Termocentralele nu numai că sunt poluante, dar sunt şi mari consumatoare de apă - Dezvoltare durabilă | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Dezvoltare durabilă

Termocentralele nu numai că sunt poluante, dar sunt şi mari consumatoare de apă

05 May 2016 - 05:10 PM Dezvoltare durabilă

Iris Cheng, activist GreenpeaceConform unui raport recent al Greenpeace, centralele electrice pe cărbune care funcţionează în prezent folosesc o cantitate de apă egală cu nevoile a unui miliard de oameni, iar această cantitate se va dubla dacă vor fi puse în funcţiune centralele electrice planificate a fi construite în următorii câţiva ani. În plus, aproape jumătate dintre aceste noi centrale electrice vor fi construite în zone care se confruntă deja cu mari probleme privind asigurarea resurselor de apă.    ecologic

„Acum știm că acest material, cărbunele, nu numai că poluează cerul și alimentează schimbările climatice, dar ne privează şi de resursa noastră cea mai prețioasă, apa“, a declarat Harri Lammi, un cunoscut activist Greenpeace la prezentarea rezultatelor studiului privind consumul de apă al centralelor termoelectrice consumatoare de cărbune.

Studiul a vizat consumul de apă al fiecăreia dintre cele 8359 de centrale electrice pe bază de cărbune din lume, precum și a tuturor centralelor electrice propuse a fi construite şi care au putut fi identificate.

La cantităţile de apă utilizate în producerea energiei electrice s-au adăugat şi cele utilizate în industria minieră a cărbunelui.

Abur tehnologic

Cercetarea a constatat că 44% din centralele actuale şi 45% din centralele planificate, se află în zone care au un semnificativ deficit de apă şi unde utilizarea apei este deja considerată a avea un impact negativ semnificativ asupra ecosistemului.

Aproximativ un sfert din centralele pe cărbune care urmează a fi puse în funcţiune vor fi amplasate în regiuni în care care există deja un deficit de apă dulce, regiuni pe care Greenpeace le-a pus pe o „listă roșie“ a zonelor cu deficit de apă dulce.

În această situaţie se află în primul rând China, unde este folosită cea mai mare parte din cărbunele lumii şi unde aproape jumătate din centralele propuse a fi construite se află în zonele roşii. India și Turcia urmează Chinei, fiecare cu 13% din totalul centralelor electrice pe cărbune amplasate în zone roşii.

Cercetarea utilizează mai multe date precise și oferă mai multe descoperiri în profunzime, dar, în linii mari, confirmă cifrele publicate de către Agenția Internațională pentru Energie în anul 2012, estimând o creştere a cantităţii de apă utilizată la generarea de electricitate de 85%, între 2010 și 2035.

Care este beneficiul centralelor pe cărbune?

În plus, folosirea unor tehnologii mai eficiente din punct de vedere al emisiilor de carbon n-ar face decât să înrăutăţească situaţia, atâta timp cât ele consumă în general mai multă apă.

Noul raport a constatat că, deși la extracția cărbunelui s-a folosit o cantitate semnificativă de apă, cea mai mare parte a consumului a venit din producția de energie, care a utilizat 84% din totalul apei consumate.

Greenpeace a ajuns la concluzia că expansiunea consumului de cărbune în „lista zonelor roșii“ ar trebui pur și simplu să nu meargă mai departe. De asemenea, organizaţia a solicitat ca centralele existente deja în aceste zone să fie închise și înlocuite cu centrale producătoare de energie regenerabilă cum ar fi panourile solare și cele eoliene. În plus, s-a solicitat ca centralele electrice pe bază de cărbune care sunt mai vechi de 40 de ani să fie închise, deoarece acestea sunt ineficiente oricum de mult timp. Țara în care s-ar economisi cea mai mare cantitate de apă dacă s-ar lua aceste măsuri este SUA, raportul constatând posibile economii de 74% din apa folosită de către industrie, ceea ce înseamnă 76 miliarde de metri cubi de apă.

„Guvernele trebuie să recunoască faptul că înlocuirea cărbunelui cu energie regenerabilă nu numai că îi va ajuta pe ei să respecte obligaţiile ce le revin din acordurile climatice, dar le va aduce şi economii uriașe de apă“, a declarat Iris Cheng de la Greenpeace, care este şi autorul principal al raportului. 



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă