Strategie europeană pentru spaţii naturale - Eco-life | Ecologic

Eco-life

Strategie europeană pentru spaţii naturale

09 April 2009 - 10:46 PM Eco-life

La începutul acestei luni, Parlamentul European a adoptat raportul privind spaţiile naturale din Europa, elaborat de Gyula Hegyi (PSE, Ungaria), prin care se cere CE să includă conservarea acestora printre priorităţile strategiei privind schimbările climatice.

În raport, europarlamentarii cer CE să definească noţiunea de spaţii naturale, făcând referire în special la aspecte precum serviciile ecosistemice, valoarea de conservare, schimbările climatice şi utilizarea durabilă. Conform acestui raport, Comisia ar trebui să elaboreze un studiu privind avantajele protecţiei spaţiilor naturale, în special în ceea ce priveşte consecinţele economice şi sociale ale pierderii biodiversităţii. Membrii PE consideră că zonele de spaţii naturale trebuie înscrise pe o hartă şi trebuie identificate imediat posibilele ameninţări. O finanţare specifică este necesară în special pentru reducerea fragmentării, gestionarea cu prudenţă a zonelor redevenite naturale, crearea de mecanisme şi programe de compensare, pentru sensibilizarea şi dezvoltarea înţelegerii de către publicul larg.

Aproape 46% din ansamblul spaţiilor terestre este încă «spaţiu natural». Pădurile ocupă aproape 33% din teritoriul statelor membre ale Spaţiului Economic European, ceea ce corespunde unei întinderi de 185 de milioane de hectare. Numai aproximativ 9 milioane de hectare ocupate de pădure (5% din totalul zonei forestiere) sunt considerate „virgine“. În România, suprafaţa ocupată de păduri este de 6.391.000 hectare (26,80% din suprafaţa ţării).

<!-- /* Font Definitions */ @font-face {font-family:Calibri; mso-font-charset:0; mso-generic-font-family:swiss; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610611985 1073750139 0 0 159 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:""; margin-top:0in; margin-right:0in; margin-bottom:10.0pt; margin-left:0in; line-height:115%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:Calibri; mso-fareast-font-family:Calibri; mso-bidi-font-family:"Times New Roman";} @page Section1 {size:8.5in 11.0in; margin:1.0in 1.25in 1.0in 1.25in; mso-header-margin:.5in; mso-footer-margin:.5in; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} -->

agerpres



Alte articole in rubrica Eco-life