ECOTIC BAT ne arată din nou că și cei mici fac fapte mari: a început ediția a VI-a a campaniei de eco-educație dedicată grădinițelor - Eco-life | Ecologic

Eco-life

ECOTIC BAT ne arată din nou că și cei mici fac fapte mari: a început ediția a VI-a a campaniei de eco-educație dedicată grădinițelor

05 April 2018 - 04:36 PM Eco-life

Şi cei mici fac fapte mariLa cea de-a șasea ediție, campania ECOTIC BAT „Și cei mici fac fapte mari!“, adresată grădinițelor din toată țara, oferă informații și materiale care sprijină educația ecologică a celor mici și încurajează în același timp colectarea corectă a bateriilor și acumulatorilor uzați.

Și cei mici fac fapte mari, 2017:
 186 de grădinițe;
 1,85 tone DBA colectate;
 24.000 de preșcolari implicați.

ECOTIC BAT se adresează celui mai tânăr public al său - copiii de grădiniță - cu mesaje dedicate transmise de un personaj simpatic și cu mare priză la cei mici: Ecoterrianul. Totul se întâmplă în cadrul campaniei dedicate grădinițelor, ajunsă la cea de-a șasea ediție, „Și cei mici fac fapte mari!“.
Miza acestei campanii este educarea timpurie a noii generații în ceea ce privește comportamentul responsabil față de mediu. Grădinițele care se înscriu în proiect primesc un set de materiale potrivite pentru susținerea unor ore de educație ecologică pentru ca cei mici să înțeleagă ce înseamnă deșeurile de baterii și acumulatori, ce conțin acestea și de ce este important ca bateriile uzate să nu ajungă la groapa de gunoi, ci la reciclare.
Copiii află despre substanțele toxice, despre materiile prime valoroase care se pot recupera din deșeuri și aduc de acasă bateriile uzate pentru a le preda în recipientele puse la dispoziție de ECOTIC BAT. În tot acest proces ajung să se implice și părinții și prietenii celor mici, iar mesajul și informațiile se răspândesc în comunitate.
Pentru mai multe detalii, accesați www.ecotic.ro.

ECOTIC



Alte articole in rubrica Eco-life