Un nou raport european despre mediu şi sănătate - Eco-life | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Eco-life

Un nou raport european despre mediu şi sănătate

24 June 2013 - 03:58 PM Eco-life

SanatateaSănătatea umană şi bunăstarea sunt intim legate de calitatea mediului înconjurător. Acest principiu este recunoscut de zeci de ani de către factorii de decizie politică din Europa, iar în prezent stă la temelia propunerilor Comisiei Europene pentru cel de-al 7-lea Program de Acţiune pentru Mediu. Concluzia ultimului raport al Agenţiei Europene de Mediu este că nivelul de calitate a mediului s-a îmbunătăţit, însă în privinţa sănătăţii umane mai sunt multe de făcut.

Agenţia Europeană pentru Mediu a dat publicităţii în luna mai a.c. raportul cu titlul „Mediul şi sănătatea umană“, în colaborare cu Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, constituind o actualizare a raportului cu acelaşi subiect publicat în 2005.

În cei opt ani de la raportul precedent, contextul politic a evoluat, urmând în mod firesc modificările produse în abordarea politicilor de mediu, determinate de schimbările înregistrate. Probleme precum accentuarea efectelor schimbărilor climatice, asigurarea surselor de alimentare cu apă, valurile de căldură, riscurile privind inundaţiile, răspândirea potenţială a unor boli, toate acestea îşi lasă amprenta asupra modului de abordare a politicilor de urmat pe continent.

Raportul încearcă să prezinte cele mai pertinente probleme privind mediul, împreună cu implicaţiile politice pe care le presupun ele. Structura raportului a fost gândită în consecinţă.

Partea I-a se referă la evoluţia modului de înţelegere a corelaţiei dintre starea mediului şi sănătatea umană, de la legăturile simple, implicite sau izolate, până la interdependenţele cu o mare complexitate, care implică o multitudine de factori.

Partea a II-a este structurată în 11 capitole tematice, fiecare adresându-se unui anumit factor concret care afectează şi în prezent şi care va continua să afecteze şi în viitor sănătatea umană şi bunăstarea: este vorba despre expunerea la substanţele chimice, calitatea aerului exterior, calitatea aerului din clădiri, expunerea la radon, calitatea apei, nivelul de zgomot, expunerea la câmpuri electromagnetice, expunerea la radiaţii ultraviolete, nanotehnologia, accesul la infrastructura eco, respectiv efectele schimbărilor climatice.

Partea a III-a conţine unele proiecţii de viitor ale modului estimat de evoluţie a sănătăţii şi bunăstării umane.

Calitatea mediului s-a îmbunătăţit, dar provocările rămân

În ultimii zece ani, tendinţele politicilor relevante de mediu oferă o imagine mixtă. Poluarea aerului contribuie în continuare la îmbolnăviri şi la producerea de morţi premature în zonele urbane.

Sănătatea umană este în continuare periclitată de poluarea atmosferică transfrontalieră, iar ţintele propuse pentru calitatea surselor de apă nu au fost atinse în totalitate. Pentru alţi factori care afectează sănătatea umană (expunerea la substanţe chimice sau periculoase, pericolele naturale şi tehnologice) este dificil sau prea devreme de observat un progres concret.

Poluarea aerului şi a apei s-a redus, dar rezultatele încă nu sunt mulţumitoare. Zgomotul continuă să afecteze până la 40% din populaţia care trăieşte în zonele urbane. Expunerea răspândită la poluanţi şi multiple substanţe chimice ridică temeri privind sănătatea pe termen lung.

Până acum, problemele specifice de mediu au fost rezolvate prin măsuri concrete şi punctuale. Din nefericire însă, problemele complexe generate de o multitudine de factori nu mai pot fi rezolvate prin astfel de măsuri sau politici.

Cetăţenii din UE au o durată medie de viaţă mai mare decât în multe alte părţi ale lumii, dar calitatea vieţii se poate îmbunătăţi în continuare. Există o gamă de factori sociali care afectează în continuare calitatea vieţii. Aceştia cauzează diferenţe semnificative ale speranţei de viaţă între pături sociale, zone geografice, arii ocupaţionale. Cetăţenii Uniunii cu vârste cuprinse între 65 şi 74 ani reclamă perioade lungi de boală în continuare. Urbanizarea continuă şi din ce în ce mai accelerată poate agrava problemele de sănătate ale persoanelor vârstnice din unele zone. S-au avut în vedere concomitent şi statisticile şi estimările făcute de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Se înţelege din ce în ce mai bine faptul că sănătatea umană, mediul şi aspectele sociale sunt elemente cu o puternică interconectare. Unele statistici provenite din ţările europene indică faptul că populaţiile cu venituri scăzute trăiesc adeseori în zone cu o poluare accentuată, cu locuinţe de calitate scăzută, în apropierea unor zone industriale sau de depozitare a deşeurilor, cu acces limitat la zone verzi. Unele grupuri sociale dezavantajate suferă adesea efecte cumulate disproporţionate cauzate de mediul degradat, lipsa resurselor financiare şi lipsa educaţiei. Încă nu se ştiu prea multe despre efectul combinat al sănătăţii precare, mediului poluat şi stresului social accentuat. Inegalităţile sociale şi demografice la care se adaugă expunerea la factorii nocivi de mediu constituie stări inechitabile concretizate într-o distribuţie inegală a riscurilor de mediu.

Există o serie de probleme procedurale statistice care îngreunează realizarea unor tablouri complete la nivel continental. Există diferenţe în procedurile naţionale de definire a unor situaţii sau factori. Plecând de la acestea, modalităţile de abordare a problemelor în vederea identificării unor soluţii pot fi ineficiente sau dificile, pe măsură ce se înţeleg în profunzime interdependenţele dintre factorii multipli care afectează sănătatea grupurilor u-mane.

Propunerile pentru cel de-al 7-lea Program de Acţiune pentru Mediu sunt bazate pe trei arii tematice principale, sănătatea umană şi bunăstarea fiind una dintre ele.

Expunerea la substanţe chimice

Populaţia este expusă unei game largi de substanţe chimice provenite din diverse surse. Prin ingestie, inhalare sau contact fizic, apa, aerul respirat, hrana, obiectele casnice sau praful din locuinţe constituie sursele expunerii. Un număr mare de studii indică faptul că fiecare persoană poartă în propriul corp substanţe chimice industriale. Unele substanţe nu sunt periculoase, dar altele pot cauza, în situaţia unor expuneri prelungite, afecţiuni medicale. Substanţele care generează preocupări sunt cele persistente, toxice, care se acumulează în organism. Deşi o parte a substanţelor chimice sunt bănuite că ar putea genera disfuncţii, obezitate sau chiar cancer, lipsesc deocamdată studiile necesare pentru o catalogare adecvată a acestor substanţe. Pentru substanţele a că-ror acţiune toxică asupra corpului uman a fost înţeleasă (cum sunt DDT şi PCB), sunt deja adoptate măsuri care să prevină contactul şi îmbolnăvirile.

La nivel global, producţia industriei chimice practic s-a dublat între 2000 şi 2009. Ea va creşte în continuare cu o rată anuală proiectată de 3% până în 2050, iar de aici vine şi accentuarea pericolului potenţial asupra sănătăţii umane şi a calităţii mediului.

Chimicale

Înţelegerea impactului asupra sănătăţii umane a expunerilor pe termen lung la niveluri scăzute de chimicale este încă destul de limitată. Sunt studiate efectele expunerilor la mixuri de substanţe mai ales asupra copiilor. Principala preocupare este manifestată însă faţă substanţele bănuite a fi cancerigene şi mutagene. Se fac paşi rapizi în înţelegerea modului de afectare a proceselor naturale prin modificări ale moleculelor ADN prin dereglările endocrine ale chimicalelor care acţionează precum hormonii. Studiul recent, publicat în martie 2013 de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), relevă întrebările ridicate de către oamenii de ştiinţă în urma cercetării fenomenelor, referitoare la metodica cercetărilor, fiind date ca exemplu următoarele:

- Ce criterii ştiinţifice stau la baza identificării disruptorilor endocrini?

- Ce criterii se pot aplica pentru a se face distincţie între efectele potenţial periculoase ale disruptorilor endocrini asupra funcţionării normale a corpului omenesc/ecosistemelor?

- Acoperă metodele actuale de testare efectele potenţiale ale substanţelor chimice?

Pe scurt, problema este că viteza de creare a unor substanţe chimice şi/sau combinaţii noi este mai mare decât posibilitatea de înţelegere a efectelor acestora asupra sănătăţii umane.

