5% pentru drumurile comunale - Dezvoltare durabilă | Ecologic

Dezvoltare durabilă

5% pentru drumurile comunale

07 January 2016 - 03:38 PM Dezvoltare durabilă

În data de 8 decembrie 2015, senatorii au adoptat o propunere legislativă prin care o cotă de 5% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase (cu excepţia lemnelor de foc, arborilor, arbuştilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei şi puieţilor) va fi utilizată în vederea întreţinerii, reparării şi modernizării drumurilor comunale, informează Agerpres.

În urma respingerii raportului negativ, plenul Senatului a acordat un vot pe propunerea de lege, adoptând-o, în forma iniţiatorului, cu 109 voturi „pentru“, un vot „împotrivă“ şi o abţinere.
În raportul comun de respingere se preciza faptul că, potrivit reglementărilor actuale, agenţii economici plătesc o sumă stabilită prin Legea nr. 56/2010 care prevede constituirea fondului de accesibilizare a pădurilor având ca sursă până la 10% din valoarea de masă lemnoasă vândută şi încasată aprobată anual prin ordin al autorităţii publice centrale răspunzătoare în domeniu silviculturii. În expunerea de motive, iniţiatorii susţin că drumurile comunale din zonele unde se desfăşoară activitatea de exploatare şi valorificare a masei lemnoase „se confruntă cu o serie de problematici generale care îngreunează semnificativ traficul“.

La categoria „reţele rutiere“, România ocupă locul 121 din 144 de state monitorizate, potrivit datelor publicate în raportul World Economic Forum, iar ţara noastră este pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene.

Agerpres



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă