Sfârșitul darwinismului. Supravieţuirea celui mai adaptat - Dezvoltare durabilă | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Dezvoltare durabilă

Sfârșitul darwinismului. Supravieţuirea celui mai adaptat

10 October 2019 - 02:28 PM Dezvoltare durabilă

Ne tăiem craca singuriExpresia „Survival of the fittest“ sintetizează cel mai bine esența darwinismului, deși, ca să păstrăm adevărul istoric, Herbert Spencer este cel care a utilizat pentru prima dată conceptul, iar Darwin l-a preluat. În acest context, „fit“ se poate traduce prin „potrivit“ sau „adaptat“, diferența între cei doi termeni fiind că potrivit desemnează ceva static, pe când adaptat presupune ceva dinamic. Mai concret „fit = potrivit“ este ca o piesă de puzzle care se potrivește fix la locul ei, pe când „fit = adaptabil“ este o piesă de puzzle care se modifică astfel încât să ocupe un loc rezervat. Privind prin prisma teoriei evoluției și a selecției naturale, piesa de puzzle este o specie, iar locul destinat ei este ceea ce mediul îi oferă.

În esență, teoria lui Darwin despre supraviețuirea celui mai adaptat este foarte logică și spune că planeta noastră a ajuns aici în urma unui proces de selecție din care inclusiv oamenii au făcut și fac parte ca specie. Ceea ce nu spune destul de direct este că prin același proces de selecție multe alte specii au dispărut. Principiul darwinismului nu este altceva decât un mecanism natural de feedback care explică de ce unele specii supraviețuiesc și altele dispar. Până acum noi oamenii am tras lozul câștigător ca specie, poate cel mai câștigător și am supraviețuit. Până acum.

La o privire mai atentă asupra interacțiunii dintre oameni și natură constatăm că intervenția umană asupra mediului este masivă. Astăzi, mediul și ceea ce ne înconjoară reprezintă mai degrabă rezultatul unui proces artificial, iar speciile care se adaptau până acum schimbărilor naturale nu mai pot ține pasul cu ritmul modificărilor artificiale. Intervenția asupra naturii și a procesului natural de selecție este dublă: distrugem specii întregi prin diverse mijloace și creăm specii noi prin alte mijloace. În ambele situații alterăm echilibrul natural al relațiilor dintre mediu şi specii şi dintre specii şi mediu.

Până la identificarea unei alte planete care să poată susține viața umană, planeta noastră este unică. Iar viața există pentru că s-a supus legilor naturii, printre care și darwinismul. În urma impactului acțiunilor noastre, darwinismul în sensul natural încetează să mai funcționeze. De ceva vreme, regulile după care supraviețuiesc și dispar speciile sunt create de om direct sau indirect prin modificarea mediului. Am șters cu buretele un mecanism de feedback natural care a funcționat milioane de ani pentru a ne aduce până aici și l-am schimbat cu un mecanism artificial pe care nu îl stăpânim. Un mecanism ale cărui reguli, în ciuda inteligenței noastre avansate și a tehnologiilor spectaculoase, nu le înțelegem și nu le controlăm pentru că nu cunoaștem impactul pe termen lung, mediu sau scurt.

În acest context apar mai multe întrebări: Dacă chiar asistăm la sfârșitul darwinismului, cu ce îl vom înlocui? Suntem noi oamenii capabili ca specie să ne asumăm rolul pe care natura l-a jucat milioane de ani? Putem noi decide care specie să dispară și care să fie creată? Putem noi adapta mediul la speciile existente sau nou create? Cine își poate asuma responsabilitatea?

Eu consider că nu suntem nici pregătiți și nici responsabili să facem asta. Cred că zarul pe care l-a primit specia noastră nu va mai fi la fel de norocos. Omul nu se poate erija în rolul de creator atâta timp cât nu înțelege actul creației și nu își asumă pe deplin responsabilitatea creației la nivelul întregii planete. Trăim într-o lume în care abia ne asumăm responsabilitatea acțiunilor noastre, fie ele cât de mărunte. Cred că trebuia să ne fi gândit deja cu ce urmează să înlocuim „fittest“ din „survival of the fittest“ până nu este prea târziu.

Amprenta umanăProfit și dezvoltare tehnologică, dar cu ce preț?

Ne îndreptăm cu viteză spre sfârșitul legilor naturale ale evoluției și selecției. Deși impactul individual nu este deloc de neglijat, de departe cea mai puternică amprentă asupra mediului, speciilor și relației dintre acestea o au corporațiile, oamenii de știință și guvernele.

Corporațiile sunt ghidate la modul cel mai eficient cu putință de indicatori ifinanciari și de dorința de a face profit. Unele corporații vorbesc despre responsabilitate socială și chiar o practică într-o oarecare măsură, în timp ce alte companii pun în practică politici de dezvoltare durabilă și promovează sustenabilitatea. Dar marea majoritate a corporațiilor este insensibilă la astfel de subiecte. În esență, este un joc al numerelor: profitabilitatea este generată într-o măsură covârșitoare nu de valoarea adăugată sau de nevoile rezolvate, ci de numărul produselor vândute.

Atunci când este vorba despre produse avem de-a face cu un proces de producție și cu materiile prime necesare. Mai mult decât la nivel de individ, companiile folosesc resursele naturale limitate aflate încă la dispoziția lor pentru a fabrica și a vinde produse. În același proces, aceleași companii generează deșeuri de toate felurile. Spre exemplu, industria auto produce peste 70 milioane de mașini pe an. În fiecare an. Ceea ce înseamnă un necesar de materii prime de 70 milioane x 1 tonă per mașină = 70 milioane tone. Dacă adunăm toate industriile va rezulta o sumă greu de imaginat, probabil mii de miliarde de tone materii prime în fiecare an. În același timp se generează și deșeuri de mii de miliarde de tone. Și aici vorbim numai despre industrii și companii. Întrebarea este: cât timp vor mai fi resursele naturale la dispoziția companiilor pentru a fi transformate în materii prime și mai departe în produse vandabile? Există concepte precum reciclare și economie circulară, dar acestea sunt departe de a rezolva nevoile curente de materii prime.

Companiile din sectorul biotech lucrează asiduu la manipulări genetice pentru a crea specii „noi“. Avem deja găini care cresc pe modelul lui Făt-Frumos, într-un an cât altele în șapte, cu rezerva că nu se știe exact cât de sănătos este acest model în realitate. La fel cum nu știe nimeni ce fel de carne consumăm și cum a fost produsă, în ciuda etichetelor care certifică originea. Atât timp cât este un interes preponderent economic, o etichetă rămâne doar o etichetă.

Sunt și companii din domeniul biotech care lucrează la îmbunătățirea oamenilor. Până la proba contrarie, pare să fie un lucru bun. Însă cine vor fi beneficiarii? Toată masa celor 7,5 miliarde de oameni sau doar cei 0,1% care își permit? Unde se oprește etica unor astfel de manipulări genetice? Cine o definește? În lupta pentru profituri atât companiile, cât și indivizii evită subiectele de natură etică la fel cum le evită pe cele de sustenabilitate. Natura pe parcursul a milioane de ani a făcut omul de astăzi. Care este impactul unor transformări semnificative ce se pot face în ore? Deocamdată nimeni nu poate să răspundă unor astfel de întrebări. Cert este că procesul de dezvoltare din domeniu continuă într-un ritm accelerat.

Oamenii de știință și guvernele sunt parteneri în acest proces. Savanții urmăresc progresul și vor să obțină tehnologia cea mai nouă în folosul omenirii și al corporațiilor. Guvernele își doresc o societate care să poată fi controlată, iar cea mai simplă formă de control pare a fi consumerismul. Dar care este câștigul omenirii? Ne va ajuta cea mai nouă tehnologie dacă nu vom mai avea o planetă pe care să locuim, resurse pe care să le consumăm sau un mediu la care să ne adaptăm?

Amprenta umană

Opinia mea - la modul cel mai general - este că toți stakeholderii majori din acest proces nu înțeleg impactul indiferent de termen. Nu înțeleg sau nu le pasă întrucât nu realizează dimensiunea finită a propriilor vieți. Ori poate își imaginează că își pot cumpăra o proprie versiune îmbunătățită genetic care să funcționeze în orice fel de mediu. Cert este că darwinismul este pe ducă, nu știm ce îl va înlocui și noi toți, individual, în grupuri și mai ales în companii, contribuim la asta.

Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru umanitate

La nivel de impact individual asupra mediului înconjurător este foarte ușor să facem un exercițiu simplu și să ne uităm în coșurile de gunoi, la ceea ce aruncăm zilnic. Cred că putem estima că fiecare dintre noi generează în medie un kilogram de deșeuri pe zi. Suntem 7,5 miliarde de persoane pe planetă, ceea ce echivalează cu 7,5 miliarde kilograme de gunoi în fiecare zi. Adică 7,5 milioane de tone. Dacă înmulțim cu 365 zile rezultă 2,7 miliarde de tone de gunoi pe an. În fiecare an. Să zicem că am greșit estimarea și că media ponderată a gunoiului generat de fiecare persoană este 100 de grame pe zi. Tot înseamnă 270 milioane de tone pe an, în fiecare an. Și asta e numai gunoiul menajer. Oare modalitatea în care consumăm și aruncăm are un impact asupra mediului?

Amprenta umanăSă presupunem că fiecare dintre noi își cumpără în fiecare an unul sau mai multe obiecte care sunt fabricate din materii prime: mașină, televizor, frigider, telefon, orice obiect care are în componență plastic, aluminiu, fier, siliciu etc. Acest lucru presupune extracția și utilizarea a cel puțin 100 kilograme de materii prime pe an de fiecare persoană, necesare pentru producerea obiectelor respective. Refacem calculul și obținem 750 miliarde kilograme pe an, adică aproape un miliard de tone generate nu-mai din consumul individual. În fiecare an. Dacă presupunem că generăm deșeuri în proporție de 50% din ce achiziționăm în fiecare an rezultă anual o jumătate de miliard de tone deșeuri compuse din diverse materii prime. Ținând cont de calcule, este legitim să ne punem întrebări cu privire la impactul asupra mediului pe care îl au obiceiurile noastre de achiziție, consum și gestionare a deșeurilor. În plus, fiecare individ consumă zilnic curent electric, apă potabilă, gaz sau carburant. Unii mai mult, alții mai puțin, însă acesta este un aspect irelevant, e doar un joc al numerelor și al mediilor. Fiecare dintre noi are un impact individual asupra mediului.

Tot la nivel de individ, de-a lungul istoriei am eradicat anumite specii. Fie direct prin vânătoare, fie indirect prin modificările asupra mediului în care acestea trăiau. În același timp am creat specii noi prin domesticirea animalelor. Cu siguranță că și această intervenție umană a avut un impact asupra mediului.

oncluzia? Fiecare dintre noi are ca individ un impact asupra planetei, un impact care încalcă sau chiar anulează legile naturale ale evoluției și speciei. Primul pas este să înțelegem că impactul umanității asupra mediului înconjurător este mare pentru că suntem mulți oameni.

Întrebarea este: putem face ceva noi ca indivizi? Sigur că putem. Putem să devenim mai conștienți că prin acțiuni mărunte, fiecare dintre noi poate să își reducă amprenta negativă asupra mediului. Putem să consumăm mai responsabil. Putem să fim mai atenți cu privire la deșeurile pe care le generăm. Din punct de vedere tehnologic am ajuns aici din cauza supraproducției și a supraconsumului. Economic, societatea noastră funcționează și se dezvoltă pe bază de consum. Întâmplător, consumul în exces ne și îmbolnăvește, dar asta este o altă discuție.

Amprenta umană

Toate avansurile tehnologice de până acum sunt minunate, sunt extraordinare dacă și numai dacă vom apuca să ne bucurăm de ele până la sfârșitul vieții. Dacă și numai dacă copiii noștri se vor bucura de ele până la sfârșitul vieților lor. Și copiii copiilor noștri. Și așa mai departe.

Răzvan Ziemba,
preşedintele Asociaţiei Environ



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă