Măsuri pentru calitatea aerului - Dezvoltare durabilă | Ecologic

Dezvoltare durabilă

Măsuri pentru calitatea aerului

12 March 2018 - 11:52 AM Dezvoltare durabilă

Comisia Europeană a anunțat pe 30 ianuarie a.c. România și alte opt state membre ale Uniunii Europene că urmează să fie aspru sancționate dacă nu iau măsuri urgente pentru diminuarea poluării aerului. Guvernul de la București a reușit să se conformeze cerințelor pe ultima sută de metri și a redactat un proiect de hotărâre prin care alocă în acest an 13 milioane lei Programului de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, respectiv 20 milioane lei Proiectului pentru reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului, inclusiv monitorizarea calității aerului.

Proiectul de HG privind bugetul de venituri și cheltuieli pentru Administrația Fondului pentru Mediu mai prevede finanțarea de monitorizări, studii și cercetări în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice derivate din acorduri internaționale, directive europene sau alte reglementări, precum și a unor programe de cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice cu 36,9 milioane de lei. În propunerea de buget se alocă de asemenea 200.000 lei pentru Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în orașe.

România trebuie să-și respecte obligațiile și pentru alte proiecte referitoare la mediu care au fost incluse în propunere. Pentru finanțări, Guvernul va apela la credite de angajament și la credite bugetare.

Irina Tomșa



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă