GRIJA FAŢĂ DE NOI... - Eco-life | Ecologic

Eco-life

GRIJA FAŢĂ DE NOI...

09 February 2010 - 07:40 PM Eco-life

pollutec-paris-018_lr2„La începutul celei de-a 316-a rotaţii complete a Pământului în jurul Astrului Soare cel dătător de viaţă şi abundenţă, în care cu greu reuşit-a să răzbată cu razele sale prin ceaţă şi negura creată cu voia şi fără de voia OMULUI, cele două mari Puteri cu drept de viaţă şi de moarte una asupra celeilalte - MEDIUL
NATURAL şi FIINŢA UMANĂ - s-au hotărât să fraternizeze întru bunăstare şi grijă reciprocă”, aşa începe „Tratatul de grijă reciprocă“ pe care un număr de 182 de „Fiinţe Umane“ au hotărât să îl semneze şi să îl respecte.
Dorinţa de responsabilizare a cât mai multor oameni, într-un fel în care să îi determini să îşi dorească să facă parte din grupul celor care vor să salveze atât cât se mai poate din Mediul Natural, a fost primul prag peste care a trebuit să treacă cei care au iniţiat acest proiect. Astfel s-au hotărât să editeze un „Tratat de grijă reciprocă“ prin semnarea căruia fiecare dintre cei care l-au citit au luat singuri decizia dacă îşi doresc să facă parte din a-cest proiect sau nu.
Dorinţă, iniţiativă (dacă se poate vorbi despre aşa ceva într-un domeniu vechi de când lumea), abnegaţie, imaginaţie, spirit de echipă, putere de convingere şi, nu în ultimul rând, credinţa că fiecare dintre noi poate să facă ceva prin care vom putea să
avem „Aer Curat“, „Verdeaţă“ şi „Soa-re“ atât timp cât dorinţa de a trăi este „Verde“, este ceea ce i-a animat pe iniţiatorii acestui proiect.
„Care about me“ este numele
acestui proiect, care s-a „născut“ în cadrul companiei British American Shared Services Europe la data de 14 Noiembrie 2009.
Prin motto-ul „Care about me, I care about you“, echipa de proiect doreşte să responsabilizeze şi să îi aibă alături doar pe aceia care într-adevăr cred că stă în puterea noastră să devenim
„Fiinţe Umane“.
pollutec-paris-013_rrPrin această responsabilizare ne propunem reducerea volumului de e-nergie electrică şi hârtie consumate, precum şi colectarea şi reciclarea hârtiei şi a plasticului.
În acest sens, au fost semnate contracte cu firme care au ca obiect de activitate reciclarea materialelor, iar cu banii obţinuţi în urma acestui proces vor fi cumpăraţi puieţi care vor fi plantaţi în parcuri.
British American Shared Services Europe a pus la dispoziţia angajaţilor „instrumentele“ necesare pentru a-i ajuta să înţeleagă mesajul pe care doreşte să îl transmită:
• în spaţiul de birouri au fost amplasate tocătoare de hârtie şi coşuri speciale pentru colectare selectivă, sub sloganul „Care about me and choose
correctly“;
• în dreptul fiecărui întrerupător electric a fost lipit câte un sticker cu mesajul „Who goes last must care about me“, pentru a-i aminti celui care rămâne ultimul în birou că trebuie să stingă lumina înainte de a pleca;
• copiatoarele au fost dotate cu cititor de carduri, pentru a se evita printarea inutilă a diverselor documente;
• au fost montate prese pentru PET-uri, care reduc dimensiunea sticlelor din plastic cu aproximativ 80% faţă de mărimea lor iniţială.
Pe lângă cele menţionate mai sus, în sediul
British American Shared Services Europe a fost implementat un sistem de stingere/aprindere a luminilor, setat să oprească în mod automat circuitul e- lectric începând cu orele 22 şi să îl repornească la ora 6 dimineaţa.
British American Shared Services Europe ţinteşte spre o diminuare cu cel puţin 15-20% a consumului de energie electrică şi a consumului de hârtie (ca urmare a introducerii controller-ului de e-lectricitate şi a cititoarelor de carduri pe imprimante), precum şi spre reciclarea a 70-75% din hârtia utilizată de angajaţii săi.
La nivel de companie, acţiunile pe care le implică proiectul se derulează sub coordonarea echipei departamentului Facilities, care promovează intens „acţiunea“ prin intermediul revistei interne, posterelor, materialelor promoţionale şi newsletterelor. În primă fază, programul este implementat la nivelul celor a-proximativ 200 de angajaţi.
British American Shared Services Europe îşi propune ca în viitorul apropiat să atragă cât mai multe „Fiinţe Umane“  în derularea  proiectului, înţelegând prin aceasta companii private, instituţii de stat, organizaţii non-guvernamentale, persoane fizice etc., mai cu seamă că prin iniţiativa „Care about me, I care about you“ compania vizează MEDIUL în termeni generici, fie el natural, social sau edu- caţional.
Cei care doresc să semneze „Tratatul de grijă reciprocă“ şi să devină „Fiinţe Umane“ ne pot contacta la adresele de email:
daniela_iurac@bat.com,
duglas_papanicu@bat.com.

Daniela Iurac,
Coordonator Proiect



Alte articole in rubrica Eco-life