Modificarea prevederilor Codului Silvic ridică pentru societatea civilă din România o serie de întrebări legate de modul în care autoritățile văd viitorul ariilor protejate, domeniului forestier și combaterea tăierilor ilegale. Fundația Conservation Carpathia consideră că dezbaterea publică pe tema acestor modificări trebuie să fie făcută foarte serios și cu mare responsabilitate, astfel încât raportul între exploatarea resursei şi conservarea ei să respecte criteriul sustenabilităţii.      ecologic

Există o tendință în ultimii ani, apărută odată cu introducerea conceptului de gestionare și dezvoltare durabilă a pădurilor românești, și anume aceea de a reglementa domeniul silvic în sensul protecției integrității și funcțiilor pădurilor, accentuată în urma ultimelor cazuri de abuzuri și agresiuni asupra fondului forestier național, de stat sau privat. Este un fapt care ne bucură și susținem aceste demersuri. Există însă probleme la implementarea măsurilor propuse, în special a celor cu impact financiar asupra bugetului de stat.

De exemplu, asigurarea de la Bugetul de Stat a sumelor destinate amenajării pădurilor pentru proprietarii cu suprafețe mai mici de 100 de hectare reprezintă o noutate, precum și faptul că pentru proprietarii de păduri de peste 100 de hectare fondurile necesare amenajării pădurilor se suportă de către aceștia, în condițiile în care administrarea întregului fond forestier național, indiferent de forma de proprietate, se asigură obligatoriu prin structuri silvice autorizate. Această măsură nu este practic implementată, i-a fost creat cadrul normativ de aplicare, însă va depinde de alocarea bugetară.

Analize asupra tăierilor ilegale din ultimii ani au relevat că multe din acestea provin din proprietăți private, ai căror proprietari nu au asigurat o protecție adecvată, din lipsă de fonduri, în principal: „peste 500.000 de hectare nepăzite, din care peste 400.000 de hectare au fost deja distruse“, arată Raportul Curții de Conturi 1990-2012. Iată deci o reglementare mai clară asupra obligațiilor ce le revin proprietarilor și administratorilor de păduri, menită să reducă efectul tăierilor ilegale.

Noul Cod Silvic instituie obligația de constituire a fondului de conservare, indiferent de proprietar, ceea ce până acum era valabil numai pentru administratorul pădurilor statului, Romsilva. Astfel, se alocă obligatoriu fonduri pentru diverse lucrări menite să asigure regenerarea pădurilor, împăduriri și îngrijirea arboretelor astfel constituite.

De asemenea, limitarea exploatării masei lemnoase raportată la posibilitatea anuală este un plus față de reglementările anterioare, care stabileau acest volum prin hotărâre a Guvernului, mai ales că măsura este dublată de apariția unor sancțiuni severe.

Alte reglementări pe care le considerăm de bun augur sunt cele privitoare la suprafața pe care se aplică tăierile rase, care a scăzut de la 5 ha, cum era în vechiul Cod Silvic, la 3 ha în prezent. Mai mult, în parcurile naționale și naturale, tăierile rase sunt interzise, exceptând cazurile în care nu se poate asigura regenerarea naturală prin altfel de tăieri.

Astfel, componenta de peisaj a parcurilor naționale și naturale va avea mai puțin de suferit.

Există, desigur, și anumite prevederi care pot fi riscante după părerea noastră și care pun în pericol integritatea fondului forestier, ca de pildă scoaterea definitivă a unor suprafețe din fondul forestier privat pentru construirea de locuințe sau case de vacanță, prevedere insuficient detaliată și care poate permite astfel o fărâmițare excesivă a pădurilor din apropierea localităților, sau prevederea conform căreia proprietarii care dețin suprafețe de pădure mai mici de 10 hectare nu mai sunt obligați să-și întocmească amenajamente silvice ajută proprietarii mici de pădure să poată folosi o cantitate de lemn de până la 3 metri cubi pe an per hectar, cu condiția să aibă contract de administrare a pădurii încheiat cu un ocol silvic, dar există riscul major să se producă abuzuri în acest context, iar această prevedere este și discriminatorie într-o anumită măsură. Poate că o soluție mai bună, care ar asigura un control și o evidență unitară asupra micilor proprietăți, ar fi fost ca pentru proprietarii mici de pădure să se încheie un amenajament silvic la nivelul întregului teritoriu administrativ al comunelor aparținătoare (UAT), care să-i înglobeze pe toți și care să fie realizat de către primării, din bugetele locale.

Trebuie menționat că există în prezent o birocrație accentuată în procesul de avizare și aprobare a amenajamentelor silvice, fără ca etapele de avizare existente să aibă efecte benefice decisive pentru conservarea și utilizarea durabilă a pădurilor. Verificările se bazează strict pe analiza scriptică a documentațiilor depuse de către firmele specializate în amenajarea pădurilor și nu se face mereu și o verificare în teren.

Se impune totodată o analiză amănunțită a normelor tehnice silvice în perioada imediat următoare, deoarece acestea nu au mai fost revizuite de când au fost emise prin ordin al ministrului, în anul 2000. Acestea trebuie adaptate la situația actuală și la reglementările europene. Au existat încercări de modificare, iar unele propuneri privind vârstele la care se aplică anumite tăieri ar fi avut impact negativ asupra pădurii, însă au fost stopate datorită opoziției societății civile.

O altă situație care trebuie luată în discuție este aceea din cazul nostru, al unui proprietar de fond forestier care, respectând celelalte obligații privind administrarea, nu dorește aplicarea de tratamente silvice (tăieri) în pădurile naturale aflate în proprietatea sa. Noi ne dorim o pădure care să se transforme pe termen lung în pădure seculară, care să susțină biodiversitatea, să asigure servicii ecosistemice de calitate, şi să asigure adăpost și hrană unei faune cât mai diversificate. Conform legislației actuale, dacă o astfel de pădure nu devine oficial arie naturală protejată, nu este posibilă instituirea unui regim silvic fără tăieri. Cu alte cuvinte, ca proprietar, nu ai voie să nu îţi tai pădurea.

Recent, modificarea legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice aprobată de guvern în 2016 a adus nemulțumire în domeniul silvic, deoarece aceasta ar deveni prea restrictivă. A fost mărit cuantumul contravențiilor și a fost extinsă responsabilitatea personalului silvic privind volumul și alegerea arborilor de extras din păduri. Legea prevede explicit şi confiscarea mijlocului de transport, în cazul lipsei actelor care să ateste proveniența legală.

În prezent, autoritățile doresc modificarea acestei legi. Procesul legislativ a inclus și dezbateri în parlament. Simpla abrogare a OUG nr. 51 și aprobarea unei legi noi, care să includă amendamente negociate în Parlament, vor face ca toate încălcările legislației silvice sancționate de Ordonanța nr. 51 să poată fi contestate în instanță. Au fost voci care au susținut că această ordonanță de urgență a blocat sectorul forestier chiar prin severitatea ei, însă noi considerăm că pentru cine desfășoară o activitate silvică strict legală, nu se poate pune problema astfel, iar ordonanța este menită să descurajeze mai degrabă faptele ilegale. Totodată, considerăm că este necesară aplicarea legislației cu responsabilitate, pentru a nu fi sancționate și simple erori de înregistrare.

Daniel Bucur, specialist Arii protejate
Mihai Zotta, directorul tehnic al Ocolului Silvic Carpathia