Zi de zi, ceas de ceas, noi oamenii de astăzi, suntem asaltaţi de ştiri, de adevărate campanii media referitoare la pericolele iminente ce ne pun viaţa în pericol. Toate acestea vizează bolile de care putem scăpa fiindcă pentru ele există tratamente, există medicamente, există chiar vaccinuri.
Şi mai există ceva, profitul. Profitul unei industrii din ce în ce mai rapace. Gripa porcină este poate cel mai recent exemplu al arsenalului anual de gripe şi alte boli ce ne bombardează periodic existenţa.
Există însă alte boli care fac infinit mai multe victime, dar pentru care nu există nici medicamente, nici vaccinuri şi nici interes mediatic. Aceste boli îşi au sursa în aceeaşi goană după profit a societăţii de consum în al cărei malaxor ne trăim încă viaţa.
Pentru bolile cauzate de azbest nu există medicaţie. Şi nu există nici profit. Mai mult în ţări civilizate, nu în România, există avocaţi specializaţi în obţinerea de despăgubiri pentru victimele azbestului. La noi tot ce este legat de acest subiect e ca şi inexistent. Nu există programe la nivel naţional de eliminare a deşeurilor de azbest, nu există un sprijin din partea Statului, nu se derulează programe de educaţie sau de informare, nu se sprijină financiar înlocuirea învelitorilor de azbociment de pe miile de case din localităţile noastre.
În următorii ani omenirea va fi zguduită, nu de un val, ci de un tsunami de decese provocate de azbest. Un număr de 300 de milioane de oameni vor muri de boli cauzate de azbest în lu-me, în numai câţiva ani, conform unui studiu american.
Mai nou, azbestul este considerat în unele zone ale planetei, în special pe continentul nord american, a fi principalul vinovat de cancerul pulmonar, nu fumatul. Interesele financiare sunt mari, iar jocurile de-a vinovăţia fac şi ele parte din scenarii mai mult sau mai puţin regizate.
În Uniunea Europeană azbestul a fost interzis la comercializare şi se cere neutralizarea cât mai rapidă a celui existent. Teoretic la fel se procedează în toate ţările membre.
Nu şi la noi. Fiindcă în România poţi cumpăra oricând, şi acum, azbest. Diferenţiat, pe produse, calitate, dimensiuni şi cantităţi, la preţuri negociabile. Cu transport inclus.
Istoric
Povestea azbestului este asemănătoare cu a altor materiale care au fost considerate odată minuni ale ştiinţei, ca apoi ele să devină duşmanul public numărul unu din cauza efectelor extrem de nocive pe care le avea asupra sănătăţii oamenilor şi mediului. Cu o singură, dar mare diferenţă. Spre deosebire de alte materiale contemporane, azbestul nu este un produs al tehnologiei moderne. Atât utilizarea sa, cât şi recunoaşterea pericolului pe care îl reprezintă pentru sănătatea oamenilor se pierd în istorie, primele scrieri pe această temă datând din secolul 1 d.Hr.
Cuvântul „azbest“ înseamnă în greacă indestructibil, durabil. Numele de crisotil, una dintre formele cele mai comunde de azbest este derivat din numele greceşti chrzsos (de aur) şi Tilos (fibră), fibră de aur.
În Imperiul roman azbestul se folosea pe scară largă, conform înscrisurilor descoperite. Există însă dovezi că acest material era folosit în Scandinavia încă din anul 3000 Î.Hr., în special la realizarea vaselor de ceramică. Prima carieră de azbest din lume a fost descoperită pe insula grecească Evia.
În Grecia şi în Roma antică, din azbest se făceau în primul rând ţesături ignifuge, folosite în construcţii, precum şi la îmbrăcămintea pentru femei.
Restaurantele romane foloseau feţe de masă, care nu erau spălate după întrebuinţare. Erau aruncate în foc, lăsate acolo câteva minute apoi erau scuturate şi erau repuse pe masă pentru următorii clienţi. Romanii mai foloseau azbestul în materiale de construcţii. Istoricul Pliniu cel Bătrân a mers atât de departe încât susţinea că că azbestul „conferă protecţie împotriva tuturor vrăjilor, chiar şi a celor făcute de Magi“.
Perşii importau azbest din India. Erau convinşi că azbestul este părul unui mic animal care se hrăneşte cu foc şi este omorât când e stropit cu apă.
Grecii recunoşteau încă din antichitate că acest material este extrem de periculos, constatând că distrugea plămânii sclavilor.
În perioada medievală, azbestul a fost folosit pentru căptuşirea armurilor. În acea perioadă, comercianţi vindeau cruci din azbest, spunând că sunt făcute din lemnul crucii pe care a fost răstignit Iisus. Dovada era că nu puteau fi distruse prin foc!
Aproape de sfârşitul secolului al 19-lea, utilizarea azbestului a devenit şi mai răspândită, ca urmare a revoluţiei industriale. Azbestul a fost utilizat în fabricarea a mai mult de 3000 de produse, inclusiv textile, materiale de construcţii, izolaţii şi garnituri de frână. Utilizarea sa a continuat să crească, prin anii 1970. În acel moment, dovezile că azbestul reprezintă un pericol pentru sănătate nu au mai putut fi negat, utilizarea sa a căzut brusc în declin.

AZBESTUL
Azbestul este forma fibroasă a mai multor minerale naturale. În limba greacă azbest înseamnă indestructibil, durabil.
Principalele forme sunt următoarele:
• Crisotil (azbest alb);
• Crocidolit (azbest bleu);
• Azbest gruenerit, (amosit, azbest brun);
• Azbest actinolit;
• Azbest antofilit;
• Azbest tremolit.
Primele trei forme au fost principalele tipuri de azbest utilizate. Deşi sunt uşor de recunoscut după culoarea pe care o au, acestea nu pot fi identificate uşor doar în funcţie de culoare. Este necesară o analiză în laborator. Există mai multe tipuri de fibre de azbest, mai lungi sau mai scurte, mai groase sau mai subţiri. Fibrele curbate se numesc serpentine (un reprezentat importat fiind crisotilul), fibrele drepte se numesc amfiboli. Specialiştii au identificat cinci tipuri diferite de amfiboli: amozit, antofilit, tremolit, actinolit şi crocidolit. Cel mai frecvent produs, şi din acest motiv şi cel mai incriminat în apariţia unei patologii specifice este, de departe, crisotilul.
Din punct de vedere comercial, azbestul poate fi încorporat în diverse produse.
Dacă fibrele sunt eliberate, există un pericol real de inhalare a fibrelor aflate în suspensie în aer. Fibrele microscopice se depun în plămâni şi pot rămâne aici mulţi ani. Cam până la moarte.
Acestea pot de asemenea provoca boli care nu se vor declanşa decât mult mai târziu, în general câteva decenii după inhalarea acestor fibre.
Dacă fibrele de azbest nu sunt decât puţin fixate în produs sau în material, din cauza friabilităţii sau a stării sale, riscul de desprindere a fibrelor creşte. În schimb, dacă fibrele sunt fixate puternic într-un material nefriabil, riscul de desprindere al acestora este mai scăzut, dar el totuşi există. Mai multe state membre ale UE au proceduri care dau prioritate retragerii de la utilizare a materialelor care conţin azbest (MCA), considerate ca fiind cele mai periculoase.

Azbestul în mediu
Azbestul poate fi găsit în mod natural liber în aer, în sursele de apă potabile, în apele curgătoare, în cele freatice în lacuri şi în sol. Există azbest în depozite geologice naturale unde azbestul se află aproape de suprafaţă. Riscurile pentru sănătatea oamenilor nu sunt încă pe deplin cunoscute, cu toate că în toate zonele în care s-a constatat existenţa acestor depozite incidenţa cancerelor este mult peste medie. Pentru a se depista însă zonele în care azbestul este prezent în mod natural sau indus în mediul înconjurător, este nevoie de studii amănunţite de mare acurateţe. În Statele Unite a început studierea zonelor în care se presupune că azbestul se află liber în natură, luând ca puncte de plecare zonele cu cea mai mare incidenţe de cancere pulmonare şi de prostată.
În România, o zonă unde se ştie că se găseşte încă azbest în mod natural este în Mehedinţi. Aici, în satul Eibenthal, azbestul a fost extras din mină timp de zeci de ani, în special de localnici, o comunitate de cehi stabiltă în zonă prin anii 1824.
Au rămas aici haldele de steril din care azbestul continuă să infesteze pânza freatică.
Materiale care conţin azbest (MCA)
Azbestul a fost foarte utilizat în numeroase aplicaţii, ca agent de consolidare sau ca izolant termic, electric sau acustic. Azbestul a fost utilizat în produse de fricţiune, garnituri, joante şi cleiuri. Datorită durabilităţii sale, acesta este utilizat în numeroase proceduri, ca filtru sau în procedee electrolitice. El a fost utilizat în clădirile comerciale, industriale şi private. Putem găsi azbest şi ca izolator în vagoanele de cale ferată şi în nave, precum şi în alte vehicule, cum ar fi avioanele şi unele vehicule militare. Totodată a fost folosit la izolarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire a clădirilor.
Cantităţile de fibre de azbest care pot fi eliberate de un material sunt diferite în funcţie de situaţie, dacă este intact sau deteriorat. Starea materialelor care conţin azbest poate evolua în funcţie de timp, de exemplu din cauza deteriorării, uzurii sau intemperiilor. Există diferenţe importante între diversele materiale din punct de ve- dere al friabilităţii şi uşurinţei de eliberare a fibrelor. Unele materiale care conţin azbest (compuşi bituminoşi sau materiale de acoperire a solului cu cauciuc sau polimer) sunt combustibile. Aceste materiale NU trebuie să fie eliminate prin combustie, NU TREBUIE SĂ FIE ARSE, deoarece combustia lor eliberează fibre de azbest.

Legislaţie comunitară
Trebuie spus că toate tipurile de azbest sunt agenţi cancerigeni Clasa 1, ştiut fiind că acestea determină apariţia cancerelor. Directiva europeană privind pro- tecţia lucrătorilor împotriva azbestului (83/477/CEE) amendată de Directiva 2003/18/CE, stabileşte ca lucrătorii să nu fie expuşi unei concentraţii de azbest mai mare de 0,1 fibre/ml oricare ar fi tipul de azbest. Expunerea la toate tipurile de azbest trebuie să fie redusă la maximum şi în orice caz menţinută sub valoarea limită. U-nele State Membre solicită să se ţină cont, de asemenea, şi de tipul azbestului în vederea luării deciziilor referitoare la prioritatea care trebuie acordată unui asemenea pericol.
Într-adevăr, probele epidemiologice indică faptul că pentru o concentraţie dată de fibre (măsurată de metoda standard la locul de muncă), azbestul crocidolit este mai periculos decât azbestul amosit care, la rândul său, este mai periculos decât crisotilul. Totuşi, aceasta nu influenţează cerinţa conform căreia trebuie să se utilizeze cea mai bună practică pentru prevenirea expunerii la azbest.
Consumul anual de azbest în Europa a variat mult în cursul secolului XX.
Datele pentru consumul total în 27 ţări europene arată clar că acesta a crescut rapid din 1950 până în 1980, şi că a început apoi să scadă atunci când Statele Membre au introdus restricţii sau interdicţii în privinţa utilizării azbestului.
Scăderea a devenit mai rapidă atunci când interdicţiile au fost introduse de Directivele europene în anii 1990. O interdicţie totală a utilizării şi comercializării produselor care conţin azbest a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005 (urmare a Directivei Comisiei europene 1999/77/CE). Interdicţiile privind extracţia azbestului şi fabricarea, precum şi prelucrarea produselor care conţin azbest au intrat în vigoare în aprilie 2006 (urmare a Directivei de protecţie a lucrătorilor împotriva azbestului 2003/18/CE). Problemele subzistente privind azbestul în Europa se datorează materialului care fusese deja utilizat în construcţii, instalaţii sau echipamente.
De asemenea, există diferenţe importante între Statele Membre ale UE, deoarece unele ţări au redus utilizarea azbestului începând de prin anii 1980, în timp ce alte ţări au continuat să-l utilizeze până la sfârşitul secolului.

Tehnologii de neutralizare
În România cei care ar trebui să se ocupe de neutralizarea azbestului emit teoria că acesta nu poate fi neutralizat decât prin „îngropare“!!!, în lume deja au fost întroduse tehnologii care duc la transformarea azbestului într-un produs inert care poate fi depozitat.
Tehnologia chimică de conversie dezvoltată de ARI este concretizată într-un sistem de tratare mobil, capabil de distrugerea compuşilor organici şi de imobilizarea metalelor şi a particulelor ionizate prezente în sol şi sedimente, a depunerilor din suspensii, în lichide sau din deşeurile din construcţii. Această tehnologie şi-a demonstrat eficienţa în tratarea polibifenililor cloruraţi (PCB-urilor) şi a materialelor care conţin azbest. ARI efectuează procesarea materialelor cu conţinut de azbest la facilitatea sa din Tacoma, Washington.
Tehnologia presupune încălzirea materialelor contaminate într-un furnal cu cuvă rotitoare. Procesul continuă cu piroliza materialelor organice şi îndepărta- rea/depunerea metalelor. Metalele şi particulele ioniza-te nevolatile la cald (de ex. cromul, bariul, uraniul şi

plutoniul) sunt imobilizate prin încorporarea în structura moleculară a produsului inert. Metalele cu volatilitate mai mare (precum plumbul, arsenicul şi cesiul) intră în procesul de volatilizare. Acestea sunt îndepărtate eficient cu ajutorul unei perii umede. Procesul este similar cu vitrificarea, dar nu presupune topirea completă. În locul acesteia, procesul presupune turnarea materialului în forme.
Piroliza compuşilor organici are loc în miezul furnalului rotativ. Produsele de piroliză sunt direcţionate spre o unitate de oxidare termică, unde se produce distrugerea oricărei contaminări organice prezentă potenţial în gazele rezultate. De aici, substanţele tratate sunt scoase, răcite şi curăţate de eventualele particule şi componente acide care ar mai putea fi prezente.
Deşeurile asupra cărora poate fi folosit un astfel de tratament sunt solurile, deşeurile cu conţinut de azbest, lichidele, sedimentele, depunerile din suspensii şi deşe-urile provenite din construcţii. Ansamblul de tratare are o capacitate zilnică de 25 tone de deşeuri. În funcţie de natura deşeurilor, reducerea volumului poate fi cuprinsă între 10% şi 90%.
O altă tehnologie presupune topirea azbestului printr-un arc electric cu plasmă la temperaturi de peste 10.000 de grade Celsius. Prin această tehnologie, azbestul este transformat în sticlă şi devine astfel total inofensiv.

Bolile azbestului - Cancer şi mezoteliom
Azbestul este şi rămâne în prezent principalul agent cancerigen la locul de muncă în cele mai multe ţări ale lumii. Legătura dintre azbest şi unele boli pulmonare, atipice, a fost făcută pentru prima oară de către doctorul Chris Sleggs la spitalul West End din Kimberly, chiar în apropierea unei exploatări miniere din Africa de Sud. Ceea ce a ridicat multe semne de întrebare a fost faptul că în timp ce cele mai multe cazuri de pacienţi bolnavi de tuberculoză se recuperau prin tratament, o serie de alte cazuri erau extrem de rezistente la medicamente.
În ţările industrializate ale Europei occidentale, în America de Nord şi în Japonia se estimează că în fiecare an, cel puţin 20.000 de oameni mor de cancer la plămâni şi 10.000 de mezoteliom. Toate estimările diferă însă foarte mult de la ţară la ţară şi de la sursă la sursă. Unele lansează cifre mai mari chiar şi de 10 ori decât cele menţionate.
Marea problemă este aceea că bolile azbestului se declanşează cu mare întârziere şi sunt identificate ca atare cu mare greutate. Dacă depistarea unui cancer pulmonar sau a unui cancer de colon se poate face în prezent destul de facil, mezoteliom-ul este din acest punct de vedere un adevărat test pentru diagnostician. Fiindcă pe cât de uşor se identifică pe secţiuni normale de plămân, pe atât de dificil se recunoaşte celula mezotelială în lichidele organismului. La accentuarea acestor dificultăţi concură mai mulţi factori: pe de o parte pentru faptul că nu există markeri specifici pentru celule mezoteliale, pe de altă parte pentru că distincţia dintre celula mezotelială reactivă şi cea malignă este dificilă, astfel diagnosticarea este una dintre cele mai dificile probleme ale patologiei moderne.

O tumoare malignă…
Mezoteliomul pleural este cea mai frecventă formă de mezoteliom, iar forma sa malignă este consecinţa expunerii directe şi nu neapărat prelungite la fibre de azbest. Există forme benigne de mezoteliom, dar cel mai frecvent această tumoare este malignă. Inhalarea fibrelor de azbest îi supune unui risc foarte mare de boală pe cei care lucrează în astfel de medii neprotejaţi, acest risc fiind crescut şi de asocierea fumatului.

Azbestoza sau boala indestructibilă
Clasic, azbestoza este definită ca fiind o afecţiune pulmonară declanşată de inhalarea pulberilor de azbest. Termenul de „azbestoză“ este originar din limba greacă şi înseamnă de fapt “indestructibil”, cuvânt ce ar putea caracteriza şi azbestul (agentul etiologic al bolii) deoarece pulberile de azbest (siliciu fibros) există în permanenţă în mediul înconjurător, sunt foarte rezistente la căldură şi la alţi factori fizici şi par a fi de neîndepărtat.
Incidenţa azbestozei, precum şi gradul de risc la care este expusă populaţia în general la dezvoltarea acestei boli, sunt foarte dificil de precizat. Teoretic, în prezent riscul este mult mai redus comparativ cu anii 1970, deoarece în ultimele decenii s-au luat măsuri drastice împotriva extinderii acestor pulberi dăunătoare: se mă- soară nivelul azbestului în aer (în clădirile mai vechi), se interzice folosirea materialelor de construcţii pe bază de azbest pentru clădirile de birouri şi locuinţe.
Modul de respectare a acestor norme variază însă în funcţie de interesul, dar şi de conştiinţa fiecărui întreprinzător: azbestul, deşi foarte periculos pentru sănătate, este un material foarte rezistent, care poate fi mai greu înlocuit. Din acest motiv, specialiştii consideră că va trece foarte mult timp până când se va putea spune că într-adevăr riscul de apariţie al azbestozei este semnificativ diminuat.
Există studii care au demonstrat faptul că expunerea la azbest, fără alţi factori de risc (chiar şi în absenţa fumatului), creşte riscul de apariţiei a cancerului pulmonar de până la 6 ori. În plus, azbestul nu este incriminat doar în apariţia cancerului pulmonar, ci şi a celui al căilor respiratorii superioare, al esofagului, al cancerului de rinichi şi chiar a cancerului biliar şi de prostată.
Apariţia azbestozei prezintă un risc ridicat la muncitorii în construcţii, instalatori, sudori, îngrijitori, metalurgişti, mecanici auto, instalatori de conducte, lă- cătuşi.
În prezent, azbestul încă mai este folosit la producerea sprayurilor folosite la izolaţii termice sau acustice ale clădirilor, în unele produse textile (frânghii, bandă adezivă, coarde elastice), în ţevi, plăci pentru placat podele sau acoperişuri. Bolile induse de azbestoză nu sunt nici puţine şi nici cu un prognostic mai puţin nefavorabil. Cel mai frecvent este vorba de neoplazii, cum ar fi mezotelioamele, însă şi revărsate pleurale, sau apariţia de noduli pleurali. Mezotelioamele apar în general la 20-40 de ani de la expunerea iniţială la azbest. Deşi afecţiunea este gravă, în prezent reducerea utilizării azbestului pare a fi diminuat apariţia acestora. Totuşi, durata lungă de evoluţie asimptomatică a bolii face ca azbestoza să rămână în continuare o importantă problemă de sănătate.
În prezent, diagnosticul de azbestoză se stabileşte în prezenţa a minimum trei factori: antecedente de expunere la azbest, prezenţa de modificări radiografice (care să sugereze fibroza pulmonară), modificări obiective pre- zente la examenul fizic, prezenţa ralurilor pulmonare, absenţa altor cauze de apariţie a fibrozei pulmonare.
Este evident că expunerea la azbest este principala problemă de sănătate a omenirii, o problemă care trebuie pusă pe ordinea de zi a fiecărei ţări şi al fiecărui executiv, o problemă care trebuie să ocupe un loc prioritar în activităţile de prevenire.
Azbestul trebuie să continue să fie pentru stat şi pentru angajator principala preocupare privind prevenirea riscurilor de îmbolnăvire a lucrătorilor.
La Conferinţa Europeană privind pericolele azbestului, care s-a desfăşurat în 2003 la Dresda şi la care au participat reprezentanţi din diferite ţări europene şi î-nalţi oficiali ai Comisiei Europene s-a atras atenţia asupra faptului că legislaţia europeană interzice comercia- lizarea şi utilizarea produselor sau substanţelor care conţin azbest, încă din anii 1990. Nu toate ţările Uniunii Europene iau în serios însă pericolul îngrozitor pe care îl prezintă pentru sănătatea populaţiei azbestul. Printre ele se regăseşte şi România.

Un oraş care poartă numele morţii
Locuitorii unui orăşel din Canada au cerut schimbarea numelui localităţii lor. Insistenţa acestora este poate greu de înţeles dacă nu ştii numele oraşului - Asbestos! Odată, acest nume te ducea cu gândul la materialul minune care a revoluţionat industria mondială, la materialul indestructibil care putea fi folosit la orice şi, slavă domnului, era. De la construcţii, la instalaţii şi până la industria auto. Pentru oamenii de odinioară, numele oraşului era similar cu cel al unei localităţi unde se trăia bine din muncă grea, dar cinstită.
Munca a rămas aceeaşi, fiindcă statul canadian nu a renunţat la profit, numai că numele, Asbestos (Azbest), are acum cu totul alte conotaţii. El este pentru oamenii de astăzi similar cu boala, cu cancerul, cu o moarte prematură în chinuri.
În imediata apropiere a oraşului a funcţionat zeci de ani cea mai mare mină de azbest din lume, mina Jeffrey, care a fost şi cel mai mare angajator din această zonă. Aici în anul 1949 s-a declanşat cea mai mare grevă din minerit, o grevă care a făcut ca această zonă să devină un punct de reper pe harta mişcărilor sindicale. O zonă în care cancerul a făcut şi mai face încă ravagii şi care acum este un alt reper, cel al zonelor cu mortalitatea cea mai ridicată datorată bolilor cauzate de azbest.
Cei 7000 de locuitori ai orăşelului, situat în estul provinciei Quebec, sunt împărţiţi în prezent în două tabere. Unii care cred că numele oraşului trebuie schimbat, iar alţii care susţin că numele nu reprezintă un pericol pentru localitate. Nici numele, nici mina de azbest.
Un oficial local declara chiar că frica iraţională a locuitorilor şi a celor ce vin în oraş nu este decât o fobie indusă de anumite persoane interesate.
Faptul însă că unii oameni vor să schimbe numele oraşului în care s-au născut, fiindcă nu prea mai vine nimeni din afară în localitatea lor, spune multe. Spaima există şi ea are un suport real. Azbestul ajuns prin inhalare în corpul omenesc duce inevitabil la moarte. Nu există tratamente şi nici alte metode pentru a schimba ceva în acest sens.

O plajă de... azbest
Una dintre cele mai frumoase şi mai căutate plaje ale lumii este plaja Nonza din nordul insulei Corsica. Aici marea are o culoare minunată, este de o transparenţă perfectă, iar nisipul aproape negru este uluitor de fin. Dar şi mai uluitor este faptul că tot acest nisip nu este natural, el provenind de la o mină de azbest din imediata apropiere a plajei.
Oficialii insulei insistă asupra studiilor care demonstrează, în opinia lor, nepericulozitatea nisipului, aducând ca argument şi numărul mare de localnici care vin aici cu copii la îmbăiat şi la plajă.

Anglia, în centrul scandalului
Marea Britanie este considerată ţara Uniunii Europene cu cel mai mare număr de decese provocate de inhalarea de azbest. Medicii britanici estimează că peste 3.500 de britanici mor anual în urma unor forme de cancer cauzate de azbest şi precizează că numărul afecţiunilor de acest tip este în creştere, azbestul fiind un material utilizat excesiv în anii ’80 de antreprenorii din domeniul construcţiilor, în special în suburbiile Londrei. Din cauza acestei rate a mortalităţii în creştere, autorităţile britanice au interzis importul şi utilizarea majorităţii produselor pe bază de azbest. Mai mult, primarii marilor aglomerări urbane din Marea Britanie au fost obligaţi să întocmească un registru al imobilelor la a căror construcţie s-a folosit azbest, fiind alocate fonduri tot mai mari pentru decontaminarea acestor clădiri.

Canada continuă politica profitului
Cu toate interdicţiile internaţionale, autorităţile canadiene refuză să-şi închidă minele de azbest, care încă funcţionează în provincia Quebec. Quebec-ul este, de fapt, al doilea producător de azbest din lume, după Rusia, iar activitatea de minerit este în custodia statului, beneficiind de bugete generoase. Canada exportă azbest în China şi state sărace din lumea a III-a. În 1999 autorităţile canadiene au contestat la Organizaţia Mondială a Comerţului decizia Franţei de a interzice importurile de azbest canadian, însă a pierdut procesul, contrar aşteptărilor, având în vedere că, până atunci, în procese similare, oficialii OMC încurajau operaţiunile de im- port-export de orice natură.

SUA declanşează valul proceselor
În SUA se estimează că peste 10.000 de decese sunt cauzate anual de inhalarea de azbest, majoritatea celor răpuşi de cancer pulmonar provocat de fibrele de azbest având sub 50 de ani. Din păcate, cu toate că există o opinie aproape unanimă a Departamentului de Sănătate al SUA că azbestul e vinovat pentru numărul în creştere de cazuri de cancer pulmonar, până în prezent Agenţia pentru Protecţia Mediului nu a instituit o interdicţie clară legată de utilizarea sau comercializarea azbestului.
Conform unui studiu făcut anul trecut de publicaţia americană American Journal of Respiratory Medicine, peste 1,3 milioane de americani care lucrează în domeniul construcţiilor sunt viitori „candidaţi“ la un diagnostic de cancer pulmonar. Din fericire, în SUA exista deja o tradiţie în ceea ce priveşte procesele în care se solicită despăgubiri pentru afecţiuni cauzate de azbest, prima acţiune de acest fel fiind promovată în instanţă în anul 1929. În iunie 1982, James Cavett, un fost muncitor în construcţii, pensionat pe motive medicale, a câştigat cea mai mare despăgubire stabilită vreodată într-un proces de despăgubire pentru afecţiuni produse de azbest - 2,3 milioane de dolari, la care s-au adăugat ca daune colaterale alte 2,3 milioane de dolari. Acest caz, destul de mediatizat, a fost urmat de o „frenezie judiciară“, numeroşi muncitori din domeniul construcţiilor făcându-şi radiografii pulmonare, cu scopul de a dovedi ulterior, în instanţă, că au fost afectaţi de expunerea la fibre de azbest. În peste 65% din aceste cazuri, medicii au confirmat faptul că, într-o proporţie mai mică sau mai mare, existau depuneri de azbest la nivel pulmonar.
Odată ce au existat precedente judiciare clare, iar despăgubirile solicitate de cei afectaţi de inhalarea de azbest au crescut, mai multe companii producătoare, care obţinuseră în timp scurt profituri foarte mari, au solicitat declanşarea procedurilor de faliment. A rămas celebru cazul companiei Manville Corporation, mare producătoare de azbest, care a cerut iniţierea procedurii de faliment în august 1982, deşi avea profituri de ordinul sutelor de milioane de dolari. Fondatorul companiei, John Manville, era în acel moment unul dintre cei mai bogaţi oameni din America, ocupând locul 181 în topul Forbes 500. Prin solicitarea falimentului, conducerea companiei dorea însă să se pună la adăpost, fiind chemată în instanţă în peste 16.500 de procese în care se solicitau despăgubiri pentru afecţiunile provocate de az- best. Unul dintre procurorii care s-au ocupat de aceste cazuri, Ron Motley, declara ulterior că, în opinia sa, conducerea Manville Corporation se face vinovată de cel mai mare genocid corporatist din istorie, susţinând că, de fapt, compania deţinea încă din anii ’70 dovezi certe legate de efectul nociv extrem al azbestului, dar că a preferat să le ţină ascunse, pentru a nu-i fi afectate profiturile.
În prezent, procesele legate de expunerea la azbest sunt considerate cea mai longevivă şi scumpă odisee judiciară. Peste 6.000 de companii care au produs sau au vândut azbest sunt date în judecată de către 600.000 de persoane afectate. Multe din aceste procese însă nu vor avea nicio finalitate, pentru că majoritatea companiilor mari producătoare de azbest şi-au declarat falimentul încă din anii ’90, managerii acestora împărţindu-şi profiturile grase şi punându-se la adăpost de eventualele despăgubiri stabilite în justiţie.

Azbest în praful de la WTC
După evenimentele din 11 septembrie 2001 de la World Trade Center, din cei 14 câini care au lucrat împreună cu pompierii pentru găsirea supravieţuitorilor, opt au murit la scurt timp în urma intoxicaţiilor cu azbest.
Testele medicale efectuate ulterior au constatat existenţa unor mari cantităţi de azbest în praful care a rezultat în urma prăbuşirii turnurilor.
Mulţi dintre cei ce au participat la lucrările de evacuare a resturilor şi mulţi locuitori din zonă au acuzat mari probleme respiratorii. Agenţia de mediu din Statele Unite (EPA) a fost chemată în instanţă de un mare număr de oameni, pentru că a susţinut că praful de la WTC a fost „sănătos“.
Declaraţie comună în Asia
Pe data de 22 mai 2009 a fost semnată la Hong Kong o declaraţie comună a tuturor statelor din Asia pentru interzicerea totală a folosirii tuturor formelor de azbest şi pentru prevenirea bolilor legate de azbest. În ultimii ani, deşi s-au înregistrat progrese importante în reducerea cantităţilor de azbest folosite în industrie şi în construcţii, în Asia numai două state, Japonia şi Coreea de Sud au interzis total folosirea acestuia.
În ciuda acestor progrese, cantităţi mari de azbest continuă să intre pe pieţele asiatice din Canada, Brazilia şi Rusia, ţări mari producătoare de azbest, care înregistrează astfel profituri uriaşe în condiţiile în care lucrătorii din Asia, victime ale azbestului, nu primesc nici tratamente medicale specifice şi nici compensaţii materiale.
În Asia, toate aceste ţări continuă să promoveze propaganda care susţine că anumite forme de azbest pot fi folosite în siguranţă în „condiţii controlate“.
Ceea ce s-a reuşit la Hong Kong a fost coalizarea împotriva acestor ţări a asociaţiilor victimelor, a sindicatelor, a organizaţiilor patronale, a cercetătorilor, avocaţilor, şi a tuturor organizaţiilor relevante din Asia.

Africa a intrat în istoria medicinii
Africa de Sud a fost singura ţară din lume în care
s-au exploatat toate cele trei tipuri principale de azbest - crocidolit, amosit şi crisolit.  Exploatarea industrială a azbestului a început aici în 1893 şi a continuat până în 1996, când s-a închis ultima mină.
În Africa, din cauza condiţiilor inumane de muncă şi a folosirii în subteran a maşinilor de găurit cu aer comprimat, numărul cazurilor de îmbolnăviri a depăşit toate recordurile. Cazurile de mezoteliom de aici sunt cele mai citate în tratatele de medicină a muncii.

România, o ţară cu efect întârziat
Prin HG nr. 124/2003 s-a încercat o palidă reglementare în domeniul azbestului.
Azbestul a fost scos, în data de 15 aprilie 2006, în afara legii. Depozitelor de materiale de construcţie şi magazinelor de desfacere a acestor genuri de produse li se interzice să mai deţină materiale care au în componenţă azbest. Prevederile legale, aliniate la cele ale Uniunii Europene, fac referire şi la producătorii şi im- portatorii de produse cu conţinut de azbest, care au avut obligaţia să găsească o modalitate de înlocuire a acestuia şi a produselor care îl conţin, până la data de 15 aprilie 2006.
Excepţie de la această regulă au făcut numai diafragmele care conţin azbest alb, folosite în instalaţiile de electroliză care, şi acestea, au mai putut fi utilizate numai până la 1 ianuarie 2008. Pentru a obţine date despre agenţii economici care utilizează azbest în activitatea lor, la nivel naţional a fost demarat un program de inventariere a produselor de acest tip care au fost puse pe piaţă în anul 2005, ca şi a deşeurilor cu un asemenea conţinut.
Ironic este faptul că în iunie 2006 Guvernul Tăriceanu a emis Hotărârea de Guvern nr. 734/2006, prin care s-a prelungit spre infinit folosirea azbestului în România, în condiţiile în care vorbim de un material indestructibil interzis de legislaţia europeană.
„Produsele care conţin azbest şi care au fost instalate sau se aflau în funcţiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viaţă al acestora“, se specifică în document.
În septembrie 2009, printr-un proiect de lege pentru care Guvernul intenţiona să-şi asume răspunderea, Statul îşi propunea să finanţeze, cu banii din taxa auto, înlocuirea tuturor acoperişurilor din azbest. Legea a rămas la stadiul de proiect, iar banii din taxa auto au luat alte direcţii.
Ca o consecinţă a acestei politici indecise care interzice, dar pemite în acelaşi timp comercializarea materialelor cu conţinut din azbest, am cerut şi am primit următoarea ofertă de preţ pe un site pe care se vindeau astfel de produse.
Răspunsul dat îl prezentăm în continuare:

„În urma cererii dvs., vă aducem la cunoştinţă că dimensiunile şi preţul pentru plăcile de azbest sunt următoarele:

Denumire produs                          U/M    preţ unitar  termen de
livrare
Placă azbest - 5x1000x1000mm  Buc.    70,00 lei      3 zile
Placă azbest - 6x1000x1000mm  Buc.    84,00 lei      3 zile
Placă azbest - 8x1000x1000mm  Buc.  112,00 lei      3 zile“.
ecologic