43 de depoziţii împotrivă şi 14 pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist - Energie | Ecologic

Energie

43 de depoziţii împotrivă şi 14 pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist

07 January 2013 - 02:22 PM Energie

Asociaţia Alma-Ro şi Coaliţia pentru Mediu au prezentat la sfârșitul lunii noiembrie a.c., concluziile Raportului Comisiei de Experţi din care au rezultat 43 de argumente împotrivă şi 14 pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Comisia de experţi a studiat 22 depoziţii scrise şi orale şi a audiat 17 de martori plus patru persoane din public.

gaze_rrExploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice rămâne un subiect destul de controversat, iar aspectele principale ale acestei probleme sunt dezinformarea, nerespectarea legislaţiei şi lipsa transparenţei. Aceasta este concluzia raportului realizat în urma audierii publice „Explorarea şi exploatarea gazelor de şist în România. Încotro?“, în cadrul unui proiect realizat de Asociaţia Alma- Ro şi Coaliţia pentru Mediu din România.

Astfel, problema operării gazelor de şist a împărţit românii în două tabere: aceia care sunt contra sunt etichetaţi ca „susţinători ai intereselor Rusiei“, deoarece România importă în principal gazele naturale convenţionale din această ţară, iar aceia care sunt pro, sunt văzuţi ca „susţinători ai intereselor SUA“, deoarece cele patru acorduri petroliere pentru gazele de şist din România au fost eliberate companiei americane Chevron. De asemenea, a fost subliniat faptul că organizarea unor refendumuri locale cu privire la acest subiect în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare nu reprezintă o soluţie, cu atât mai puţin cu cât gradul de informare al populaţiei este foarte scăzut.

Concluziile raportului au subliniat mai multe aspecte, cum ar fi: argumentul independenţei energetice, absenţa unor studii independente şi credibile, problemele de legalitate, problemele de mediu, riscul seismic, lipsa transparenţei, subiectivismul specialiştilor, controversa la nivelul european şi legislaţia din domeniul petrolului şi gazelor naturale care favorizează investitorii, în detrimentul statului român. În cadrul audierilor cu persoanele din public, un simplu cetăţean a precizat că este împotriva operării gazelor de şist deoarece „între viaţă şi economie, alege viaţa, pentru că economia poate fi salvată şi altfel“. Audierea publică „Explorarea şi exploatarea gazelor de şist în România. Încotro?“ a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri, mediului academic și ai sectorului nonguvernamental din România, care și-au exprimat poziția față de exploatarea gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice.

„Analiza noastră este mult mai amănunţită şi noi am demonstrat că operarea gazelor de şist nu este de interes naţional, legislaţia nu este făcută corespunzător, iar cele două concluzii prezentate în raport sunt: acordurile petroliere de explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist aprobate pentru compania Chevron sunt în afara Legii Petrolului, deci sunt ilegale. În consecinţă ele trebuie anulate. În lipsa Strategiei Naţionale de Dezvoltare, a Strategiilor sectoriale de evoluţie, inclusiv a resurselor naturale şi fără definirea interesului naţional (înlocuit, în prezent cu alte tipuri de interese), fără o legislaţie adecvată foarte bine pusă la punct, avizarea unei investiţii de tipul valorificării gazelor de şist este inoportună. În consecinţă, Guvernul României trebuie să susţină în Parlamentul României proiectul de lege privind interzicerea folosirii în ţara noastră a metodei fracturării hidraulice a rocilor în explorarea-dezvoltarea-exploatarea hidrocarburilor lichide sau gazoase, depus la Camera Deputaţilor“, a declarat Afrodita Iorgulescu, matematician, prof. univ. dr. în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Economie Generală.

„La mijlocul anului 2011 în Bulgaria au început protestele unde la început nu s-au implicat foarte mulţi cetăţeni, dar treptat am reuşit să convingem şi să informăm cât mai multe persoane şi astfel la sfârşitul lunii ianuarie 2012 am reuşit să convingem Guvernul Bulgariei să înainteze un moratoriu pentru interzicerea explorării gazelor de şist pe teritoriul Bulgariei, dar nimeni nu ştie sigur dacă într-adevăr este respectat acest moratoriu care interzice operarea gazelor de şist pe teritoriul ţării noastre“, a precizat Peter Kardzhilov, reprezentat al societăţii civile pentru protejarea mediului înconjurător din Bulgaria.

Ramona Preda



Alte articole in rubrica Energie

  • Certificate verzi pentru „energia verde“

    09 August 2018 - 01:04 PM

    În primele cinci luni ale anului 2018 au fost eliberate nu mai puțin de 6.422.393 de certificate verzi pentru producătorii de energie electrică di ...

  • De ce se va mai scumpi electricitatea

    10 July 2018 - 01:01 PM

    Românii vor plăti facturi mai mari la electricitate pentru a susține investițiile producătorilor de energie nepoluantă. ...

  • Bani pentru energia „prosumatorilor“

    10 July 2018 - 12:55 PM

    Proiectul legii care modifică legislația în domeniul energiei regenerabile va primi în curând votul final. Consumatorii de electricitate care au ...

  • România, lider european la energie eoliană

    12 June 2018 - 12:15 PM

    Pe data de 7 mai a.c., 35% din cantitatea totală de energie electrică consumată în România a provenit de la turbinele eoliene, iar România a dev ...

  • Noi decizii privind energia regenerabilă

    10 May 2018 - 01:41 PM

    România își va asuma o țintă de energie regenerabilă de aproximativ 35% pentru anul 2030, însă producția de energie verde nu ar mai trebui su ...

  • Turnurile turbinelor eoliene vor fi taxate

    05 April 2018 - 04:30 PM

    După ce a fost diminuat numărul de certificate verzi pe care le pot folosi, producătorii de energie eoliană vor fi nevoiți să plătească și im ...

  • Energia verde care nu poate fi plătită

    05 April 2018 - 04:17 PM

    Deși există o lege în acest sens, persoanele fizice nu pot produce și livra energie electrică în rețea, întrucât nu există o soluție pentru ...

  • Consumul de energie electrică creşte cu 2,8%

    12 February 2018 - 01:55 PM

    Consumul final de energie al României va crește în următorii ani, cu salturi anuale de peste 2,5%, iar importurile vor fi din ce în ce mai mici, ...

  • Combustibili alternativi: România trebuie să răspundă în fața UE

    12 February 2018 - 01:47 PM

    Comisia Europeană a decis pe 25 ianuarie 2018 să trimită România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a notif ...

  • Bilanţ ANAR: starea de siguranță a barajelor mici

    07 January 2018 - 11:43 AM

    Ministerul Apelor și Pădurilor și Administrația Națională Apele Române au organizat între 6 și 8 decembrie 2017 ședința de bilanț al activ ...

  • Trei noi parcuri eoliene în România

    06 December 2017 - 12:52 PM

    România va avea trei noi parcuri eoliene, cu 362 de turbine și o capacitate de circa 1 GW. Lucrările vor începe în 2019, iar intrarea în funcți ...

  • Energie electrică pentru comunitățile izolate

    11 November 2017 - 12:28 PM

    Ministerul Mediului și Ministerul Energiei pregătesc un proiect destinat comunităților izolate care nu au acces la infrastructura de alimentare cu ...

  • Ajutoare pentru energia regenerabilă

    11 May 2017 - 12:14 PM

    Societățile care activează în sectorul producerii de energie electrică și termică și unitățile administrativ-teritoriale sau asociațiile de ...

  • Ţinta pentru 2020 a fost atinsă din 2015

    07 March 2017 - 01:37 PM

    România și-a îndeplinit deja obiectivul privind ponderea energiei regenerabile în totalul producției de energie valabilă pentru 2020, însă se ...

  • Certificatele verzi cresc factura la electricitate

    09 February 2017 - 03:25 PM

    Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat în ședința din 30 decembrie 2016 Ordinul nr. ...