Management integrat pentru spectacolul naturii - Dezvoltare durabilă | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Dezvoltare durabilă

Management integrat pentru spectacolul naturii

10 November 2018 - 02:49 PM Dezvoltare durabilă

Natura 2000Planul de management integrat pentru două situri Natura 2000 din județul Harghita cu o biodiversitate spectaculoasă va fi elaborat cu fonduri europene de Asociația Microregională Pogány-havas, care a câștigat finanțarea. Dr. Demeter Laszlo, coordonatorul științific al proiectului, a spus că în mod normal varietatea speciilor scade pe măsură ce altitudinea crește și sunt condiții mai grele de supraviețuire, dar în aceste situri există o diversitate foarte mare, care se explică prin factorul geologic și prin faptul că pajiștile sunt cosite manual. Între plantele rare se remarcă dedițelul de taiga, aflat în număr mare pe Vârful Păgân și curechiul de munte, specie de relictă glaciară care se găsește în văile și mlaștinile din Depresiunea Ciucului. În șesul prins între munți cuibăresc cele mai multe berze albe întâlnite la asemenea altitudine în Europa, iar numărul lor a crescut în Depresiunea Ciucului de la circa 100 de perechi în anii ’90 la aproximativ 150 în prezent.

Irina Tomșa



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă