Se înființează Parcul Național Făgăraș - Dezvoltare durabilă | Ecologic

Dezvoltare durabilă

Se înființează Parcul Național Făgăraș

10 October 2016 - 01:26 PM Dezvoltare durabilă

Guvernul a aprobat pe 14 septembrie a.c. începerea demersurilor pentru declararea parcului Național Făgăraș, în scopul de a proteja cel mai valoros sector al lanțului carpatic.

„Creăm cadrul pentru a pune sub protecție capitalul extraordinar de păduri și biodiversitate care există în acest areal, dar în același timp se pot crea și oportunități economice și de dezvoltare rurală pentru comunitățile locale“, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer, în conferința de presă care a urmat ședinței de Guvern.

Executivul a prevăzut prin act normativ etapele ce se vor derula din octombrie 2016 până în anul 2020. „În acest scop, va fi creat un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, responsabil cu activitățile de analiză, aprobare și planificare. Ca prim pas, Ministerul Mediului va iniția o ofertă de colaborare pe bază de voluntariat public-privat adresată organizațiilor de mediu care doresc să sprijine pe termen lung constituirea parcului național, autorităților statului și celor locale din zona viitorului parc“, precizează Guvernul.

Oficialii adaugă că prin bogăția biodiversității, „cu 27 de tipuri de habitate naturale, șase specii de mamifere, trei de amfibieni, patru de pești, 13 de nevertebrate și 66 de plante endemice de interes european“, această arie va deveni „un veritabil Yellowstone“ al Europei.

Agerpres



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă