OMUL este principala cauză a dispariției speciilor - Dezvoltare durabilă | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Dezvoltare durabilă

OMUL este principala cauză a dispariției speciilor

11 February 2020 - 02:06 PM Dezvoltare durabilă

178-48_rrUniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, cea mai mare organizație mondială care studiază viața sălbatică și analizează nivelul extincției viețuitoarelor și plantelor, a publicat recent o listă cu 160 de specii dispărute, aproape toate din cauza intervenției omului. Dacă din neglijență și inconștiență împingem la pieire specii întregi în câțiva ani sau doar în câteva zile, ne trebuie decenii de eforturi specializate și investiții masive pentru a readuce în mediul natural plantele, păsările, animalele și insectele care cu greu își reiau rolul în mecanismele complexe ale ecosistemelor.
ecologic

Unii cercetători estimează că Pământul ar putea găzdui un miliard de miliarde de specii de plante și viețuitoare, însă la ora actuală planeta adăpostește numai câteva milioane, iar cifrele scad într-un ritm îngrijorător. Noi, oamenii, le provocăm dispariția. Activitățile noastre, exploatarea resurselor, emisiile de gaze cu efect de seră, poluarea, distrugerea habitatelor, vânătoarea, pescuitul, urbanizarea, mineritul, toate duc la extincția a zece specii pe zi. În fiecare zi. Iar dacă nu percepem magnitudinea dezastrului este și fiindcă multe dintre speciile care dispar sunt plante și nevertebrate cărora nu le acordăm prea mare importanță.

În curând vom fi opt miliarde de oameni pe planetă, dar ritmul expansiunii speciei noastre este depășit de cel al dispariției altor forme de viață, care este acum de o mie de ori mai rapid decât cel estimat de cercetători în urmă cu doar câțiva ani.

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN) este o instituție internațională compusă din 1.300 de organizații guvernamentale și neguvernamentale ce reunește 15.000 de experți din domeniul mediului și biodiversității, cea mai mare autoritate mondială care studiază viața sălbatică și se ocupă cu salvarea speciilor la nivel global.

UICN a publicat recent o listă a speciilor declarate dispărute în ultimul deceniu. Este vorba despre 160 de specii de plante, păsări, animale, vertebrate și nevertebrate a căror dispariție a fost confirmată în ultimii ani și nu sunt incluse cele care au dispărut din sălbăticie dar mai supraviețuiesc în captivitate. Experții au ajuns la concluzia că speciile dispar din cauze provocate de om. De omul care își curăță habitatul, care introduce intenționat sau neintenționat specii invazive, care poluează, vânează, recoltează, defrișează și exploatează resursele excesiv, de omul care prin activitatea lui a schimbat clima globală.

Fiecare dintre plantele și animalele dispărute servea unor scopuri importante în mediul său, fiecare furniza servicii ecosistemice specifice care includeau menținerea nivelului anumitor gaze în atmosferă, purificarea apei, polenizarea plantelor și alte mecanisme care funcționează perfect în habitatele nealterate de intervenția omului.

Au dispărut și dispar în continuare specii care ocupau spații întinse, plante și vietăți care nu se găseau decât pe suprafețe de câțiva kilometri pătrați, dar și altele care ocupau suprafețe foarte mici, câteva insule sau chiar un mic izvor de apă.

Pe termen lung problemele depășesc însă extincția unei anumite specii, deoarece consecințele scoaterii forţate a unui astfel de furnizor de servicii dintr-un ecosistem sunt imposibil de cuantificat.

Întâlnirea fatală

Lista recent publicată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN) include 160 de specii declarate oficial dispărute, dar pe lista roșie a instituției sunt încă alte 112.432 aflate în pericol.

178-49

Cazul celebrului George, ultima broască țestoasă uriașă din insula Pinta din arhipelagul Galápagos care a murit din cauze naturale în anul 2012 a înduioșat întreaga lume. S-a vorbit mult pe atunci despre eforturile biologilor de a-i găsi o pereche lui George și prea puțin despre cauzele care au dus la dispariția tuturor celorlalți semeni ai săi. Vânătoarea excesivă, braconajul și traficul de animale rare au făcut ca în 1971 George să ajungă în captivitate ca ultimul reprezentant al speciei sale.

Vânate pentru carnea lor fină și pentru carapacea lor prețioasă, pentru a fi expuse în muzeele lumii sau pur și simplu din plăcere, țestoasele uriașe nu au avut nici o șansă. Au supraviețuit 220 milioane de ani și au dispărut după numai 477 de ani de la întâlnirea cu omul.

Alte specii au avut nevoie de mai puțin timp pentru a dispărea. Plectostoma sciaphilum era un melc mic, de o frumusețe fascinantă care i-a adus numele de „microbijuteria“ (microjewel). Giuvaierul trăia de câteva milioane de ani pe un singur deal de calcar, undeva în Malaiezia. În anul 2000 o companie de ciment a șters cu totul dealul de pe fața pământului, iar în acele câteva zile frumosul melc a dispărut pentru totdeauna.

178-50

Acalypha dikuluwensis era o plantă care creștea pe solul bogat în cupru de pe Platoul Katanga din Congo. A dispărut și ea în primele zile de la începerea exploatării miniere de suprafață.

178-51În insulele din Oceania, în Polinezia, în Hawai și în mai toate insulele din Pacific pisicile, șobolanii, mangustele și alte animale aduse de europeni acum câteva sute de ani au făcut ravagii. Păsări, animale, insecte și plante au dispărut la scurt timp după întâlnirea cu colonizatorii de pe bătrânul continent. Păsări cântătoare care se hrăneau cu nectar, mici bufnițe, șopârle și zeci de specii de insecte au dispărut după ce habitatele lor au fost defrișate și în locul copacilor endemici au apărut arborii de scorțișoară sau alte plante care nu-și aveau locul pe aceste insule.

Cele mai multe specii de păsări din familia Acrocephalus au dispărut pentru totdeauna. Fără a avea dușmani naturali în habitatele lor, aceste păsări cântătoare de o frumusețe rară, care se hrăneau cu nectar și insecte au fost omorâte de pisicile și șobolanii aduși de europeni. Șopârlele din Santa Lucia și din alte insule din Caraibe au dispărut la scurt timp după ce teritoriile lor au fost populate cu manguste.

178-52Specii aduse de om au dus la dispariția unora endemice și în universul subacvatic. Shemaya İznik, peștele de apă dulce din specia Alburnus nicaeensis a trăit în lacul Iznik din Turcia până prin anii 1900, când piscicultorii au introdus în lac alte specii. Și construcțiile hidrotehnice au provocat extincții. În zona Veracruz din Mexic Atherinella callida, un pește care trăia în apele repezi de munte a dispărut după construcția unui mare baraj, iar acesta este doar un caz din multe altele. Efectele încălzirii globale, incendiile, furtunile, secetele prelungite, toate au contribuit la dispariția unor specii.

2020 este un an „esențial pentru viitorul planetei“

Multe din speciile dispărute au pierit cu mulți ani în urmă, înainte ca omul să își dea seama de consecințele acțiunilor lui asupra mediului. Protejarea unor specii, a unor zone întregi, înființarea rezervațiilor și parcurilor naturale au dovedit între timp că pot avea rezultate spectaculoase.

Există o scânteie de speranță în mijlocul crizei biodiversității. „Deși am asistat la declinul a 73 de specii, poveștile din spatele a zece cazuri în care am constatat o serie de îmbunătățiri reale dovedesc că pierderile din natură se pot recupera. Rezultatele acțiunilor serioase de conservare demonstrează că atunci când guvernele, organizațiile de conservare și comunitățile locale lucrează împreună putem inversa tendința pierderii biodiversității. Anul acesta este esențial pentru viitorul planetei. Congresul mondial de conservare al UICN din iunie 2020 este un moment-cheie pentru definirea agendei de conservare, pentru rezolvarea de urgență a situației speciilor aflate în pericol, înainte de luarea de către guvernele țărilor lumii a unor decizii importante la Convenția privind biodiversitatea ce va avea loc la Kunming, în China, în octombrie 2020“, a spus Jane Smart, directorul global al Grupului pentru Conservarea Biodivesităţii din cadrul UICN.

Păsări și pești pentru care există din nou speranță

Ultima actualizare a listei roșii UICN dezvăluie unele îmbunătățiri reale la opt specii de păsări și la două de pești. Creșterea în captivitate combinată cu o gestionare atentă a populațiilor sălbatice a fost cheia acestor succese de conservare. De exemplu Hypotaenidia owstoni, o pasăre care nu zboară, dar se deplasează pe sol cu mare viteză, este a doua pasăre din istorie după condorul de California (Gymnogyps californianus) care a revenit după ce a fost declarată dispărută în sălbăticie.

178-56

178-53

Cândva foarte răspândite pe insula Guam din Pacific, aceste păsări au început să piară în urma introducerii accidentale la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a șarpelui de copac brun (Boiga irregularis). În 1987, ultima pasăre sălbatică din specia Hypotaenidia owstoni a fost ucisă de prădătorul invaziv. Datorită unui costisitor program de reproducere în captivitate inițiat acum 35 de ani, pasărea este în prezent stabilită pe insula vecină, Cocos, dar încă figurează la rubrica „pe cale de dispariție“.

178-54

În Mauritius, papagalul Echo Parakeet (Psittacula eques) era nu cu mult timp în urmă pe lista roșie a speciilor pe cale de dispariție și a fost trecut la rubrica specii vulnerabile după ce printr-un program de reproducere în captivitate numărul exemplarelor care trăiesc acum în sălbăticie a ajuns la peste 750.

178-55

Două specii de pești - păstrăvul australian (Maccullochella macquariensis) și Pedder Galaxias (Galaxias pedderensis) - și-au revenit tot în urma unor programe speciale, trecând de la specii pe cale de dispariție la specii vulnerabile. Eforturile de salvare au durat însă zeci de ani și au fost foarte costisitoare, în timp ce aducerea lor în pragul extincției s-a făcut repede și nu a costat nici un ban.

Țestoasa uriașă din Galápagos

Atunci când vorbești de Galápagos, gândul te duce către broaștele țestoase uriașe, o specie care a dispărut acum 100 de ani.

Oamenii de știință au încercat în zadar să găsească o soluție pentru repopularea arhipelagului cu această specie emblematică. Însă într-o duminică, pe 17 februarie 2019, o broască țestoasă uriașă a fost observată pe stâncile unei insule. Un exemplar de „peste 100 de ani, o broască țestoasă foarte bătrână“, a declarat atunci Washington Tapia, director al GTRI, un program pentru recuperarea țestoaselor gigant desfășurat de organizația neguvernamentală Galapagos Conservancy.

Tapia a fost unul din cercetătorii care au refuzat să creadă în dispariția acestei specii. El a descoperit țestoasa care cântărea aproape 200 de kilograme ascunsă în vegetația crescută între fragmentele de lavă pietrificată provenită din vulcanul La Cumbre, unul dintre cei mai activi de pe planetă. „A fost cea mai importantă realizare din viața mea, deoarece lucrez pentru conservarea țestoasei de 30 de ani. A fost practic Oscarul meu“, a declarat Washington Tapia.

Albina gigantică

Nu numai broasca țestoasă de Galápagos, ci și alte specii considerate dispărute au apărut anul trecut. În ianuarie 2019 o echipă de ecologiști și cercetători a descoperit în insulele indoneziene Maluku de Nord o femelă din specia Megachile Pluto pe care au filmat-o și fotografiat-o. Denumită și „albina gigant a lui Wallace“ după naturalistul și exploratorul Alfred Russel Wallace care a descris-o pentru prima dată în 1858, specia nu mai fusese văzută din 1981 și era considerată dispărută.

178-57Leopardul pătat

La șase ani după ce a fost declarat dispărut și la 36 de ani după ce nu a mai fost văzut, leopardul pătat din Taiwan și-a făcut din nou apariția. Două grupuri de pădurari din satul Alangyi, unde animalul este considerat sacru, au spus că s-au întâlnit cu un leopard pătat. Unii au declarat că au văzut un exemplar care pândea o capră, iar ceilalți că au văzut un leopard pătat alergând după un scuter. Cert este că această felină a reapărut miraculos în mediul său natural. Specia nu mai fusese văzută în zonă din 1983 și era considerată dispărută ca urmare a vânătorii și a pierderii habitatului din cauza defrișărilor masive pentru industria lemnului.

Cârstelul cu gâtul alb din Aldabra

O descoperire cu totul neașteptată a fost anunțată la jumătatea lunii mai 2019: cârstelul cu gâtul alb din Aldabra (Dryolimnas cuvieri), o specie de păsări care a dispărut în urmă cu 136.000 de ani, a „reînviat“ după ce a evoluat din nou. Având dimensiunile unui curcan și nefiind capabil să zboare, cârstelul cu gâtul alb a dispărut din atolul Aldabra, un grup de insule din Oceanul Indian, în urmă cu 136.000 de ani, când zona a fost complet înghițită de ape. Descoperirea și analizarea unor fosile din acea perioadă ale acestei păsări au confirmat că actualul cârstel din Aldabra este urmașul direct al străvechiului Dryolimnas cuvieri.

Trei specii apărute în „orașul dispărut“

Printre ruine, în pădurea deasă din misteriosul „oraș dispărut“ din Honduras, unul dintre locurile legendare ale civilizației maya, o echipă internațională de conservaţionişti a identificat la finalul lunii iunie 2019 trei specii considerate pierdute. Este vorba de liliacul palid (Phylloderma stenops) care nu mai fusese văzut în zonă de mai bine de 75 de ani, șarpele de coral fals (Rhinobo-thryum bovallii) care nu mai fusese văzut din 1965 și un gândac tigru (Odontochila nicaraguense) despre care se credea că trăia doar în Nicaragua înainte de extincție.

Cerbul pitic cu spatele argintiu

După aproape 30 de ani de la dispariție, mai multe exemplare de cerb pitic cu spatele argintiu (Tragulus versicolor), denumit și cerbul șoarece, care trăia odată numai în Vietnam, au fost fotografiate într-o pădure nu departe de orașul Nha Trang. Animalele de mărimea unor iepuri au fost surprinse în peste 2.000 de imagini cu ajutorul camerelor amplasate în pădure de specialiști de la Global Wildlife Conservation.

178-58

Cazurile de apariții miraculoase ale unor specii cândva dispărute confirmă faptul că natura are forța necesară pentru a-și reveni. Singura condiție este ca omul să își schimbe modul de relaționare cu mediul. 



Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă