Ediţia a III-a a „ECOlimpiadei Elevilor“ şi-a premiat câştigătorii! - Eco-life | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Eco-life

Ediţia a III-a a „ECOlimpiadei Elevilor“ şi-a premiat câştigătorii!

02 July 2015 - 10:02 AM Eco-life

Festivitatea de premiereProiectul educaţional „ECOlimpiada Elevilor“ şi-a desemnat câştigătorii în urma analizării a circa 9000 de compuneri despre colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor de ambalaje realizate de către elevii din clasele a III-a din 45 de localităţi din România. La implementarea acestui proiect au participat 351 de cadre didactice.

Pentru al treilea an consecutiv, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi cu susţinerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a adus proiectul educaţional „ECOlimpiada Elevilor“ în şcolile din România, unde aproximativ 9000 de elevi şi 351 de cadre didactice au avut parte de aceeaşi experienţă educaţională completă şi inedită.

„Vrem să creăm adevărate comunităţi responsabile faţă de deşeurile de ambalaje. Investiţiile pe care le facem în serviciile de gestiune a deşeurilor nu ar fi complete fără investiţia în educaţia tinerei generaţii. Aşa cum suntem deschizători de drumuri în colectarea separată, suntem şi promotorii unor programe de educare cu impact real, laborioase dar atractive pentru copii. De asemenea, le mulţumim cadrelor didactice pentru implicarea de care au dat dovadă în cadrul acestui proiect“, a declarat Sorin Popescu, directorul general al Eco-Rom Ambalaje.

Prima şi cea mai importantă componentă este cea didactică, aceasta urmărind educarea elevilor şi stimularea interesului lor faţă de procesul de colectare separată, ca mijloc de prezervare a mediului înconjurător. De aceea, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Ambalaje şi Mediu, a realizat în anul 2008 un manual opţional pentru clasele a III-a şi a IV-a din care elevii învaţă despre reciclarea ambalajelor de hârtie, sticlă, plastic şi metal. Fiecare lecţie este urmată de exerciţii şi teme care îi ajută pe copii să îşi evalueze cunoştinţele şi să pună în practică informaţiile alături de familie şi prieteni.

Festivitatea de premierePrezent la eveniment, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu a declarat: „Ne dorim ca elevii să devină adulţi responsabili pentru viitorul lor, să se implice pe termen lung în acţiuni de protejare a mediului şi să utilizeze resursele într-un mod sustenabil. Dar avem nevoie ca şi generaţiile actuale să facă progrese cât mai rapide în schimbarea comportamentului şi suntem convinşi că astfel de programe schimbă atitudinea părinţilor. Cu toţii trebuie să învăţăm «manualul reciclării ambalajelor» şi să îl punem imediat în practică“.

Pentru elevii participanţi, competiţia „ECO- limpiada elevilor“ a reprezentat un demers important în crearea unei educaţii ecologice, datorită celor două componente integrante: cea didactică prin auxiliarul curricular „Învăţăm să reciclăm ambalajele“ şi cea competiţională, în cadrul căreia elevii au realizat câte o compunere, iar învăţătorii de la fiecare clasă au nominalizat-o pe cea mai bună şi au înregistrat-o pe site-ul www.colecteazselectiv.ro. În urma unui proces de evaluare complex, cele mai bune 25 de compuneri au fost selectate pentru a fi premiate.

Elevii s-au bucurat de susţinerea comunităţii din cele 45 de localităţi participante prin numărul de voturi unice acordate compunerilor. Ultima departajare din punct de vedere al originalităţii, respectarea normelor de redactare şi a temei propuse a fost făcută de un juriu alcătuit din reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Eco-Rom Ambalaje.

„Susţinem cu deschidere programe educaţionale precum «ECOlimpiada elevilor», care reprezintă un ghid valoros în conturarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător. Ne bucurăm să vedem implicarea, într-un număr din ce în ce mai mare, a elevilor, precum şi pasiunea cadrelor didactice care desfăşoară activităţi extracurriculare de ecologie şi protecţie a mediului, apreciind importanţa acestora pentru o dezvoltare completă a copiilor şi tinerilor“, a mai precizat Sorin Mihai Câmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

De asemenea, la festivitatea de premiere a participat şi Carmen Moldovan, preşedintele Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, prezenţa acesteia devenind astfel una tradiţională. „Mă bucur să mă aflu din nou printre premianţii «ECOlimpiadei elevilor». Continuarea programelor de succes creează premisa schimbărilor rapide pe care ni le dorim în domeniul deşeurilor. Formarea unei societăţi româneşti a reciclării constă în gestul fiecăruia dintre noi, un gest simplu care, deprins de la vârste fragede, se va menţine cu siguranţă“, a subliniat deputatul.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ a fost ales pentru ceremonia de premiere datorită spaţiului educativ special, care îmbină istoria, cultura şi pasiunea celor 25 de premianţi pentru ştiinţele naturii.

Eco-Rom Ambalaje este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii care activează în România şi care au luat iniţiativa implementării sistemului de responsabilitate a producătorului şi importatorului în ţara noastră. Acest sistem are ca scop îndeplinirea obligaţiilor de reciclare a deşeurilor de ambalaje care revin producătorilor şi importatorilor care pun pe piaţă produse ambalate.

Eco-Rom Ambalaje şi-a început activitatea în anul 2004 cu 81 de companii care au aderat la sistemul organizaţiei şi a terminat anul 2014 cu 3.056 de companii responsabile în portofoliu. Astfel, anul trecut aportul industriei s-a ridicat la 43.440.065 milioane de lei.

Festivitatea de premiere

În perioada 2005-2006 Eco-Rom Ambalaje a demarat primele proiecte pilot din România dedicate colectării separate a deşeurilor de ambalaje generate în gospodăriile populaţiei din 14 localităţi, prin intermediul a câte 10 puncte de colectare în fiecare oraş. Ulterior a realizat un model de parteneriat cu autorităţile locale şi operatorii de salubritate, parteneriate care s-au extins anual, la finalul anului 2014 cuprinzând 527 de localităţi. În cadrul acestor parteneriate, Eco-Rom Ambalaje a oferit autorităţilor locale peste 20.000 de containere, sprijină financiar serviciile de gestiune a deşeurilor şi realizează campanii de informare locale şi naţionale.

Organizaţia Eco-Rom Ambalaje implementează şi dezvoltă în România un sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje generate în sectoarele industrial-comerciale, cât şi în gospodăriile populaţiei (sistemul cu containere şi saci), care contribuie semnificativ la realizarea ţintelor de colectare şi reciclare impuse ţării noastre de către Uniunea Europeană.

Ramona Buciu



Alte articole in rubrica Eco-life