Calitatea apei este excelentă în majoritatea locurilor de îmbăiere din Europa - Eco-life | Ecologic

Eco-life

Calitatea apei este excelentă în majoritatea locurilor de îmbăiere din Europa

01 August 2014 - 12:57 PM Eco-life

Navagio, Zakynthos, GreciaÎn 2013, apa din majoritatea plajelor, râurilor şi lacurilor europene a fost în general de bună calitate, 95% dintre ele îndeplinind cerinţele minime. Apele de coastă înregistrează un uşor avantaj în ceea ce priveşte calitatea, în comparaţie cu apele interioare.

Dacă ar fi să se realizeze un clasament, locurile de îmbăiere cele mai bune sunt cele situate în Cipru şi Luxemburg, ele primind calificativul „excelent“. În clasament ele sunt urmate de locurile de îmbăiere din Malta (99%  primind calificativul „excelent“), Croaţia (95%) şi Grecia (93%). La celălalt capăt al clasamentului, ţările cu locurile de îmbăiere cele mai slabe calitativ sunt cele din Estonia (6%), Olanda (5%), Belgia (4%), Franţa (3%), Spania (3%) şi Irlanda (3%).

Potrivit celui mai recent raport anual referitor la calitatea apei de îmbăiere publicat de către Agenţia Europeană de Mediu, au fost examinate şi incluse în statistici peste 22.000 de locuri situate în Uniunea Europeană şi Elveţia şi, pentru prima oară, şi în Albania. Concomitent cu raportul, Agenţia Europeană a făcut publică şi o hartă interactivă cu ajutorul căreia se poate vizualiza mai facil calitatea apei de îmbăiere de-a lungul continentului.

Referitor la apele situate în România, raportul include 50 de locuri de îmbăiere, toate fiind considerate satisfăcătoare şi încadrându-se în standardele utilizate pentru evaluarea calităţii.

Janez Potočnik, comisarul european pentru mediu a arătat că „este un lucru bun faptul că apele pentru îmbăiere din Europa continuă să se încadreze într-un standard ridicat. Nu ne putem complace să nu urmărim acest indicator pentru o resursă atât de importantă. Trebuie să ne asigurăm în continuare că atât apa de îmbăiere, cât şi apa potabilă beneficiază de protecţia de mediu adecvată“.

„Calitatea apei de îmbăiere de pe continent s-a îmbunătăţit în mod constant în ultimele două decade. Canalizările nu se mai deversează în apele interioare şi de coastă. Provocările actuale sunt cauzate de poluările pe termen scurt cauzate de inundaţiile din timpul precipitaţiilor abundente. Ele pot determina blocarea sistemelor de canalizare, care duce la deversarea în apele interioare şi de coastă a bacteriilor fecale şi a deşeurilor generate de activităţile agricole“, a subliniat Hans Bruyninckx, director executiv al Agenţiei Europene de Mediu.

Plajele europene sunt monitorizate de către autorităţile locale. Atât primăvara, cât şi pe timpul sozonului estival se colectează probe care sunt supuse analizelor. Pe baza rezultatelor obţinute, apele sunt încadrate în categorii calitative: „excelent“, „bună“, suficient de bună“ sau „slabă“. Analizele urmăresc prezenţa a două tipuri de bacterii în apă, provenite din canalizare, respectiv din fermele de animale.

Calificativele nu iau în considerare poluările naturale, cauzate de mediul însăşi sau de precipitaţii, dar s-au tras deja semnale de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă scăderea calităţii apelor cauzată de fenomenul de încălzire globală, de poluare, de pescuitul excesiv şi de fenomenul de acidificare.

ecologic



Alte articole in rubrica Eco-life