Workshop-uri de formare pentru implementarea la nivel național a proiectului Fifty - Fifty - Dezvoltare durabilă | Ecologic

Dezvoltare durabilă

Workshop-uri de formare pentru implementarea la nivel național a proiectului Fifty - Fifty

16 January 2017 - 04:08 PM Dezvoltare durabilă

Work-shopCel mai mare proiect educațional la nivel european, „50/50 - Creșterea eficienței energetice în unitățile de învățământ“, implementat în țara noastră de Asociația Environ în parteneriat cu Institutul Independent pentru Probleme de Mediu din Germania (UfU), a intrat în cea de-a doua etapă de derulare. Peste 50 de profesori de la unitățile de învățământ participante în proiect, din București și județul Mureș, s-au numărat printre beneficiarii workshop-urilor de formare care au avut loc în perioada 5 - 9 decembrie a.c.

Echipa de proiect germano-română formată din reprezentanții UfU și cei ai Asociației Environ le-au vorbit dascălilor despre strategiile europene, dar și cele naționale privind eficiența energetică și importanța acestei teme considerată o prioritate pe agenda Uniunii Europene și i-au familiarizat cu modalitatea de implementare și multiplicare a proiectului în școli.

Participant la workshopWorkshop-urile au debutat printr-o scurtă prezentare a contextului de derulare a proiectului și o introducere în tematica eficienței energetice, iar mai apoi au continuat cu detalierea măsurilor de economisere a energiei aflate la îndemâna utilizatorilor, prezentarea altor domenii de economisire a energiei precum căldură, ventilație, electricitate, iluminat, elementul de bază fiind circuitul de energie. De asemenea, cadrele didactice au aflat care sunt elementele ce trebuie luate în considerare în implementarea proiectului, cum trebuie să lucreze cu elevii și ce măsuri de reducere a consumului pot aplica la nivelul școlii, ce modele de bune practici există în acest domeniu și alte elemente de ordin legislativ din sectorul energetic. Cu siguranță că unul dintre subiectele de maxim interes din cadrul workshop-urilor a constituit discuția despre stimularea financiară, respectiv politicile municipale și programele de sprijin pentru proiecte de eficiență energetică.

Cele două evenimente de formare desfășurate la București și Tîrgu Mureș s-au bucurat de un real succes, atât prin participarea numeroasă a cadrelor didactice (24 în București și 31 la Tîrgu Mureș), cât și prin interesul manifestat de către reprezentanții autorităților locale prezente, dar și prin cererile de înscriere în proiect primite ulterior.

Astfel, pe lângă cele șase unități de învățământ înscrise în etapa pilot care s-a derulat în perioada octombrie 2015 - a-prilie 2016, în această a doua etapă s-au alăturat proiectului Școala Comercială Superioară Nicolae Kretzulescu, Școala Gimnazială Constantin Brâncuși, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București, Școala Gimnazială Corunca, Liceul cu Program Sportiv „Szász Adalbert“ și Liceul Tehnologic Electromureș din județul Mureș.

Scurtă descriere

Programul „50/50 - Creșterea eficienței energetice“ reprezintă cel mai mare proiect educațional la nivel european cu adresabilitate majoritară către elevi, reunind aspecte ecologice, economice și sociale și oferind o privire amănunțită asupra procesului de producere și utilizare a energiei, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere ecologic. „50/50 - Creșterea eficienței energetice“ este un proiect de implicare activă, conținutul nu se predă și nu se abordează într-un mod teoretic, ci se aplică în mod practic.

Aspectul social este evidențiat în special prin tematizarea utilizării eficiente și econome a energiei, comportamentul de consum și transpunerea acestora în comunitate, un alt aspect pozitiv fiind posibilitatea elevilor de a-și cunoaște școala dintr-o nouă perspectivă, relaționând mult mai puternic cu aceasta și cu mediul lor.

Pentru ca proiectul să își atingă scopul de modificare a percepției și comportamentului populației în ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor, este necesară și implicarea activă a autorităților locale în ceea ce privește promovarea informației și a metodelor practice de creștere a eficienței energetice în rândul comunității. În acest sens, autorităţile locale sunt invitate să se înscrie în acest demers prin care vor beneficia de expertiza germană în implementarea unor măsuri concrete care se traduc în scăderea facturii de energie prin măsuri simple, fără investiţii.

Pentru detalii privind obiectivele și rezultatele proiectului accesați site-ul proiectului http://www.fifty-fifty.org sau pagina de Facebook https://www.facebook.com/Fifty-Fifty-Project.

Participanţi la workshop

Asociația Environ este o organizație colectivă care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deșeurilor de echipamente electrice, promovând activ conceptele de colectare selectivă, reciclare și economie circulară în țara noastră.
Acest proiect este finanţat prin Programul de Asistenţă Consultativă pentru protecţia mediului în țările din Europa Centrală și de Est, Caucaz și Asia Centrală și în alte țări vecine ale Uniunii Europene, al Ministerului Federal German de Mediu (AAP).
Acest proiect este supervizat de Ministerul Federal German de Mediu şi de Agenţia de Mediu din Germania (UBA).



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă