Christoph Promberger: „Principala noastră preocupare este bunăstarea localnicilor, nu a celor puţini care profită de pe urma pădurii“ - Dezvoltare durabilă | Ecologic

Dezvoltare durabilă

Christoph Promberger: „Principala noastră preocupare este bunăstarea localnicilor, nu a celor puţini care profită de pe urma pădurii“

06 March 2017 - 02:52 PM Dezvoltare durabilă

Patrimoniul natural al României, atât cât a mai rămas din el, poate fi principala sursă de creştere a nivelului de trai al oamenilor din zonele cu potenţial turistic din ţara noastră. Fundaţia Conservation Carpathia încearcă de şapte ani să facă din Munţii Făgăraşului cea mai mare destinaţie de turism ecologic rural din Europa. Despre planurile fundaţiei, dar şi despre problemele pe care le întâmpină membrii ei, am stat de vorbă cu Christoph Promberger, directorul executiv al Fundaţiei Conservation Carpathia.    ecologic

ecologic: După anunțarea înființării Parcului Național „Munții Făgărașului“ a avut loc o întâlnire a proprietarilor de păduri din zonă care au pornit o campanie împotriva Fundației Conservation Carpathia. Ce acuzații vi s-au adus?

Christoph Promberger, directorul executiv al Fundației Conservation Carpathia: În primul rând vreau să vă spun că noi nu am știut nimic de această întâlnire, nimeni nu ne-a întrebat nimic, nimeni nu ne-a invitat. Am aflat de ea după ce a avut loc și am fost mirat să văd că ni s-au adus din nou tot felul de acuzații. Le iau pe rând. Au spus cam aceleași lucruri, că noi suntem corupți, că am corupt politicieni, că de fapt acest parc național nu este pentru oameni, ci împotriva lor, că în spatele acțiunilor noastre stau interesele economice ale unui grup de miliardari străini, că localnicii trebuie să plece din zonă, că composesoratele și obștile vor fi expropriate. Numai minciuni...

Problema este că la întâlnire au fost și oameni simpli, persoane în vârstă, reprezentanți ai composesoratelor și primari ai unor localități care nu auziseră niciodată de noi până la acea întâlnire. Pe înregistrarea întâlnirii pe care această organizație a publicat-o pe site-ul său, cineva din public a întrebat la un moment dat de ce nu a fost invitat și cineva din partea fundației astfel încât lumea să audă și părerea noastră. Și asta cred eu este marea problemă. Se vorbește despre noi, dar nu se vorbește cu noi.

Părerea mea este că cei care au organizat întâlnirea nu au avut interesul ca Fundația Conservation Carpathia să participe la discuții, pentru că am fi demontat punct cu punct toate acuzațiile. Scopul lor a fost, cred eu, să îi folosească pe cei pe care i-au invitat. Iar dacă e adevărat că invitații au fost puși să semneze un tabel de prezență care de fapt era o sesizare împotriva noastră la DNA, atunci lucrurile sunt mai complicate...

ecologic: Există un subiect repetat de cei care sunt împotriva Conservation Carpathia. Interesele ascunse ale unor miliardari.

Christoph Promberger, directorul executiv al Fundației Conservation Carpathia: Acuzațiile care ni se aduc vin din partea câtorva oameni care fie au firme de exploatare a lemnului, fie se ocupă de tranzacționarea lemnului tăiat, ceea ce arată clar sursa urii lor față de noi. Sunt oameni care au numai interese personale de ordin economic, dar care prin minciună și populism reușesc, e adevărat, să dezinformeze niște oameni.

Ei spun că noi nu facem decât să promovăm interesele miliardarilor care susțin cauza noastră. Eu sunt un om de bună-credință și consider că ei sunt suficient de educați pentru a ști anumite lucruri pe care este imposibil să nu le cunoască. Și anume că cineva, oricine ar fi el și indiferent de cât de bogat este, dacă a donat o parte din averea lui către o fundație, nu mai poate să retragă acest sprijin financiar și nu are dreptul la nici un fel de folos financiar în urma donației. El nu poate niciodată să obțină un profit cât de mic de pe urma donației, conform atât legilor românești, cât și a celor străine.

Hansjoerg Wyss, finanțatorul principal al fundației noastre, a făcut donații nu numai în România. Prin fundația wyssfoundation.org, el finanțează public multe alte proiecte, iar acest lucru se poate verifica de oricine pe internet. Această fundație a sprijinit cauze și în America de Sud, și în Africa și în SUA, iar Fundația Conservation Carpathia este doar unul dintre aceste multe proiecte.

Politica lor este simplă. Se cumpără o anumită suprafață, se poartă discuții cu statul respectiv, se stabilește că aceea va fi o zonă sălbatică, protejată, un parc național, proiectul se face în comun și apoi totul rămâne statului respectiv. Acesta este un concept cunoscut și practicat în mai multe țări. Nu știu cum se poate afirma că miliardarii care au investit în acțiunea noastră au interese financiare.

Acțiunile de filantropie sunt prea puțin cunoscute și practicate în România. Este adevărat că în multe țări din Europa nu prea sunt dezvoltate astfel de acțiuni, dar în Statele Unite ale Americii activitățile de filantropie sunt ceva foarte bine cunoscut. Iar inițiative ca ale lui Warren Buffet și ale lui Bill Gates, care în campania „The Giving Pledge“ își donează jumătate din avere spre acțiuni de caritate, sunt o normalitate în SUA.

Și pentru că în România nu există astfel de acțiuni, cei care ne acuză susțin că este ceva suspect în spatele acestor acțiuni de binefacere și nu vor să admită faptul că există pe lumea asta persoane care dau fără să vrea ceva în schimb. Și totuși cei care ne atacă continuă cu aceste acuze, cu toate că sunt niște oameni educați. Poate însă că educația nu e suficientă. În viață mai ai nevoie și de caracter...

Munţii Făgăraş (foto: Lup Ovidiu)

ecologic: Afectează activitatea Fundației Conservation Carpathia ceea ce s-a spus în cadrul acestei întâlniri?

Christoph Promberger, directorul executiv al Fundației Conservation Carpathia: Sincer să vă spun, da, ne-a afectat. Mulți dintre primari, persoane cu care noi am discutat înainte și care au fost deschiși pentru dialog, acum, din cauza zvonurilor lansate, nu mai vor să se întâlnească cu noi.

Eu știu că situația se va schimba în timp, dar cu siguranță acum dezinformarea ne-a afectat într-un fel sau altul. Ne-a afectat relația cu cei care nu știau mai nimic despre noi. Concluzia e că acum avem mai mult de muncă, trebuie să vorbim cu oamenii, să îi convingem că ceea ce facem noi este pentru comunitate și în nici un caz împotriva ei. Proiectul parcului național este conceput pentru comunitate și nu împotriva ei, fiindcă un astfel de parc nu are niciun viitor dacă el nu este susținut de populația locală și așa e normal să fie.

Înțelegem foarte bine că oamenii din zonă trebuie să trăiască din ceva și știm că dacă vrem să oprim o parte din tăierile de păduri trebuie să le oferim ceva în schimb, o sursă de venit, tuturor, nu numai celor puțini care au avut beneficii financiare de pe urma tăierilor masive, fiindcă cea mai mare parte dintre localnici nu a avut niciun beneficiu financiar de pe urma acestor tăieri. Au profitat firme de exploatare regionale, care au tăiat și au vândut lemnul la marile fabrici de cherestea, la Kronospan, la Schweighofer, la Egger și la altele. Muncitorii, mâna de lucru, au fost aduși din altă zonă, iar populația locală nu a avut niciun avantaj.

Noi vrem să schimbăm această situație și să ajutăm întreaga comunitate locală care se poate dezvolta prin conservarea pădurilor și nu prin tăierea lor. Propunem o dezvoltare durabilă a zonei. Turismul poate aduce mari beneficii locuitorilor din zonă. Am văzut de curând o statistică în care se arată că România are 1,3 milioane de vizitatori străini pe an. În același timp Albania, care este o țară mai mică, are peste trei milioane de vizitatori pe an. Are litoral, e adevărat, dar și noi avem litoral. România are însă și un potențial enorm de dezvoltare, un potențial care este complet neglijat. Niciun guvern nu a înțeles până acum acest potențial și nu a făcut o promovare în această direcție. Pentru că nimeni nu o să vină în România ca să vadă lucruri pe care le poate vedea în Germania, Austria, Italia sau în alte locuri.

Biodiversitate (foto: Daniel Rosengren)

Natura sălbatică şi animalele carnivore care sunt aici, nu sunt folosite în campaniile de la târgurile de turism absolut deloc. Cred că o singură dată am văzut lângă Viena un afiș de promovare din partea Ministerului Turismului din România despre natura sălbatică. În mod normal, astfel de afișe ar trebui să existe peste tot în lume, deoarece nu există altă țară care să aibă acest gen de bogăție, o bogăție pe care noi nu o folosim. Mă văd nevoit să repet. Noi nu căutăm o sursă de îmbogățire prin turism pentru Consevation Carpathia, ci pentru locuitorii din zona Parcului „Munții Făgărașului“. Vrem să susținem apariția unor servicii absolut necesare pentru cei care vor să își facă o vacanță în această zonă.

ecologic: Chiar credeți că parcul poate atrage un număr suficient de turiști pentru a susține dezvoltarea comunităților locale?

Christoph Promberger, directorul executiv al Fundației Conservation Carpathia: Da, cu siguranță. Turismul în natură, turismul ecologic, este secțiunea din turism cu gradul de creștere cel mai mare la nivel mondial. Și nu e vorba numai de turiști străini, ci în primul rând de turiști români.

Acest gen de turism este practic un concept nou, prin care este susținută economia locală și este dezvoltată în primul rând comunitatea locală. Vorbim de o altfel de dezvoltare, nu prin tăierea pădurii sau prin vânarea animalelor.

Capre negre

În cadrul celui mai mare târg de turism care se desfășoară la Berlin a fost realizat acum doi ani un sondaj în care vizitatorii au fost întrebați dacă ar fi interesați să vadă pădurile și animalele sălbatice din România. Mai mult de 5000 de oameni s-au declarat a fi foarte interesați de acest lucru. În mod clar vorbim ușor de o piață de sute de mii de oameni. Eu tot repet că avem în Uniunea Europeană 500 de milioane de oameni, că mai mult de trei ore nu se face cu avionul spre București din orice capitală din Europa. Acești sute de mii de oameni sunt foarte aproape de România, iar noi, cei de aici, avem un potențial foarte mare pe care nu îl folosim... și e mare păcat.

Sunt multe lucruri care se pot dezvolta în zona Parcului, afaceri mici, de familie, din care se poate trăi foarte bine, ca în Elveția, ca în Austria, ca în Statele Unite. Fiindcă turiștii vor avea nevoie de cazare, vor vrea să mănânce mâncare locală, bună, proaspătă și, slavă Domnului, România are așa ceva - vor avea nevoie de ghizi, localnici care știu bine zona, care să îi însoțească în drumeții. Se poate dezvolta în timp un lanț întreg de producție și servicii care pot aduce bunăstare în comunitate. Comunitatea, dezvoltarea ei, implicarea ei în acțiunile de conservare a mediului în care trăiește, a pădurilor, a animalelor sălbatice, care toate împreună le pot aduce bunăstare oamenilor, acestea sunt preocupările noastre.

ecologic: Aveți un fond de vânătoare pentru care plătiți taxe la Stat, dar unde nu se vânează, ci se încearcă protejarea animalelor. A crescut numărul animalelor?

Christoph Promberger, directorul executiv al Fundației Conservation Carpathia: Când am preluat noi fondul de vânătoare, în anul 2011, populația de animale sălbatice era foarte scăzută. Efectivul oficial de capre negre a fost de 162 de exemplare, pe când în realitate nu erau mai mult de 25 de capre negre. Ni s-a reproșat de către colegii de la Inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare că nu ne pricepem, fiindcă noi nu suntem vânători, suntem conservaționiști și că nu cunoaștem nimic despre animalele sălbatice. Nu îmi venea să cred. I-am invitat să vină la noi să vadă concret, iar ei au motivat că dacă sunt nori, caprele negre nu ies. Într-un final au recunoscut cu greu că am avut dreptate și au oprit vânătoarea de capre negre pe întreg masivul Piatra Craiului unde în acte erau 400 de capre negre și în realitate erau poate 40.

Peisaj de munte (foto: Dragoş Pop)

După 4 ani, în decembrie 2015, un ranger al nostru a văzut ceva rar, o turmă de 16 capre împreună. Am întrebat pădurarii bătrâni și ne-au spus că din 1990 nu au mai văzut așa ceva. Speranța mea este ca până în 2020 să ajungem la un număr de 60-80 de capete de capre negre, poate chiar mai multe. În 2011, primul an când noi am preluat fondul, rangerii noștri au fost pe teren și pe întreaga zonă au auzit numai trei boncănituri diferite de cerbi, deci aproape nimic. În toamna anului 2016, au auzit cerbi în 11 locații diferite. Deci se vede cum a crescut populația de cerbi și pentru noi asta este o mare satisfacție.

În privința efectivului de urși, am realizat o monitorizare pe baza excrementelor și a analizelor genetice. Am estimat în total aproximativ 45 de exemplare care au trecut o dată prin zona noastră și au lăsat păr sau excremente în urma lor. Am lucrat împreună cu Universitatea de la Ljubljana, care face acțiuni de monitorizare și observare pe toată suprafața Croației și Sloveniei, cu specialiști care au o experiență vastă în acest domeniu. După ce au analizat datele noastre ne-au spus că avem în medie doar 18 urși pe zona noastră. Concluzia studiului este că urșii trebuie monitorizați pe o suprafață mult mai mare decât pe fiecare fond de vânătoare separat, deoarece urșii se deplasează foarte mult.

ecologic: Care este părerea dumneavoastră sinceră despre vânătoare?

Christoph Promberger, directorul executiv al Fundației Conservation Carpathia: Nu am nimic împotriva vânătorii. Cât am trăit în Germania și eu am avut carnet de vânător și am împușcat câteva animale. De asemenea, cât am stat în Yukon, în Canada, am împușcat câțiva iepuri. Pentru gătit, nu din distracție. Eu nu spun că orice animal trebuie să fie protejat și că nu avem voie să vânăm absolut nimic. Dar sistemul de vânătoare din prezent în România mie nu îmi place. Din punctul meu de vedere, vânătoarea este o expresie a relației între comunitățile locale și aceste animale.

Vânătoarea se mai face la scară largă doar de către vânătorii de trofee din Germania, Austria, SUA și din alte țări care vin aici în România, stau câteva zile, împușcă un urs sau un alt animal.

Pe poteci de munte

Dar ce relație au ei cu acest urs? Vă spun eu: nicio relație. Fac acest lucru pentru că vor să aibă un urs împăiat, un trofeu cât mai mare, în spatele biroului. Eu cred că un vânător adevărat trebuie să fie un manager al animalelor sălbatice și nu un ghid pentru oamenii bogați care au venit la vânătoare. Acest aspect nu prea are legătură cu vânătoarea pe care o știu eu.

ecologic: O mare problemă o reprezintă pentru oameni lemnul pentru foc. De ce credeți că s-a ajuns la această criză a lemnului de foc în România?

Christoph Promberger, directorul executiv al Fundației Conservation Carpathia: Această criză a lemnului pentru foc nu este cauzată de ariile protejate. Ele reprezintă doar o infimă parte din suprafața împădurită. De vină sunt marile fabrici de cherestea, care au nevoie de cantități imense de lemn. Sunt investiții uriașe, care funcționează non-stop, care trebuie să aibă materie primă non-stop, care cumpără cât mai mult lemn și care prin această cerere uriașă au ridicat prețurile la un nivel pe care oamenii de rând nu și-l pot permite. Astfel s-a ajuns ca lemnul de fag să fie cumpărat de Kronospan, cel de rășinoase de Schweighofer, iar lemnul de foc de alte firme mari și mai departe vândut către București. De aceea nu e lemn de foc în zonă.

Eu sunt sigur că se pot găsi soluții în colaborare cu localnicii. În zona noastră vrem ca Obștea Rucăr să fie prima care revine la scopul pentru care a fost înființată. Aici o mare parte din păduri a fost în proprietatea unor oameni din Canada, din SUA, din București, din Pitești, persoane care nu au nevoie de lemn de foc. Iar lemnul din obște nu a fost exploatat pentru necesitățile locale, ci pentru câștigurile proprietarilor. Tot ce au putut să taie au vândut la licitații cu preț mare, iar în noiembrie 2016 populația locală s-a trezit că nu are lemn de foc, deoarece obștea nu mai are, pentru că unii au tăiat tot ce s-a putut tăia. A fost și este o criză drastică, dar nu numai în Rucăr, ci peste tot în România, din cauză că tot lemnul a fost absorbit de aceste firme mari care vor rade în timp pădurile.

În prezent este o nebunie, pentru că România trebuie să importe lemn de foc din Germania, Austria și din alte locuri, din cauză că prețurile din România sunt prea mari. Vă puteți da seama unde am ajuns? 



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă