Bistrițenii au fost rugați să ajute berzele - Eco-life | Ecologic

Eco-life

Bistrițenii au fost rugați să ajute berzele

05 April 2018 - 04:48 PM Eco-life

Au sosit berzeleAgenția pentru Protecția Mediului (APM) Bistrița-Năsăud a cerut sprijinul cetățenilor pentru a salva berzele revenite din țările calde în luna martie, când frigul le-a făcut imposibilă găsirea hranei. „Primele berze s-au întors în județul Bistrița-Năsăud, însă au fost surprinse de zăpada căzută în ultimele zile. Ele trebuie să îndure frigul și foamea (…), cunoscut fiind faptul că se hrănesc cu animăluțe vii, ori acest tip de hrană este imposibil de găsit în condițiile în care gerul a înghețat lacurile, iar câmpiile sunt acoperite cu zăpadă înghețată“, se arată într-un comunicat de presă al APM Bistrița-Năsăud.
Agenția pentru Protecția Mediului din județ a preluat apelul Societății Ornitologice Române și i-a rugat pe bistrițeni să ofere berzelor pește sau carne crudă tăiată cuburi, iar dacă găsesc păsări înghețate să le adăpostească într-o anexă a gospodăriei. În cazul în care observă că berzele sunt rănite, cetățenii au fost rugați să cheme urgent un veterinar.

ecologic



Alte articole in rubrica Eco-life