Curăţenia de primăvară, ediţia Junior - Eco-life | Ecologic

Eco-life

Curăţenia de primăvară, ediţia Junior

08 May 2013 - 01:05 PM Eco-life

Curățenia de Primăvară în Grădina Botanică Bucureşti a continuat, în perioada 6-7 aprilie 2013, printr-o ediţie Junior, dedicată în exclusivitate celor mai mici prieteni ai naturii. Evenimentul s-a adresat celor mici, iar în cele două zile ale evenimentului au fost aşteptaţi aproximativ 200 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. Copiii au fost ajutaţi în activităţi, de către voluntarii Team Work şi de mascota Dero, Clăbucel. Fiecare grupă de copii a participat la câte un set de trei activităţi: mini-curăţenia de primăvară în unul dintre sectoarele Grădinii Botanice, la atelierul de plantare de seminţe şi îngrijire a plantelor şi la demonstraţia interactivă de baloane cu săpun. Copiii au avut ocazia de a învăţa să lucreze atât în echipă, cât şi individual, de a înţelege importanţa protejării mediului şi de a participa în acelaşi timp la activităţi practice şi distractive.     R. B.



Alte articole in rubrica Eco-life