Coca-Cola Hellenic România: „High Bay“, primul depozit complet automatizat din România
23 May 2011 - 01:55 PM Dezvoltare durabilăAflat la cea de-a cincea ediţie, evenimentul „Săptămâna Europeană a Energiei Durabile“ (EUSEW) este evenimentul principal al anului pentru problemele legate de energie durabilă, în contextul în care Europa se îndreaptă spre ţintele UE legate de energie şi climă stabilite pentru 2020. Sute de evenimente sunt planificate în Europa, 38 fiind susţinute doar de Coca-Cola Hellenic, unul din cei mai mari îmbuteliatori şi distribuitori de produse „The Coca-Cola Company“ din lume, care a implementat măsuri inovatoare pentru eficienţa energetică în toate cele 77 de fabrici de îmbuteliere şi se încadrează în ţintele propuse de a-şi reduce emisiile de CO2 cu până la 20% (în termeni absoluţi) până în 2020.
Prima ţară selectată din Grupul Coca-Cola Hellenic pentru a implementa programul de dezvoltare a centralelor de cogenerare a fost România. Centrala a fost construită la Ploieşti, unde se află cea mai mare fabrică de îmbuteliere din Grupul Coca-Cola. Investiţia totală pentru această centrală a fost în valoare de 16 milioane de euro.
De asemenea, în cadrul fabricii de îmbuteliere de la Ploieşti, Coca-Cola Helenic România beneficiază din anul 2009 de un mega depozit automatizat, depozitul High Bay, care asigură depozitarea modernă pentru produsele companiei şi deţine capacitate pentru viitoarele creşteri de producţie.
„La un an de la inaugurarea High Bay - care a reprezentat o premieră în România - suntem mândri să putem comunica rezultatele obţinute, care reconfirmă acţiunile susţinute ale companiei în ceea ce priveşte economisirea energiei în procesul de producţie. Prin acţiunea organizată în cadrul Săptămânii Energiei Durabile, Coca-Cola Hellenic îşi propune, încă o dată, să crească gradul de conştientizare cu privire la importanţa reducerii emisiilor de CO2 din utilizarea energiei în România“, a declarat Mugurel Rădulescu, Public Affairs & Communications Manager Romania & Republic of Moldova, Coca-Cola Hellenic.
Ramona Preda

Alte articole in rubrica Dezvoltare durabilă
-
Desalinizarea apei, o industrie dăunătoare pentru mediu
12 February 2019 - 01:54 PMUn studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea Națiunilor Unite arată că cele aproape 16.000 de stații de desalinizare a apei existente l ...
-
Munţii Făgăraş pot deveni un model de conservare a biodiversităţii şi de dezvoltare sustenabilă
12 February 2019 - 01:39 PMInstitutul de Biologie Bucureşti al Academiei Române a organizat la finele anului trecut în parteneriat cu Fundaţia Conservation Carpathia conferi ...
-
Poluarea cu plastic din Arctica ia proporții îngrijorătoare
12 February 2019 - 01:18 PMCercetătorii au înregistrat concentrații mari de particule de microplastic nu doar în apele, ci și în gheața și zăpada Arcticii. EUobserver a ...
-
Silvicultorii suceveni „investesc“ în animalele sălbatice
11 February 2019 - 02:02 PMSilvicultorii din județul Suceava au cumpărat hrană şi sare pentru vietățile sălbatice. Începând din noiembrie anul trecut, lucrătorii silvi ...
-
„2030 începe acum“: Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 a fost lansată oficial
08 January 2019 - 04:33 PMDepartamentul Guvernului pentru Dezvoltare Durabilă a lansat pe10 decembrie 2018 Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030. ...
-
Un incinerator de deșeuri într-o capitală aflată în infringement pentru calitatea aerului
08 January 2019 - 02:57 PMPe ordinea de zi a ședinței din 12 decembrie 2018 a Consiliului General al Primăriei Capitalei (CGPMB) a fost adăugată, cu doar o zi înainte, de ...
-
Proiect ambițios: un pod de 2 km peste Dunăre
07 January 2019 - 02:36 PMCompania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a depus cererea de finanțare din fonduri europene nerambursabile a Podului Brăila, ce ...
-
500.000 de hectare de păduri nerecunoscute pot fi distruse oricând
07 January 2019 - 02:29 PMWWF România a emis un comunicat în care avertizează că multe păduri din România nu sunt recunoscute oficial și ca urmare nu sunt păzite, îngr ...
-
Romsilva împădurește încă 1.100 de hectare
07 January 2019 - 02:16 PMPeste 1.100 hectare de teren vor fi împădurite în perioada următoare cu aproximativ 3,7 milioane de puieți în cadrul celei de-a doua campanii di ...
-
Inventarul Forestier: cifre îmbucurătoare
07 January 2019 - 02:10 PMRezultatele Inventarului Forestier Național - Ciclul II au fost recent anunțate. Primul ciclu al Inventarului Forestier Naţional (IFN) s-a desfăș ...
-
Raport WWF: Populațiile globale de specii de vertebrate au scăzut în medie cu 60% în 40 de ani
11 December 2018 - 01:32 PMWorld Wide Fund for Nature a publicat un raport prin care solicită oamenilor, companiilor și guvernelor să se mobilizeze și să realizeze un acord ...
-
LIFE: Un sfert de miliard de euro pentru mediu și politici climatice
11 December 2018 - 01:27 PMComisia Europeană a aprobat un pachet de investiții în valoare de 243 milioane euro din bugetul Uniunii Europene pentru proiecte din programul LIFE ...
-
Conservarea biodiversităţii se poate face numai prin dezvoltarea durabilă a localităţilor
11 December 2018 - 01:19 PMCoaliția Natura 2000, care reunește 20 de organizații neguvernamentale din domeniul conservării naturii, a lansat o lucrare care se dorește a fi ...
-
Un nou scandal a apărut între membrii Asociaţiei Agent Green şi Romsilva
11 December 2018 - 12:56 PMÎn lunga serie de conflicte dintre Asociația Agent Green și Societatea Romsilva s-a declanșat de curând un nou scandal. ONG-ul îi acuză pe cei ...
-
Programe comune România-Ucraina
10 December 2018 - 02:15 PMComisia Europeană a aprobat patru proiecte propuse pentru finanțare prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020. ...