Managementul eficient al deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, provocarea unui viitor mai curat
09 December 2009 - 12:54 PM Dezvoltare durabilăCalitatea vieţii, viitorul planetei şi sănătatea oamenilor depind hotărâtor de alegerile pe care aceştia le fac în fiecare moment. Într-o societate în care activitatea primordială este aceea de a consuma, dacă nu se reciclează, se instalează haosul.
Circuitul necontrolat al deşeurilor în natură poate fi văzut de către unii dintre noi doar ca o banală şi insignifiantă imperfecţiune a întregului ecosistem, dar stocarea neadecvată a acestora produce efecte negative, iar distrugerea lor prin procedee nereglementate cauzează apariţia emisiilor nocive şi a reziduurilor foarte concentrate şi poluante. Reziduurile elecronice sunt responsabile pentru 70% din totalul de materiale toxice existente într-o groapă de gunoi.
Asociaţia Environ şi-a propus încă de la început să catalizeze eforturile autorităţilor publice, ale producătorilor şi distribuitorilor de EEE, precum şi ale populaţiei, pentru gestionarea responsabilă a ceea ce rămâne după epuizarea fizică sau tehnică a acestor produse.
Prezentare generală
Asociaţia Environ este o organizaţie colectivă non-profit, având ca scop preluarea responsabilităţilor producătorilor şi importatorilor privitor la colectarea, tratarea, valorificarea şi eliminarea nepoluantă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), aşa cum sunt prevăzute în HG nr. 448/2005.
Pentru aceasta, Asociaţia Environ a dezvoltat un sistem eficient de preluare şi valorificare a DEEE în concordanţă cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea obiectivelor Strategiei Naţionale pentru Gestionarea Deşeurilor şi a Planului Naţional de Gestionare a De-şeurilor, în condiţiile unei optimizări permanente a costurilor de operare.
Obiective
Obiectivul principal al Asociației Environ îl reprezintă îndeplinirea țintelor de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a DEEE, aferente cotelor de piață deținute de membrii săi, prevăzute în lege.
Asociația are ca obiectiv strategic organizarea și implementarea unui sistem eficient de management al DEEE, care începe cu activitatea de colectare și se încheie după parcurgerea mai multor etape, cu reutilizarea fracțiilor rezultate.
Asociația promovează ca obiectiv prioritar o atitudine preventivă, militând pentru reutilizarea, reciclarea și valorificarea deșeurilor sub alte forme, cu scopul declarat de a reduce la minimum cantitatea de DEEE eliminată necontrolat și impactul negativ al acestora asupra mediului.
Rezultate
a) Investiţii în infrastructură la nivel naţional în sistemul de colectare (peste 400 de containere fixe şi mobile), incluzând reţelele naţionale şi internaţionale de retail: Domo, Carrefour, Auchan, Selgros, Metro, Kaufland, Real, Romstal, Asesoft Distribution. La acestea se ada-ugă implementarea aplicației soft-ware de prelucrare automată şi optimizare a preluării DEEE la nivel național din peste 730 puncte fixe de colectare operaţională din august 2009, intitulată WEB WEEE;
b) Peste 700 de magazine din rețeaua naţională de retail beneficiază în prezent de suport logistic pentru serviciile de colectare, atât prin intermediul aplicației software WEB WEEE, cât și direct, prin cele 27 de centre de colectare regionale ENVIRON;
c) Peste 7500 tone DEEE colectate, din care peste 6000 tone reciclate la cele mai înalte standarde;
d) Parteneriate cu autorităţile locale care se implică în mod direct în managementul deşeurilor prin campaniile de „one day collection“;
e) Derularea de programe educaţionale şi de informare/conştientizare a beneficiilor colectării selective a DEEE; Datorită numeroaselor campanii inițiate și finanțate de ENVIRON, atât cu scop de informare, cât și buy-back, s-a generat o modificare majoră de mentalitate a consumatorului român în ceea ce privește „prețuirea“ deșeurilor;
f) Cooperarea cu alte organizaţii similare.
www.environ.ro
031.821.DEEE (031.821.3333)
This article has an english version. Read this article »

Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă
-
„Întâmpinăm dificultăţi în asigurarea cofinanţărilor”
23 May 2011 - 05:25 PMMinisterul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat un proiect pilot pentru construirea primului cartier ecologic din România. Despre acest sub ...
-
Depozitele de gunoi ale României
23 May 2011 - 05:10 PMÎn exclusivitate vă prezentăm o situaţie a depozitelor de deşeuri din România. În prezent Ministerul Mediului şi Pădurilor analizează modul ...
-
Constanţa
23 May 2011 - 02:38 PMGuvernul României a aprobat în şedinţa din 13 aprilie a.c. la propunerea MDRT, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 597/2001 privi ...
-
Dâmboviţa
23 May 2011 - 02:37 PMPe data de 26 martie, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a inaugurat corpurile A şi B ale Spitalului Judeţean de Ortopedi ...
-
Dolj
23 May 2011 - 02:35 PMElena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a semnat în 30 martie, cele două contracte de finanţare incluse în Planul Integrat d ...
-
Coca-Cola Hellenic România: „High Bay“, primul depozit complet automatizat din România
23 May 2011 - 01:55 PMAflat la cea de-a cincea ediţie, evenimentul „Săptămâna Europeană a Energiei Durabile“ (EUSEW) este evenimentul principal al anului pentru pr ...
-
SUCEAVA
23 May 2011 - 01:48 PMJudeţul Suceava va beneficia de un sistem de management integrat al deşeurilor. Proiectul are o valoare totală de 218.045.617 lei, iar beneficiarii ...
-
NEAMŢ
23 May 2011 - 01:47 PMProiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ“ va fi implementat pe parcursul a 34 luni, resp ...
-
HUNEDOARA
23 May 2011 - 01:46 PMA fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara ...
-
Proiect de construire a primului eco-cartier în Bucureşti
21 May 2011 - 02:38 PMPrimul eco-cartier bucureştean va fi amenajat pe o suprafaţă de 101,5 ha unde vor fi construite 10.000 de locuinţe pentru tineri în regim ANL, di ...
-
„Proprietarii ar trebui să fie stimulaţi prin lege să asigure paza zonelor împădurite“
21 May 2011 - 01:28 PMRomânia avea în anul 1800, 8,5 milioane de hectare de pădure, adică 35-45 % din teritoriu, suprafaţă care s-a redus continuu, astfel că în anu ...
-
MDRT 2010: 926 de case distruse de inundaţii, reconstruite
09 March 2011 - 07:23 PMCu ocazia prezentării bilanţului pe anul 2010, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a subliniat atât realizările minister ...
-
Investiţii în judeţul Călăraşi
09 March 2011 - 07:12 PMMunicipiul Călăraşi a fost unul dintre oraşele României care a reuşit, chiar şi în perioada de criză, să atragă investiţii. Aici, pe malul ...
-
Creşterea ocupării forţei de muncă din zona rurală
09 March 2011 - 01:35 AMCOMPANIA ROMPREST SERVICE SA îşi desfăşoară activitatea, conform calendarului de activităţi, configurat prin POSDRU 2007 - 2013, astfel că în ...
-
BRĂILA
07 March 2011 - 09:35 PMÎn luna ianuarie 2011, MDRT a semnat trei contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional, dintre cele nouă incluse în Planul Integrat ...


















