Întârzierea în transpunerea legislaţei europene în legislaţia naţională este un subiect asupra căruia, noi în Revista ecologic am atras atenţia în nenumărate rânduri. Este greu de înţeles de ce Parlamentul României nu şi-a făcut o prioritate din acest subiect şi a obligat Executivul să intervină prin Ordonanţe de Urgenţă. Directiva deşeurilor este unul din documentele care trebuiau transpuse de mult timp, dar a fost amânată din motive ce ţin mai mult de bani şi de alegeri decât de interesul naţional. Iar proiectul de ordonanţă pregătit de Guvern este încă blocat în avizările interministeriale.  ecologic

Orice am face noi cetăţenii, deşeurile vor rămâne o mare problemă pentru România. Multele interese din acest domeniu, banii plimbaţi între primării şi salubrişti, traficul de influenţă, legile cu dedicaţie, au făcut ca nici până la sfârşitul anului 2016 România să nu reuşească transpunerea şi punerea în aplicare a unei directive europene din anul 2008. Numai pentru acest lucru, amenda pe care o riscă acum România, în urma deciziei ce ar putea fi luată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, este de 1.850.000 de euro, cu penalităţi de până la 134 000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.

Directiva 2008/98/CE privind deşeurile a fost transpusă incomplet în legislaţia naţională, fapt ce a făcut ca în data de 13 ianuarie 2016 Comisia Europeană să transmită adresa nr. 177294 prin care ni se prelungea termenul până la data de 11 aprilie 2016.

Nici acum, după şase luni, România nu a reuşit transpunerea directivei, practic modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Este adevărat însă că a fost elaborat, cam la repezeală, un proiect de ordonanţă de urgenţă.

Este greu de spus dacă în acest proiect de lege s-a ţinut sau nu cont de propunerile tuturor actorilor implicaţi în gestionarea deşeurilor, dar cert este că varianta finală care urmează a fi publicată în Monitorul Oficial este mai mult decât îngăduitoare cu autoritatea publică locală, cu primăriile care sunt cea mai importantă verigă în lanţul gestionării deşeurilor.

Pe de altă parte, a emite o asemenea lege, care impune obligaţii, e adevărat minime, primăriilor, chiar acum în preajma alegerilor parlamentare, nu este deloc o sarcină uşoară pentru orice guvern. Poate şi de aceea proiectul de ordonanţă de urgenţă este încă blocat pe undeva, în procesul de avizare interministerială...

Citind proiectul de ordonanţă nu poţi să nu observi un tratament diferenţiat. Producătorii, operatorii economici, toţi cei care desfăşoară activităţi de colectare, transport, stocare şi tratare a deşeurilor sunt de fiecare dată „obligaţi să...“. În schimb autorităţile publice locale sunt obligate să facă ceva numai „dacă e fezabil din punct de vedere tehnic, economic şi al protecţiei mediului“.

Unul dintre articolele cele mai sensibile din proiectul de ordonanţă de urgenţă este cel care impune colectarea separată a deşeurilor, colectare care se aplică tuturor tipurilor de deşeuri.

În articolul 14 din ordonanţă se spune că: „ în vederea facilitării şi îmbunătăţirii valorificării, deşeurile sunt colectate separat (...) şi nu se amestecă cu alte deşeuri sau materiale cu proprietăţi diferite“. Adăugarea în text însă a pasajului „în cazul în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, economic şi al protecţiei mediului“ anulează obligaţiile ce revin primăriei şi implicit operatorului de salubritate, fiindcă întotdeauna va fi greu din punct de vedere tehnic să faci colectarea selectivă într-un bloc de locuinţe cu 8 sau 10 etaje, sau dacă reuşeşti să faci un asemenea sistem, el este prea scump din punct de vedere economic, chiar dacă este conform din punct de vedere al protecţiei mediului.

Nicăieri în proiectul de ordonanţă de urgenţă nu se găseşte transpunerea întocmai a celui mai important articol din directiva europeană referitor la reutilizare şi reciclare, care spune că: „Până în anul 2015 se introduc sisteme de colectare separată cel puţin pentru: hârtie, metal, sticlă, plastic“.

Vechea lege impunea, este adevărat, degeaba, ca „începând cu anul 2012 obligaţia ca autorităţile publice locale să asigure colectarea separată a deşeurilor“.

În proiectul de ordonanţă se spune că „Producătorii de deşeuri şi autorităţile administraţiei publice sunt obligaţi să atingă, până în anul 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare la deșeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenite din deşeurile menajere şi, după caz, provenite din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării, de minimum 50% din masa totală“. Din alte surse, după caz...

În proiectul de ordonanţă se mai vorbeşte timid şi de principiul „plăteşti cât arunci“. De fapt se sugerează primăriilor aplicarea acestui principiu, dar bineînţeles, numai „dacă e fezabil din punct de vedere tehnic, economic şi al protecţiei mediului“, ceea ce nu va fi niciodată, fireşte.

O atenţie deosebită se dă în proiectul de ordonanţă deşeurilor provenite din construcţii, care ar trebui pregătite de cei care se ocupă de demolări, astfel încât ele să înlocuiască alte materiale de construcţii de la 20% în acest an la 70% în anul 2020.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă este un pas înainte. Clarifică anumite aspecte şi impune anumite ţinte şi obligaţii. Ceea ce nu poate face această ordonanţă este să combată corupţia din sistem, să grăbească definitivarea a două importante instrumente la care face referire şi anume Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi SIM-ul de trasabilitate. 