Cel mai mare parc eolian din România va fi realizat în Tulcea - Energie | Ecologic

Energie

Cel mai mare parc eolian din România va fi realizat în Tulcea

18 November 2010 - 04:42 PM Energie

Cel mai mare parc eolian din România va funcţiona în comuna tulceană Casimcea, numărul turbinelor de aici care vor alimenta sistemul energetic naţional urmând să fie de aproximativ 300.
Directoarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), Viorica Bîscă, a declarat că va exista un conglomerat de 15 parcuri eoliene cu circa 300 de instalaţii. „Se presupune că noi vom avea un parc eolian mai mare decât cel de la Constanţa. În judeţul vecin există un singur investitor, iar la Casimcea va fi un conglomerat de 15 parcuri cu aproape 300 de turbine. Judeţul vecin nu are atât de multe arii protejate ca Tulcea, iar o procedură de aprobare a unei investiţii acolo durează mai puţin decât la Tulcea. La noi, deşi expertul în energie eoliană îmi spune că aici este locul cel mai bun pentru o investiţie, eu, ca APM, s-ar putea să îi spun să schimbe amplasamentul şi atunci va mai fi nevoie de timp pentru proiectare, pentru studii“, a afirmat directoarea Viorica Bîscă.

Ramona Preda



Alte articole in rubrica Energie

  • Gazele de şist, beneficiu sau dezastru?

    08 May 2012 - 12:51 PM

    Anul trecut, o declaraţie şoc a reprezentanţilor unor mari companii petroliere americane a făcut rapid înconjurul globului: România este una din ...

  • ADREM INVEST, 20 de ani de experienţă, ambiţie şi responsabilitate

    07 May 2012 - 01:25 PM

    În anul 1992, Adrem Invest însemna visul fraţilor Adrian şi Corneliu Bodea de a construi un business de succes, de a dovedi că orice vis este o i ...

  • „Bye bye stand-by“

    27 May 2011 - 05:52 PM

    „Deveniți verde!”, titrează Falter, care își consacră prima pagină impactului politic al ecologiștilor în Europa, după victoria Verzilor ...

  • Hidrogenul, vizat iar drept combustibil

    27 May 2011 - 03:03 PM

    O nouă tehnologie care vizează stocarea hidrogenului într-un mod practic şi ieftin ar putea readuce gazul la statutul de înlocuitor „verde“ a ...

  • Gazprom trebuie să se supună legislaţiei europene

    27 May 2011 - 02:57 PM

    Liberalizarea pieţei energetice a UE înfurie în mod clar Gazprom. În luna februarie, premierul Vladimir Putin s-a deplasat la Bruxelles, în căut ...

  • 170 mil. euro pentru proiecte vitale

    21 May 2011 - 03:02 PM

    Comisia Europeană a anunţat proiectele selecţionate pentru a beneficia de o finanţare însumând 170 de milioane de euro din fondurile pentru reţ ...

  • Dispute între Putin şi Barroso

    21 May 2011 - 03:01 PM

    Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi premierul rus Vladimir Putin au avut, la Bruxelles, un schimb de replici pe tema legislaţiei ...

  • RAAN - investiţie pentru tratarea deşeurilor radioactive

    07 March 2011 - 09:33 PM

    Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta-Turnu Severin, controlată de Ministerul Economiei, va investi circa 1,7 milioane lei, ...

  • Enel Green Power: un nou parc eolian

    07 March 2011 - 09:20 PM

    Noul parc eolian Enel Green Power, Sălbatica I, situat lângă Tulcea, şi-a început operaţiunile în România în ianuarie 2011. Capacitatea total ...

  • România, conformitate cu strategia UE

    16 November 2010 - 04:17 PM

    România consideră că intensificarea cooperării în baza tratatului comunităţii energetice europene va contribui la asigurarea securităţii ener ...

  • China - cel mai mare consumator mondial

    16 November 2010 - 03:24 PM

    China a devenit cel mai mare consumator de energie, depăşind din acest punct de vedere Statele Unite, a afirmat pe 12 octombrie a.c. Nobuo Tanaka, d ...

  • A fost inaugurat cel mai mare parc eolian

    16 November 2010 - 03:19 PM

    Cel mai mare parc eolian marin din lume a fost inaugurat în luna septembrie a.c. în largul coastelor de sud-est ale Angliei, în dreptul comitatului ...

  • Investiţii pentru protecţia mediului la Complexul Energetic Rovinari

    12 September 2010 - 04:22 PM

    Complexul Energetic Rovinari este de acum încolo una dintre puţinele unităţi energetice din România care deţine o instalaţie de transport şi d ...

  • România - 85 avize, Bulgaria 3

    10 September 2010 - 06:26 PM

    Un investitor în energia regenerabilă din Romania are nevoie de 85 de avize pentru punerea în funcţiune a unui parc eolian şi parcurge cel puţin ...