Expunerea la metale grele este cunoscută deja ca un factor nefast asupra nivelului de sănătate umană. În general, acţiunile concrete au vizat reducerea expunerilor. Rezultate concrete sunt vizibile pentru limitarea expunerii la plumb. Creează îngrijorări reale expunerile la cadmiu şi la mercur prin ingerarea de alimente infestate sau cu concentraţii ridicate ale compuşilor acestor metale grele (produse agricole în cazul cadmiului, respectiv peştele în cazul mercurului).

O serie de substanţe chimice care se găsesc în prezent în materialul plastic al diverselor obiecte, în textile, în cosmetice, în pesticide, în bunurile electronice sau în ambalajele utilizate în industria alimentară au început să creeze îngrijorări din cauza caracterului lor persistent, care generează acumulări în organismul uman. În această categorie sunt ftalaţii, bisfenolul A sau substanţele chimice bazate pe fluor şi pe brom. Efectele lor nu sunt pe deplin cunoscute. Bisfenolul A este cunoscut ca un potenţial disruptor endocrin şi creează îngrijorări din cauza cantităţilor foarte mari utilizate în industria materialelor plastice (se utilizează peste 700.000 tone anual numai în UE), cu toate acestea însă numărul rapoartelor care îl cataloghează drept nepericulos este mai mare decât cel al rapoartelor care trag semnale de alarmă. Este evident faptul că studiile trebuie continuate.

În prezent, societatea se confruntă cu un paradox: pe măsura dezvoltării tehnologiei şi a industriei, necesarul de consum pentru diversele substanţe chimice creşte. Implicit însă creşte şi pericolul potenţial al efectelor acestor substanţe pentru sănătatea umană şi pentru mediu. Calea logică spre care ar trebui să se îndrepte producţia industrială din acest sector este „chimia verde“. În prezent, la nivelul UE nu există o legislaţie referitoare la o industrie chimică sustenabilă. Situaţia creată de lipsa unei legislaţii specifice necesită o modificare a abordării acţiunilor de evaluare a riscurilor. Până acolo însă devine din ce în ce mai evidentă necesitatea colectării informaţiilor referitoare la efectele expunerilor îndelungate la miile de substanţe chimice existente, utilizate în industrie. Asta nu împiedică însă autorităţile europene să declanşeze adoptarea unor reglementări care să vizeze utilizarea anumitor substanţe chimice, aşa cum s-a întâmplat în 2011, când a fost interzisă utilizarea BPA în biberoanele pentru copii. Începând cu 1 ianuarie 2013, în Suedia utilizarea BPA a fost interzisă în ambalajele alimentelor destinate copiilor.

Pentru a se putea preveni efectele nedorite asupra sănătăţii umane şi asupra mediului, una din soluţii ar fi monitorizarea concentraţiilor unor substanţe chimice în paralel, în mediul din anumite ecosisteme şi în organismele locuitorilor din ecosistemele respective, în vederea culegerii de date care pot fi ulterior prelucrate.

Monitorizarea ar trebui efectuată la întregul lanţ trofic din ecosisteme, pentru a putea identifica circulaţia şi persistenţa substanţelor chimice potenţial periculoase. Toate soluţiile enumerate mai sus ar trebui să întregească reglementările la nivel european a căror adoptare s-a declanşat odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului REACH (2007) şi a Direc- tivei cadru pentru utilizarea sustenabilă a pesticidelor (2009).

Poluarea atmosferică

În Europa, emisiile în atmosferă a multor poluanţi a descrescut în ultimii ani. Nu întotdeauna însă concentraţia poluanţilor în atmosferă s-a redus odată cu reducerea emisiilor, aici fiind vorba în special de particulele solide şi de concentraţia ozonului. Populaţia este expusă unui mix complex de poluanţi atmosferici proveniţi dintr-o multitudine de surse. O parte din aceştia pot reacţiona cu atmosfera, generând categorii noi de poluanţi. În ciuda îmbunătăţirii per ansamblu a calităţii aerului în Europa, cetăţenii sunt în continuare expuşi unui nivel de poluare ale cărui efecte pe termen lung nu sunt cunoscute în totalitate.

Impactul poluării aerului asupra sănătăţii umane a fost studiat intens până acum, cercetările recente demonstrând rolul expunerii în generarea bolilor respiratorii şi circulatorii, precum şi în afecţiunile provocate noilor născuţi. Din studiile efectuate până acum rezultă că cel mai ridicat pericol pentru sănătatea umană îl reprezintă concentraţia ridicată de particule solide în atmosferă. În prezent, în toate localităţile europene se măsoară nivelul PM10 şi PM2.5. Sunt efectuate de asemenea măsurători ale concentraţiilor de ozon (oxidant puternic care poate genera afecţiuni respiratorii şi decese premature), de dioxid de azot (afecţiunile provocate sunt de regulă asociate în comun cu concentraţiile de particule solide în atmosferă).

Concentraţiile poluanţilor din atmosferă

În ciuda eforturilor însă, mecanismele prin care poluanţii atmosferici afectează sănătatea umană nu sunt pe deplin înţelese. Cercetările au rezultate parţiale, limitate la un număr redus de agenţi po- luanţi, în condiţiile în care expunerea din zonele urbane presupune un mix complex de factori, care nu este constant de la o regiune la alta. În plus, cercetările au constatat că aceiaşi factori afectează în mod diferit grupuri sociale diferite, mecanismul factorilor care previn afecţiunile cauzate de expunerea la atmosfera poluată nefiind pe deplin descifrat.

În ciuda acestor nereuşite, toate studiile cad de acord însă că scăderea nivelului de poluare a atmosferei şi a concentraţiilor de particule/emisii are un efect benefic asupra sănătăţii umane.

La nivelul UE s-a adoptat Strategia tematică privind calitatea aerului (realizată de CE în 2005), care stabileşte obiective de reducere a poluării atmosferice până în 2020, faţă de situaţia înregistrată în 2000. Ea completează Directiva 2008/ 50/CE privind calitatea aerului (care stabileşte concentraţii maxime admise pentru o serie largă de substanţe) şi Directiva 2004/107/CE (care tratează prezenţa particulelor solide şi metalice în atmosferă). Documentele sunt în continuare completate de rezoluţiile adoptate la nivelul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2003, 2006, 2007, 2008).

Calitatea aerului din încăperi

Poluarea aerului din încăperi este adesea mai mare decât cea din atmosfera exterioară. Acest lucru a fost observat în mai multe spaţii interioare din clădiri publice, şcoli şi grădiniţe şi locuinţe din ţările dezvoltate, în mod special mai ales acolo unde există surse de poluare.

Calitatea aerului din încăperi depinde de ventilaţia interioară şi materialele de construcţie folosite, de mobilierul şi instalaţia electrică existente, de prezenţa unor substanţe de curăţenie casnică, de întreţinerea spaţiilor locuite şi de unele obiceiuri ale ocupanţilor clădirilor, cum este fumatul.

În afara factorilor interni din spaţiile închise, pot interveni unii factori poluanţi exteriori care pot pătrunde şi a căror manifestare se poate suprapune cu cea a factorilor interiori.

Aerul din spaţiile închise poate deveni o sursă complexă de poluare atunci când spaţiul are o destinaţie profesională, iar utilizarea anumitor substanţe este frecventă sau substanţele poluante sunt manipulate în cantităţi semnificative.

Dintre factorii cu efecte importante asupra sănătăţii fac parte compuşii organici volatili, care pot avea concentraţii mult mai mari în spaţiile închise decât în cele exterioare.

Un factor de risc în încăperi îl constituie poluarea biologică. Poluanţii microbieni au o relevanţă eterogenă pentru sănătate din cauza naturii lor: de la particule de polen şi spori ai unor plante (care îşi au originea în spaţiile deschise, exterioare), până la sute de specii de bacterii, spori ai unor ciuperci, alge sau protozoare. Ele pot provoca simptome respiratorii, alergii, astm sau pot perturba sistemul imu-nologic.

Fereastra

Prezenţa acestor factori este cauzată de o altă serie largă de factori, neexistând generalizări, deoarece depind direct de condiţiile specifice fiecărui spaţiu închis.

În prezent există mai multe proiecte în derulare care vizează dezvoltarea unor modele care să permită atât măsurarea calităţii aerului din încăperi, cât şi estimarea modului în care diverşii factori poluanţi pot afecta sănătatea umană. Pe latură legislativă, nu există nicio reglementare la nivel european care să vizeze calitatea aerului din încăperi. Există în schimb unele reglementări specializate, de genul instrucţiunilor care vizează manipularea unor categorii de substanţe, ori reglementări care interzic fumatul în anumite zone.

Expunerea la radon

Radonul este un gaz radioactiv care se formează prin descompunerea uraniului. În Europa, nivelurile de radioactivitate sunt în general scăzute, existând însă diferenţe cauzate de cantităţile de radon existente în mediu.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, radonul din natură constituie a doua cauză mondială pentru cancerul de plămâni, după fumat. Numărul de îmbolnăviri de cancer cauzate de radon variază între 3 şi 14% din numărul total de îmbolnăviri, depinzând de concentraţia media a gazului radioactiv.

Harta europeană a radonului

Aproape toate ţările europene au programe proprii de monitorizare. În România a fost creată în 1962 Reţeaua Naţională de Monitorizare a Radioactivităţii Mediului (reglementată prin OUG nr. 195/2005, cu modificări şi completări ulterioare). La nivel european Comisia Europeană a emis o Recomandare în 1990 care vizează modalităţile de informare adecvată a publicului privind radioactivitatea mediului.

Poluarea apei

Apa este o resursă esenţială pentru susţinerea sănătăţii umane şi a bunăstării, afectând toate domeniile vieţii. Deşi legăturile între calitatea apei şi sănătatea umană sunt demonstrate şi cunoscute, înţelegerea complexităţii acestora a fost atinsă abia în ultimii ani. Măsurile sanitare luate pretutindeni pentru păstrarea calităţii surselor de apă au contribuit substanţial la reducerea gradului de transmitere a bolilor infecţioase şi a paraziţilor care au apa ca sursă.

Unele ameninţări la adresa sănătăţii umane vin de la microorganisme de tipul algelor care se dezvoltă în apă (de tipul bacteriilor care produc toxine din categoria cianurilor).

Sănătatea umană poate fi ameninţată prin consumul de peşte care conţine concentraţii ridicate de mercur.

Ameninţările la adresa sănătăţii uma-ne provenite de la sursele de apă pot fi puse şi în legătură cu fenomenul schimbărilor climatice. Creşterea temperaturii medii a apei poate favoriza dezvoltarea unor microorganisme sau poate influenţa chimia moleculară şi aciditatea apei.

Unii factori vizează sursele de alimentare cu apă din zonele rurale, care pot fi afectate de particularităţi socio-economice din zonele respective. Unele surse de alimentare cu apă pot fi poluate din cauza unor fenomene precum ploile abundente, ori producerea unor inundaţii sau, dimpotrivă, perioadele de secetă accentuată. În ceea ce priveşte sănătatea publică din zonele urbane, aceasta este pusă în legătură cu asigurarea unei reţele eficiente de furnizare a apei potabile. Potenţialele defecţiuni ale reţelelor publice de alimentare constituie pericole directe pentru sănătatea umană în colectivităţile respective.

Calitatea apei de îmbăiere poate constitui un factor care afectează sănătatea. Pentru a preveni îmbolnăvirile, sectorul public organizează supravegherea calităţii apei de îmbăiere atât la nivel naţional, cât şi la nivelul Uniunii.

Cele mai periculoase pentru sănătatea umană continuă să rămână deversările de substanţe diverse în apele statice sau curgătoare. Intră în această categorie deversările apelor uzate din agricultură (nu- trienţi şi pesticide, ori fecale de la crescătorii de animale), ape uzinale sau uzate în procese industriale, poluanţi chimici sau petrolieri, ori chiar funcţionarea defectuoasă a staţiilor de tratare a apei potabile.

La ţâşnitoare

În perspectivă, o ameninţare potenţială gravă la adresa sănătăţii umane poate fi reducerea majoră a surselor de alimentare cu apă cauzată de modificarea condiţiilor climatice.

Domeniul este reglementat la nivel european prin Directiva cadru a apei (2000)

Zgomotul

Publicul percepe zgomotul drept una dintre principalele probleme ale mediului înconjurător. Potrivit celor mai recente date ale Agenţiei Europene de Mediu, peste 104 milioane de cetăţeni sunt expuşi unui nivel de zgomot generat de trafic de peste 55 decibeli, iar 24 milioane de cetăţeni sunt expuşi la un nivel de zgomot de peste 65 decibeli.

Zgomotul afectează populaţia atât din punct de vedere fiziologic, cât şi psihologic. Cel mai mult afectează zgomotul traficului aerian şi feroviar. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, zgomotul produce indivizilor expuşi boli cardiovasculare, dizabilităţi cognitive (la copii), tulburări ale somnului şi stări de supărare. Un studiu al OMS din 2011 indică faptul că în Europa sunt posibile circa 1 milion de decese premature anual care ar putea fi cauzate de zgomotul provenit de la trafic.

Măsurile pentru prevenirea producerii zgomotului (în special în zonele urbane) includ planificarea/proiectarea optimă a căilor de comunicaţii şi a aeroporturilor, cu obiective punctuale (asigurarea unei distanţe minime de protecţie sonoră faţă de zonele locuite, reducerea numărului de benzi de circulaţie, utilizarea asfaltului „liniştit“, micşorarea limitelor maxime ale vitezei de ciruclaţie etc.).

Zgomot

La nivelul Uniunii datele statistice sunt colectate sub forma hărţilor de zgomot, care sunt utilizate în cadrul mai multor proiecte vizând reducerea factorilor de mediu care afectează populaţia din zonele urbane. Din punct de vedere legislativ, este în vigoare Directiva privind zgomotul (2002).

Câmpurile electromagnetice

În prezent, este aproape imposibilă evitarea expunerii la câmpurile electromagnetice. Ele sunt generate de liniile de înaltă tensiune, reţelele electrice ale zonelor urbane şi ale clădirilor, comunicaţiile WiFi, telefonia celulară. Problema efectelor potenţiale asupra sănătăţii umane este în prezent una dintre cele mai discutate şi controversate în cadrul factorilor de mediu. Studiile mai recente reliefează că expunerea la niveluri ridicate ale câmpurilor generate de staţiile radar sau staţiile de emisie pot avea efecte semnificative asupra sănătăţii.

Antenă

Discuţiile se poartă asupra efectelor potenţiale ale câmpurilor generate de frecvenţele joase (0-300 GHz), pentru care datele culese şi studiile efectuate până în prezent nu pot identifica rezultate concrete sau clare. La nivel de reglementare, în cadrul Uniunii expunerea este limitată la gama de frecvenţe de până la 300 GHz, fiind concretizată în mai multe acte normative în vigoare (Directiva privind echipamentele terminale de radio şi comunicaţii, 1999; Directiva privind compatibilitatea electromagnetică, 2004; Directiva pentru armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la echipamentele electrice, 2006).

Radiaţiile ultraviolete

Expunerea la aceste radiaţii, dacă are intensităţi scăzute, este benefică sănătăţii umane. Lipsa expunerii poate cauza carenţe ale vitaminei D în organism. Există însă şi latura întunecată a efectelor nedorite ale expunerii la radiaţiile ultraviolete: cancerul de piele, melanomul ocular sau cancerul buzelor poate apărea ca urmare a expunerilor prelungite. Afecţiunile potenţiale diferă şi în funcţie de grupurile de populaţie şi de moştenirea genetică. Populaţiile sudice au o pigmentaţie mai bu-nă a pielii, suportând mai bine expunerile la radiaţii în comparaţie cu populaţiile nordice, care au o pigmentaţie mai slabă a pielii.

La plajă

Creşterea numărului de cazuri de cancer al pielii este pusă în legătură şi cu schimbarea modului de viaţă. Odată cu creşterea mobilităţii, numărul turiştilor din ţările nordice care îşi fac vacanţele în regiunile meridionale a crescut.

Simptomatologia bolilor de piele este pusă în legătură de către unii specialişti şi cu utilizarea aparatelor de bronzat artificial pentru persoanele cu anumite caracteristici ale pielii.

Sunt în derulare acţiuni de informare a publicului privind pericolele potenţiale cauzate de expunerea prelungită la radiaţiile ultraviolete.

Nanotehnologia

Nanotehnologia este un domeniu care a câştigat rapid atenţia industriei, ştiinţei, dar şi a guvernelor. Utilizarea nanomaterialelor are un potenţial uriaş pentru multe domenii aplicate, de la industria electronică la cea a textilelor şi cosmeticii, dar şi în medicină. Piaţa globală a nanotehnologiei se va ridica în 2015 la 26 miliarde de dolari SUA, având o rată estimată de creştere anuală de 11,1% faţă de 2009.

Acest boom al industriei ridică însă şi semne de întrebare privind potenţialele efecte asupra sănătăţii umane.

Nanomaterialele pot intra în interiorul organismului uman printr-o multitudine de căi. Deoarece adesea ele au proprietăţile modificate, implicit se modifică şi biodistribuţia lor, precum şi toxicitatea potenţială.

Grafen

Evaluarea riscurilor generate de utilizarea nanomaterialelor este încă la începutul său. Neexistând studii, în prezent se vehiculează scenarii privind absorbţia lor în organismele vii (plante, animale, organismul uman), evaluându-se persistenţa şi toxicitatea potenţială. Deocamdată substanţele bazate pe nanomateriale sunt reglementate de către Direciva REACH. Au fost publicate un set de recomandări (octombrie 2011) în cadrul cărora a fost adoptată şi o definiţie a nanomaterialelor. Există de asemenea mai multe documente şi rapoarte de lucru care au drept scop realizarea unor reglementări care privesc clasificarea şi utilizarea nanomaterialelor, precum şi măsurile de securitate necesare.

Zonele verzi şi mediul natural

Atenţia acordată determinanţilor de mediu creşte rapid. Ei conduc la conştientizarea legăturii care există între sănătatea şi bunăstarea umană şi funcţionarea ecosistemelor. Determinanţii pot fi sociali, culturali, ai mediului şi ai stilului de viaţă, iar efectele pot fi evaluate mai bine în mod concurent.

Studiile arată că nivelul de sănătate este mai ridicat pentru persoanele care trăiesc în zone verzi sau în apropierea acestora. La nivelul UE există diferenţe ale proporţiei spaţiilor verzi în totalul zonelor urbane. Existenţa lor este însă considerată benefică pentru populaţie. Aceste spaţii pot contribui inclusiv la reducerea inegalităţilor privind starea de sănătate. Specialiştii au dezvoltat două concepte diferite, dar complementare: cel de spaţiu verde, respectiv cel de infrastructură verde (denumirile vorbesc de la sine). Contactul cu zonele verzi îmbunătăţesc, potrivit mai multor studii şi cercetări, atât bunăstarea psihologică, cât şi coeziunea socială.

Există o multitudine de concluzii privind beneficiile. Accesul facil la spaţiile verzi încurajează activitatea fizică, îmbunătăţind sănătatea indivizilor. În ciuda acestui lucru, nu există la nivel comunitar reglementări cadru privind beneficiile spaţiilor/infrastructurilor verzi.

Parţial, o parte a măsurilor potenţiale sunt incluse în documentele referitoare la păstrarea şi dezvoltarea biodiversităţii.

Schimbările climatice

Efectele schimbărilor climatice afectează atât direct, cât şi indirect sănătatea şi bunăstarea umană prin multiple căi. Există rezultate concrete care pot afecta grav viaţa şi sănătatea populaţiei: creşterea riscurilor de inundaţii, înmulţirea valurilor de căldură sau a perioadelor cu temperaturi foarte coborâte, modificări ale calităţii aerului.

Căile prin care sănătatea umană este afectată sunt numeroase, multe din ele sunt prezentate prin mijloacele mass-media aproape zilnic.

Modificările de climă pot favoriza răspânidrea mai multor boli infecţioase (boala Lyme, bolile tropicale transmise de ţânţari, bolile alergenice, bolile cauzate de înmulţirea unor dăunători şi paraziţi).

Harta valurilor de căldură

Ele modifică în timp concentraţia ozonului din atmosferă, ceea ce poate cauza un lanţ suplimentar de efecte asupra sănătăţii.

Ele pot sta, de asemenea, la baza apariţiei unor crize alimentare sau ale aprovizionării cu apă potabilă.

Măsurile de reglementare privind acţiunea de prevenire a efectelor schimbărilor climatice sunt cunoscute, ele deri- vând din Protocolul de la Kyoto semnat în 1997 şi din deciziile proprii ale CE şi ale PE pe linia limitării emisiilor.

În aprilie 2013, CE a dat publicităţii Strategia Uniunii Europene privind adaptarea la schimbările climatice.

Marian Jianu



Alte articole in rubrica Eco-life