200.000 de sloveni au ieşit la curăţenie
03 July 2010 - 05:45 PM Eco-life
Circa 200.000 de locuitori ai Sloveniei, adică 10% din populaţia acestei ţări membre a Uniunii Europene, au participat în cursul lunii aprilie la o amplă acţiune de înlăturare a deşeurilor, au anunţat organizatorii acestei acţiuni.
„Operaţiunea noastră, «Să curăţăm Slovenia într-o zi», a depăşit toate aşteptările“, şi-a exprimat bucuria Polonca Stritof, reprezentantă a organizaţiei Ecologişti fără frontiere. Potrivit ecologistei slovene, participarea la acţiune a depăşit în mod sigur 200.000 de persoane. Ea a făcut un apel la conducătorii auto să manifeste înţelegere în legătură cu ambuteiajele ce se pot produce din cauza transportării deşeurilor.
Organizatorii sloveni s-au inspirat dintr-o iniţiativă similară înregistrată în Estonia în mai 2008, la care participaseră circa 50.000 de persoane.
În Slovenia, obiectivul a fost de a colecta circa 20.000 de tone de deşeuri, din aproximativ 7.000 de locuri reperate din timp. Comisarul european pentru problemele mediului, slovenul Janez Potocnik, premierul sloven Borut Pahor şi majoritatea miniştrilor au participat la această mare „curăţenie de primăvară“, la fel ca şi o mulţime de oameni de toate vârstele. agerpres

Alte articole in rubrica Eco-life
-
Migraţia acvilelor ţipătoare mici a început
17 November 2010 - 04:34 PMToamna e bogată în evenimente nu doar pentru şcolari, ci şi pentru păsările migratoare. La mijlocul lunii septembrie începe migraţia Acvila ţ ...
-
SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂŢII Sonae Sierra încurajează folosirea mijloacelor de transport sustenabile
16 November 2010 - 04:42 PMSăptămâna Europeană a Mobilităţii este sărbătorită în intervalul 16 - 22 septembrie. Green Travel Plan („Planul de Transport Verde“) a f ...
-
Păstrează muzica. Reciclează restul!
12 September 2010 - 09:59 PMFestivalul „Folk You“ 2010, organizat în perioada 15-18.07.2010, conform tradiţiei în staţiunea Vama Veche, s-a desfăşurat anul acesta sub e ...
-
De Ziua Dunării, Savurăm Dunărea şi Delta
10 September 2010 - 02:57 PMAnul acesta, Ziua Internaţională a Dunării a fost sărbătorită la cea de-a doua ediţie a Festivalului Gastronomic şi Etnocultural «D’ale Gur ...
-
Dacă pedalezi, primeşti mâncare!
04 July 2010 - 10:32 PMUn hotel din capitala daneză se pregăteşte să ofere o masă gratuită clienţilor săi dacă aceştia vor furniza electricitate pedalând pe bicic ...
-
Arheologii au ajuns la concluzia că populaţia Maya realiza construcţii ecologice
04 July 2010 - 10:22 PMUn grup de arheologi americani, în colaborare cu agenţia spaţială NASA au descoperit un întreg complex urban Maya construit după un sistem ecolo ...
-
3000 de tineri au participat la cea de a treia ediţie a caravanei educaţionale Guerilla Verde
24 May 2010 - 07:46 PMBucuresti, 31 martie 2010 – Săptămâna aceasta au avut loc la Brăila, Constanţa şi Bucureşti ultimele proiecţii ale celei de a treia ediţii ...
-
Caravana educaţională de film eco „Guerilla Verde“ caută ecologişti de gherilă!
26 April 2010 - 09:08 PMMarţi, 23 martie, a început la Bucureşti cea de a treia ediţie a caravanei educaţionale de film eco, Guerilla Verde. „Înrolările“ au încep ...
-
Fără OMG-uri în India
18 March 2010 - 08:39 PMCu toate că în India se cultivă bumbac din seminţe modificate genetic încă din anul 2002, se pare că de abia în acest an ar putea fi permisă ...
-
GRIJA FAŢĂ DE NOI...
09 February 2010 - 07:40 PM„La începutul celei de-a 316-a rotaţii complete a Pământului în jurul Astrului Soare cel dătător de viaţă şi abundenţă, în care cu greu ...
-
GRIJA FAŢĂ DE NOI...
09 February 2010 - 07:40 PM„La începutul celei de-a 316-a rotaţii complete a Pământului în jurul Astrului Soare cel dătător de viaţă şi abundenţă, în care cu greu ...
-
59 de proiecte finanţate prin „Programul Spaţii Verzi“
10 October 2009 - 04:23 PMUn total 59 de proiecte vor fi finanţate cu o sumă totală de 150.000 de euro în cadrul celor două componente ale programului Spaţii Verzi 2009, ...
-
Au reapărut somonii în Sena
28 September 2009 - 11:26 PMAcum 25 de ani, autorităţile franceze au demarat o amplă acţiune de curăţare a Senei, din cauza poluării accentuate şi a dispariţiei vieţii ...
-
Geneva: premiu eco pentru sediul ONU
28 September 2009 - 11:24 PMAdministraţia sediului ONU din Geneva a fost premiată de o organi-zaţie ecologică non-profit elveţiană pentru utilizarea în exclusivitate a com ...


















