciu



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă