Bani de la stat pentru comunităţile locale - Legislatie internă, legislatie externă si directive europene | Ecologic

Legislaţie

Bani de la stat pentru comunităţile locale

08 May 2013 - 01:13 PM Legislaţie

Primăriile şi Agenţiile de Dezvoltare Intercomunitară vor primi de la Trezoreria Statului, prin intermediul Autorităţilor de management, sumele necesare pentru achitarea facturilor primite de la furnizorii cu care dezvoltă proiecte finanţate din bani europeni. Această măsură va fi implementată ca urmare a adoptării în şedinţa de Guvern din data de 10 aprilie a.c, a ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru adoptarea unor măsuri financiare în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene. Acest act normativ a fost elaborat în urma unei iniţiative comune a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a Ministerului Fondurilor Europene.

„Este pentru prima dată când sistemul începe să lucreze în favoarea beneficiarilor din categoria primăriilor şi agenţiilor de dezvoltare intercomunitară. Comunităţile locale înregistrează restanţe în valoare de peste 300 de milioane de lei, iar statul va deconta aceste cheltuieli, urmând ca ulterior sumele să fie rambursate de CE“, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.



Alte articole in rubrica Legislaţie