„Împreună salvăm“ nu e suficient - Opinii | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Opinii

„Împreună salvăm“ nu e suficient

20 December 2014 - 02:36 PM Opinii

Un nou partid a apărut fulminant pe scena politică a României. Un partid care își are rădăcinile la Roșia Montană și la Pungești și care sub sloganul „împreună salvăm“ nu avut nevoie pentru a câștiga nici de nume, nici de aprobări, nici de bani și nici de televiziuni pentru a-și învinge adversarii în alegerile din această toamnă.

Nu știu când va fi înregistrat partidul „împreună salvăm“, sub ce nume sau cu ce lideri. Dar ceea ce cred este că viitoarele alegeri parlamentare pot aduce începutul sfârși-tului lumii politice așa cum o știam. Și poate că abia acum s-au creat premisele înființării în România a unui mare partid ecologist.

Problemele de mediu ale României nu țin numai de resursele naturale. Deșeurile, ariile protejate, pădurile, cotele de emisii, obligațiile care revin României în materie de mediu ca membră a Uniunii Europene sunt domenii care ar trebui să-i preocupe pe viitorii ecologiști. E ușor să contești niște decizii în stradă, dar e mult mai greu să și construiești un program politic pe care să-l urmezi pas cu pas, indiferent de piedicile ce ți se pun pe drum.

România are mare nevoie acum de o construcție politică în primul rând, care să o alinieze la țările cu adevărat democratice spre care ar trebui să tindem cu adevărat.

Mi-e greu însă să cred că se va întâmpla ceva. La noi do­­­rința de a ajunge la putere a tuturor părților beligerante e la fel de crâncenă, iar interesul de grup este singurul liant care menține unitatea unui partid politic. Doctrinele, convingerile, obligațiile față de alegători sunt simple povești de adormit copii. Singurele obligații pe care le are un lider politic din România sunt cele față sine și poate față de unii dintre camarazii lui.

Așa a funcționat politica în ultimii 25 de ani în România și așa va continua și în viitor, dacă nu vor avea loc schimbări majore.

Tineretul de aici și din afara țării și-a cerut drepturile în stradă și a câștigat. Fără grabă, organizat, fără lovituri de stat sau revoluții. A demonstrat o voință, o maturitate și o imaginație de admirat.

Dar toate schimbările anunțate acum de unii sau de alții rămân apă de ploaie dacă nu se trece la luarea unor măsuri care să sprijine cu adevărat economia reală. Atâta timp cât taxele și impozitele vor rămâne neschimbate, cât taxele pe stâlpi și pe platforme sunt sursele pe care se bazează bugetul de stat, cât recuperarea TVA-ului de la stat va rămâne o misiune imposibilă pentru agenții economici, cât grupurile de interese vor face în continuare legi în interesul propriu fără a ține cont nici de obligațiile țării, nici de interesele societății, cât minciunile vor rămâne politică de stat, nu se va schimba nimic în țara asta. Va avea loc doar o rotire a mesei puterii către alții, și atât.

Dezvoltarea României trebuie să fie ținta, target-ul noii Puteri. Nu menținerea sărăciei și plata pensiilor.

România are nevoie de locuri de muncă, de investiții, de drumuri și autostrăzi. Nu de suficiența nesimțită a unor miniștri care ne spun că trebuie să ne mulțumim cu câteva drumuri rapide fiindcă suntem prea săraci. Avem nevoie de o creștere a nivelului de trai, de o creștere a consumului, care este de ani buni în cădere liberă.

Are nevoie de multe țara asta, dar ceea ce cred eu că îi lipsește de prea mult timp sunt oamenii de caracter care să ia decizii pentru ea și în numele ei.

Sărăcia nu e o poveste în România, este o realitate în multe zone ale ei. Și e păcat, fiindcă România nu este o țară săracă, ea este însă o țară sărăcită.

Este o țară care a fost atât de bogată încât a putut fi jefuită continuu atât de mult timp. Și continuă a fi.

Matei Dumitru


Alte articole in rubrica Opinii

  • Între datorie și nepăsare

    11 July 2019 - 12:14 PM

    Noi, toți cetățenii acestei țări, ne ducem viața încercând să ne achităm datoriile pe care le avem față de societatea din care facem parte ...

  • O opțiune, câțiva beneficiari

    11 June 2019 - 04:04 PM

    În scurt timp expiră termenul de șase luni acordat cu mărinimie de Ministerul Mediului autorităților publice locale pentru conformarea la cerin ...

  • O idee periculoasă

    11 June 2019 - 04:02 PM

    De la sfârșitul anului trecut, odată cu punerea în dezbatere publică a Ordonanței nr. 74/2018, toate organizațiile colectorilor și reciclatori ...

  • Strategii, dar pentru cine?

    09 April 2019 - 12:09 PM

    Strategiile din orice domeniu, în cazul fericit în care în România s-ar putea vorbi de așa ceva, se limitează la o perioadă de maximum 4 ani, d ...

  • Prețul nepăsării

    10 March 2019 - 11:43 AM

    Un amalgam de interese, de nepăsare și de incompetență a blocat punerea în funcțiune la timp a celor 32 de Sisteme de Management Integrat al De ...

  • Consultanță păguboasă

    11 February 2019 - 01:08 PM

    Anul trecut printr-o ordonanță de guvern a fost aruncat în aer tot sistemul de colectare a deșeurilor din România. S-a vorbit atunci de nevoia un ...

  • O barieră ce trebuie depăşită

    11 February 2019 - 01:06 PM

    Anul care este pe cale a se încheia a fost unul destul de confuz pentru cei care lucrează în domeniul gestionării deşeurilor. Că au fost produc ...

  • O întrebare

    11 February 2019 - 01:03 PM

    Se încheie alt an, un an în care incertitudinea în care au lucrat cei din domeniul deșeurilor a fost strâns legată de lipsa asumării unor deciz ...

  • Trezirea la realitate

    11 February 2019 - 01:00 PM

    Un val de inițiative, care de care mai ambițioase, se revarsă dinspre instituțiile europene către țările membre, chiar acum în preajma alegeri ...

  • O răspântie periculoasă

    10 October 2018 - 03:05 PM

    În ultimele luni ale acestui an Ministerul Mediului are niște decizii greu de luat, de a căror formă va depinde în mod esențial și iremediabil ...

  • Cum se scade o taxă

    06 September 2018 - 03:04 PM

    Tot ce se întâmplă în jurul nostru de ceva timp poartă amprenta improvizației, a nesiguranței. Parcă o entitate nehotărâtă și abulică ne ...

  • O ordonanță cu dedicație

    09 August 2018 - 12:45 PM

    Ca și cum toată legislația din domeniul deșeurilor nu era destul de stufoasă, Guvernul a venit cu o ordonanță de urgență care modifică unele ...

  • Responsabilitatea ca datorie

    10 July 2018 - 12:47 PM

    Uniunea Europeană a crescut de curând obiectivele de reciclare la deșeurile municipale, a redus drastic procentul de deșeuri municipale care mai p ...

  • O îngrijorare necesară

    12 June 2018 - 11:51 AM

    De parcă nu ar fi fost oricum prea mult pentru noi, acum Uniunea Europeană vine cu o nouă Directivă privind deșeurile. Din anul 2007 și până a ...

  • Vinovaţii de serviciu

    10 May 2018 - 01:23 PM

    În timp ce noi ne pierdem timpul cu tot felul de proiecte legislative, cu dezbateri interminabile, seminarii şi conferinţe inutile, Uniunea Europea ...