Doar patru rechizitorii pe teme de mediu au ajuns în instanţă - Dezvoltare durabilă | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Dezvoltare durabilă

Doar patru rechizitorii pe teme de mediu au ajuns în instanţă

16 January 2017 - 02:36 PM Dezvoltare durabilă

Între anii 2011-2016 au fost trimise în judecată doar patru rechizitorii pe speţe ce ţin de încălcări în domeniul protecţiei mediului, iar alte peste 1.300 de dosare penale au fost închise, arată o analiză a Parchetului General, potrivit Mediafax.

„În România pare să fie însă, în acest domeniu, o diferenţă între criminalitatea reală şi cea descoperită şi sancţionată“, arată un studiu făcut recent de Parchetul General al României, semnat de Augustin Lazăr, procurorul general, şi procurorul Elena Giorgiana Hosu, fosta şefă a DIICOT. Aceştia au ajuns la concluzia de mai sus după ce au analizat soluţiile emise de procurorii de caz, în dosarele privind fapte de poluare a mediu- lui, din cadrul celor 15 parchete de pe lângă curţile de apel şi unităţile subordonate, scrie Mediafax.

În perioada menţionată mai sus, doar patru astfel de dosare au fost soluţionate cu rechizitorii şi trimise în judecată pentru decizii definitive din partea judecătorilor. Alte 1.312 dosare ce priveau fapte de poluare a mediului au fost clasate, s-a renunţat la urmărirea penală, s-au dat decizii de scoatere de sub urmărire penală sau încă nu au fost soluţionate la nivelul parchetelor.

ecologic



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă