România are probleme cu apa potabilă - Dezvoltare durabilă | Ecologic

Dezvoltare durabilă

România are probleme cu apa potabilă

05 October 2017 - 11:34 AM Dezvoltare durabilă

Calitatea apei potabile s-a îmbunătățit în România în ultimii ani, însă există încă zone unde nu este conformă cu directivele europene, arată un raport publicat de Curtea de Conturi Europeană pe 12 septembrie a.c. Autorii spun că datorită finanțării din fonduri europene, calitatea apei potabile s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar este nevoie în continuare de investiții considerabile.

Curtea a subliniat că există în continuare zone unde apa din rețeaua publică de distribuție nu este pe deplin conformă cu Directiva din 1998 a UE privind apa potabilă. Pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la apă de calitate și pentru a putea garanta întreținerea corespunzătoare a investițiilor finanțate de UE va fi nevoie de fonduri suplimentare importante, din surse publice naționale și din surse private.

Suma alocată prin Fondul european de dezvoltare regională și prin Fondul de coeziune între 2007 și 2020 pentru gestionarea și furnizarea apei potabile în Bulgaria, Ungaria și România se va ridica în total la 3,7 miliarde de euro. „Sprijinul financiar acordat de la bugetul UE pentru aceste rețele de apă a fost substanțial, dar el nu trebuie să înlocuiască cheltuielile statelor membre“, a declarat George Pufan, membru al Curții de Conturi Europene și responsabil de raport. În total, aceste trei țări trebuie să investească peste 6 miliarde de euro până la sfârșitul lui 2020, a adăugat oficialul.

Agerpres



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă