Poluanții de care credeam că am scăpat fac tot mai multe victime - Dezvoltare durabilă | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Dezvoltare durabilă

Poluanții de care credeam că am scăpat fac tot mai multe victime

10 May 2019 - 02:31 PM Dezvoltare durabilă

PoluanţiSubstanţele din clasa PCB au fost demult interzise în întreaga lume deoarece sunt extrem de toxice. Cu toate acestea, utilizarea lor pe scară foarte largă între anii 1929 - 1979 şi faptul că pot rămâne în mediu până la 2.700 de ani au dus la acumularea unor mari cantităţi de poluanţi care continuă să facă victime. Specii de animale sunt ameninţate cu pieirea, iar oamenii - situaţi la capătul superior al lanţului trofic - sunt în continuare expuşi prin consumul de peşte, crustacee, lapte, ouă şi carne.

Bifenilii policlorurați (mai cunoscuți sub acronimele PCB sau BPC) sunt o clasă de 209 substanțe organice folosite în industrie pentru proprietățile lor de izolare electrică și termică. Acestea constau în atomi de carbon, hidrogen și clor, iar numărul de atomi de clor și localizarea lor într-o moleculă determină multe din proprietățile fizice și chimice ale acesteia. Consistența PCB-urilor variază de la cea de ulei la cea de solid ceros.

Substanțele din această clasă au diferite denumiri comerciale: Pyralen, Asbestol, Bakola131, Chlorextol, Phenochlor, Pyralène, Askarel, Apirolio, Clophen, Delor, Fenclor, Hydol, Inerteen, Kanechlor, Noflamol, Pyranol, Pyroclor, Saft-Kuhl, Sovol, Sovtol, Therminol etc.

De ce au fost PCB-urile atât de intens folosite

Datorită neinflamabilității, stabilității chimice, rezistenței la temperaturi înalte, proprietăților electroizolante și termoizolante, bifenilii policlorurați au avut timp de mai multe decenii sute de aplicații industriale și comerciale: la transformatoare electrice, condensatori și izolatori de înaltă tensiune, în fluide de răcire, ca aditivi la vopselurile utilizate pentru carcase de motoare sau piese supuse funcționării la temperaturi ridicate, în diferiți adezivi, motoare pentru pompe, la cuptoare cu microunde, ca aditivi pentru hârtia autocopiativă, în uleiuri minerale, vopsele, produse de sudură ș.a.m.d.

PCBIstoria lor a început în 1881, când chimiștii germani au sintetizat primul bifenil policlorurat în laborator. De atunci și până prin anii 1970 au fost eliminate necontrolat în mediu cantități foarte mari de PCB, astfel încât și astăzi există urme în penele unor păsări expuse în muzee. Iar poluarea continuă și vom vedea cum.

În 1929 Compania Chimică Swann din SUA a început producția la scară industrială a PCB-urilor. Industria electrică aflată în plină expansiune aprecia aceste substanțe ca înlocuitori neinflamabili pentru uleiul mineral în procesele de răcire și mai ales pentru izolarea transformatorilor și condensatorilor. PCB-urile erau folosite în mod uzual și ca stabilizatori de temperatură pentru cabluri și componente electrice, apoi electronice.

În 1935 Monsanto a preluat producția de PCB de la Swann. Încă din anii ’30 au tot început să apară și să se înmulțească situațiile care demonstrau toxicitatea PCB-urilor și a altor compuși similari. În 1937, un director de la Serviciul de Sănătate Publică din Statele Unite a prezentat cazul soției și copilului unui muncitor de la Monsanto care aveau pielea plină de pustule și a arătat că acestea erau provocate de contactul cu hainele în care lucrătorul venea de la muncă. În același an, alte numeroase motive de îngrijorare făceau obiectul unei conferințe despre PCB-uri la Facultatea de Sănătate Publică de la Harvard, iar publicațiile care prezentau riscurile expunerii se adunau în toate părțile lumii.

Avea să mai treacă timp până să se descopere că bifenilii policlorurați au o persistență deosebit de ridicată în mediu și se degradează într-un interval ce variază de la 94 de zile până la 2.700 de ani, în funcție de compoziția moleculară și se acumulează în concentrații îngrijorătoare în organismele vii la mari distanțe de locul eliberării lor în mediu, inclusiv în zonele arctice nelocuite. Cele mai afectate sunt viețuitoarele marine: în organismele unor pești analizați s-au găsit concentrații de peste 127.000 de ori mai mari decât în apa în care trăiau.

Cât de nocivi sunt bifenilii policlorurați

PCB-urile sunt toxice pentru oameni și viețuitoare, afectând în primul rând aparatul reproducător. Gradul de toxicitate variază în funcție de numărul de atomi de clor și de masa lor moleculară. Sunt poluanți solubili în grăsimi care se acumulează preponderent în laptele matern și în țesuturile grase. Bifenilii policlorurați produc malformații încă din stadiul embrionar.
Lista de efecte nocive este lungă: tulburări endocrine diverse, sterilitate, afecțiuni ale pielii, tulburări neuronale și de dezvoltare neurologică la copii (memorie redusă, deficiențe de recunoaștere vizuală și de învățare), boli cronice ale ficatului (inclusiv ciroză), afecțiuni cardiovasculare, dereglări imunotoxice, afecțiuni gastrointestinale sau musculare. PCB-urile sunt și cancerigene (mai ales PCB 126, care cauzează forme rare și grave de cancer la ficat, pancreas și căile biliare), provoacă hepatocarcinom, leucemie, limfom sau tumori ale tractului gastrointestinal. La expuneri mari apar și alte simptome: căderea unghiilor și a genelor, inflamații cutanate, edem facial, atrofia timusului și a rinichilor, leziuni grave ale ficatului și căilor urinare etc. și se ajunge până la deces.

Transformator cu PCB

Interdicțiile de producție și situația din România

Deși din anii ’30 au început să abunde dovezile cu privire la multitudinea de efecte toxice ale bifenililor policlorurați, producția acestora a fost interzisă de-abia în 1978 în Statele Unite și în 2001 de Convenția de la Stockholm referitoare la poluanții organici persistenți. Între 1978 și 2001 au fost diferite interdicții la nivele naționale. În România primele restricții au fost impuse de guvern în 1985.

Începând din 2001, Convenția de la Stockholm a încadrat PCB-urile între cei mai periculoși poluanți organici persistenți. Datorită utilizărilor multiple în industria energetică, țările semnatare au convenit acordarea de derogări la utilizare, urmând să elimine în timp bifenilii policlorurați prin înlocuirea cu substanțe mai puțin nocive.

În Romania PCB-urile au fost interzise la producție, import și export începând cu anul 2004, când au intrat în vigoare prevederile Convenției de la Stockholm, iar acești poluanți se află în curs de eliminare.

Poluare

Potrivit informațiilor dintr-un proiect realizat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și publicat pe site-ul instituției, Raportul de țară al României din 2014 către Secretariatul Convenției de la Stockholm arată că România a cerut derogare pentru PCB, aflat în faza de eliminare din utilizările industriale pe măsură ce se modernizează rețeaua națională de transport, distribuție și transformare a energiei electrice. În 2012 se mai găsea PCB în 48.518 echipamente electrice (transformatoare, condensatoare etc.) aflate în uz care conțineau 1.110.722 litri de ulei PCB (1 litru având 1,58 kg PCB), precum și în 14.190 echipamente scoase din uz ce conțineau 143.242 litri de ulei PCB. Același raport indica faptul că inventarul stocurilor de PCB nu era finalizat în 2014 și se estima ca aceste cantități să fie de fapt mult mai mari.

Nici în prezent datele statistice nu sunt clare pentru România, deoarece dincolo de sursele industriale de PCB există numeroase echipamente deținute de cetățeni și imposibil de inventariat. Este vorba despre aparate fabricate înainte de 1987 - mașini de spălat, echipamente frigorifice, hote, uscătoare, cuptoare cu microunde, balast pentru sursele de iluminat fluorescent, lămpi, copiatoare, ecrane ș.a. Foarte multe dintre aceste echipamente care nu mai sunt în uz au ajuns de-a lungul deceniilor la gropile de gunoi, contaminând solul și apele.
La nivel mondial, deși PCB-urile au încetat să mai fie produse, nivelurile din mediul înconjurător au rămas relativ constante în ultimii ani. Specialiștii estimează că 80% din cantitățile globale de bifenili policlorurați nu au fost neutralizate.

Circuitul PCB-urilor în aer, sol și ape

Bifenilii policlorurați sunt poluanți organici persistenți și remanența lor poate dura până la 2.700 de ani în mediul ambiant. Acești compuși circulă prin aer și se depun pe pășuni, ferme și grădini. Animalele care mănâncă plante contaminate acumulează PCB-urile în grăsimi, lapte și carne. De exemplu, un studiu solicitat de guvernul de la Québec a demonstrat că nivelul de PCB la cerbi a crescut substanțial în perioada 1999-2002, iar datele coincideau cu deschiderea în 1999 a unei uzine chimice la care rezulta PCB ca reziduu.

PCB

Când aceste substanțe toxice ajung în ape (unde încă mai navighează vase vopsite cu produse ce conțin PCB) se răspândesc pe arii foarte mari prin curenții oceanici și peștii migratori. Nu sunt solubile în apă, dar sunt liposolubile, iar viețuitoarele nu le pot neutraliza și le stochează în grăsimi. Ca efect, eschimoșii sunt expuși unei mari concentrații de PCB din cauza dietei lor bazate pe pește.

În mare, PCB-urile se concentrează pe algele din fitoplancton, care la un moment dat mor sau sunt mâncate de organisme zooplanctonice. De aici fie se acumulează în sedimentul marin, fie sunt consumate de pești mici sau nevertebrate, iar de la aceste viețuitoare ajung în verigile superioare ale lanțului trofic, la pești mari, prădători acvatici și păsări de mare. Când sedimentele de pe fundul mării sunt răscolite de trecerea unor viețuitoare sau a navelor, PCB-urile depuse se ridică și intră în procesul trofic al algelor, crustaceelor, peștilor etc.

PCB-urile ucid animale din numeroase specii

În septembrie 2018 National Geographic a publicat un material în care se estima că în următorii 30-50 de ani mai mult de jumătate din populațiile de orci vor dispărea din cauza poluării mărilor cu PCB. Orcile din emisfera nordică se numără printre cele mai contaminate animale de pe Pământ, iar PCB-urile le afectează comportamentul, le dereglează sistemul imunitar și le diminuează capacitatea de reproducere la cote alarmante. Cercetătorii au constatat că unele exemplare conțin concentrații de PCB chiar de 25 de ori mai mari decât nivelul care alterează fertilitatea mamiferelor. Mai mult decât atât, mamele transmit poluanții puilor prin lapte.

Deşeuri toxice

Specialiștii au studiat 351 de exemplare de orci din întreaga lume și au descoperit că 10 din cele 19 populații analizate sunt deja în declin, iar expunerea la PCB a determinat reducerea lor numerică. Cele mai afectate au fost orcile din jurul zonelor industrializate ca Strâmtoarea Gibraltar și Marea Britanie, dar și cele care trăiesc în apele de lângă Japonia, Hawaii și zona de nord-est a Oceanului Pacific, care se hrănesc cu viețuitoare contaminate masiv cu PCB.

O cercetare derulată între 2008 și 2014 a analizat probe de fecale de la orci și a descoperit că rata avorturilor fusese de aproape 70%. PCB-urile nu sunt singura amenințare la adresa cetaceelor, dar le afectează cel mai mult funcția reproductivă.

Cetaeu eşuat

În 2016 a murit Lulu, una dintre ultimele așa-numite balene ucigașe rămase în zona Marii Britanii. Orca se încurcase în niște plase pescărești și a fost dusă de valuri la țărm. Cercetătorii au descoperit în analizele de laborator un nivel incredibil de PCB: 957 de miligrame la kilogram, de 20 de ori mai mare decât era de așteptat să se găsească în organismul unui cetaceu. Examinarea organelor acestei femele de 20 de ani a arătat că Lulu nu avea semne de activitate reproductivă și nu născuse niciodată. Specialiștii suspectează că grava contaminare cu PCB a fost și cauza incapacității lui Lulu de a evita plasele pescărești sau de a ieși din ele, deoarece poluanții de acest tip provoacă tulburări neuronale.

Deși există mai puține cercetări asupra poluării cu PCB din apele dulci, datele arată că și aici sunt afectate numeroase specii, mai ales păstrăvii, somonii, țestoasele, nurcile și vidrele.

Contaminarea cu PCB la oameni

Uniunea Europeană a modificat în 2011 Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime pentru dioxine, PCB de tipul dioxinei și PCB care nu sunt de tipul dioxinei în produsele alimentare. Normele din anexa documentului prevăd nivelurile maxime admise pentru toate tipurile de alimente și sunt mult mai mici decât cele introduse de americani în 1979. Mai mult, modificările din 2011 au extins reglementările și la produsele alimentare cu conținut de grăsime sub 1%; actul normativ precizează că „au existat cazuri de produse alimentare care conțin mai puțin de 1% grăsime, dar cu niveluri foarte ridicate de dioxină și PCB de tipul dioxinei în grăsime“.

Nu toate alimentele pe care le consumăm sunt supuse controalelor și respectă normele Uniunii Europene. Principalul factor de expunere a oamenilor la contaminarea cu PCB este în proporție de 90% consumul de pește, carne, ouă sau produse lactate de la animale crescute, furajate sau păscute în medii poluate sau situate lângă incineratoare de deșeuri sau instalații de tratare a deșeurilor periculoase ori a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

Irina Tomşa



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă