Exportul de masă lemnoasă, suspendat - Legislatie internă, legislatie externă si directive europene | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Legislaţie

Exportul de masă lemnoasă, suspendat

08 June 2015 - 11:13 AM Legislaţie

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă lansat în dezbatere publică la data de 16 mai 2015 de către ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, exporturile de materiale lemnoase sub forma de buşteni, cherestea şi lemn de foc, vor fi suspendate până la data de 31 august a.c. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat în dezbatere publică două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, care vizează reglementări mai stricte în ceea ce priveşte exporturile de material lemnos, precum şi suspendarea temporară a acestora, informează Mediafax.

Cele două proiecte de act normativ au fost elaborate având în vedere amploarea tăierilor ilegale de pădure din ultimii 10 ani, efectele acestora asupra sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor, precum şi impactul asupra mediului. Stoparea tăierilor ilegale vizează interesul public, constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Proiectele de OUG au fost elaborate de un grup de lucru format din experţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului. Exportul de lemn neprelucrat din România este sub un milion de metri cubi anual, iar cel de produse din lemn este de peste şapte milioane metri cubi, ambele însumând aproximativ două miliarde de euro.

Ramona Buciu



Alte articole in rubrica Legislaţie